
Cât rezistă carnea în congelator fără să se strice și cum s-o depozitezi cât mai eficient
Dacă vrei să pui carne la congelator, atunci trebuie să știi că aceasta rezistă la rece un timp limitat. Ca orice alt aliment. Important e să știi cum se face. Iată cât se poate păstra carnea la congelator ca să fie în continuare comestibilă. Și cum să o dezgheți corect. Îți explicăm și de ce nu e bine să o recongelezi.
Congelarea cărnii reprezintă una dintre cele mai bune metode de păstrare în timp a acestui tip de aliment. Mai ales pentru că ține carnea nealterată și previne apariția și creșterea numărului de bacterii.
Însă pe cât de utilă este metoda, pe atât de importantă e fereastra de timp în care își dovedește eficiența. Îți explicăm cât se poate păstra carnea la congelator și venim și cu câteva sfaturi care să te ajute în acest proces.
Cât se poate păstra carnea la congelator
Carnea poate rezista în congelator între o lună și un an de zile, după cum urmează:
- carnea de porc, cum ar fi pulpa, ceafa sau cotletul, rezistă maximum șase luni în congelator.
- carnea de pui sau a oricărei păsări de curte rezistă în congelator între nouă și 12 luni.
- carnea de vițel sau de miel rezistă la congelator până la nouă luni.
- carne procesată rezistă maximum două luni.
Cum să pregătești carnea pentru congelare
E foarte important ca frigiderul să aibă capacitatea să răcească și să congeleze carnea corespunzător. Temperatura optimă pentru congelare este de minus 18 grade Celsius.
Congelatorul funcționează optim când este plin, dar dacă îl ticsești până dă pe afară, aerul nu va mai circula corespunzător și nu va putea menține temperatura potrivită. Lasă întotdeauna un pic de loc.
Înainte să congelezi carne proaspătă pentru un timp mai îndelungat, bag-o pentru patru ore la congelator, scoate-o și videaz-o. Congelarea scurtă îi dă un gust mai bun, iar prin vidare scoți aerul, bacteriile și microbii care ar putea altera produsul.
În cazul cărnii gătite, las-o să se răcească și depoziteaz-o în recipiente de plastic sau de sticlă.
Ca sfat practic, etichetează pachetele de carne cu tipul și data de congelare. Această metodă ajută la păstrarea ordinii în congelator. Și la evitarea termenului limită de consum.
Cum să dezgheți carnea fără să se strice
Dezghețarea cărnii este la rândul ei un proces care ar trebui să se desfășoare în condiții optime și sanitare. Ca idei practice, iată ce ar trebui să știi:
- dezghețarea trebuie să fie făcută doar la rece: carnea nu trebuie să aibă contact cu temperatura camerei și nici cu o altă sursă de căldură;
- carnea trebuie să fie lăsată la frigider pentru 24 de ore după ce a fost scoasă din congelator și înainte să fie preparată;
- dacă totuși ai nevoie de carnea într-un timp mai scurt, apelează la funcția de dezghețare a cuptorului cu microunde;
- carnea odată dezghețată nu mai trebuie pusă înapoi la congelator și trebuie gătită imediat.
Cât se poate păstra carnea la congelator și de ce să nu o recongelezi
Prin dezghețare, carnea începe din nou să capete bacterii. Iar dacă dezghețarea se face la temperatura camerei, atunci bacteriile se înmulțesc mult mai repede. În primul rând, cu fiecare congelare și decongelare crește exponențial riscul contaminării cu bacaterii precum Salmonella, Staphylococcus aureus, Clostridium perfringens și Clostridium botulinum.
Apoi, după ce o recongelezi, carnea devine ațoasă, își pierde gustul și calitățile nutriționale.
-
DIY
Cum să faci căsuțe de turtă dulce precum cele din filmele de Crăciun la care te uiți an de an
Mereu am fost curioasă cum se fac acele căsuțe din turtă dulce pe care le vedeam în toate filmele de Crăciun.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cum să speli geaca de puf fără să îi deteriorezi umplutura
Foarte important: nu folosi balsam sau înălbitor.
-
LIFE
Ferme cu animale unde poți petrece o vacanță plină de serotonină și dopamină
Ce poate fi mai frumos.