
Când se plantează liliacul și ce trebuie să faci pentru o înflorire abundentă. Trucuri simple și eficiente
publicat pe 28 apr. 2025Liliacul este unul dintre arbuștii decorativi care oferă în primăvară un spectacol de culoare și de miresme. Totuși, până să înflorească, liliacul are nevoie de îngrijire atentă. Iată când se plantează liliacul și ce sfaturi să îngrijire să aplici pentru a avea parte de o înflorire abundentă. Află și alte sfaturi, din articol.
Liliacul (Syringa vulgaris) este un arbust decorativ apreciat pentru florile sale parfumate și aspectul său elegant. Fiind un arbust rezistent, liliacul este adaptabil la diverse condiții climatice și soluri.
Poate atinge înălțimi de până la 9 metri, în funcție de soi, și este ideal pentru a crea garduri vii sau pentru a fi plantat solitar ca punct focal în grădină.
Florile sale atrag fluturii și albinele și contribuie la biodiversitatea grădinii. În plus, parfumul lor plăcut poate fi adus și în interiorul casei, sub formă de buchete proaspete.
Când se plantează liliacul

Liliacul se plantează cel mai bine primăvara, în lunile aprilie sau mai, când solul s-a încălzit și pericolul de îngheț a trecut. De asemenea, toamna, între lunile octombrie și noiembrie, este o perioadă potrivită pentru plantare, cu condiția ca arbustul să fie protejat împotriva înghețului.
Liliacul preferă locurile însorite din curte, acolo unde solul este bine drenat și este bogat în humus. Pentru plantare, sapă o groapă de aproximativ 60 x 60 centimetri, adâncă de maxim 50 centimetri.
Pământul scos trebuie amestecat cu compost sau mraniță pentru a se îmbunătăți fertilitatea acestuia.
Între timp, pune arbustul în groapă astfel încât rădăcinile să fie bine întinse, apoi acoperă cu mixul de pământ și tasează ușor. Udă abundent imediat după plantare pentru a ajuta la stabilizarea rădăcinilor.
După cât timp de la plantare înflorește liliacul?
Liliacul comun începe să înflorească la 2 – 3 ani după plantare, în funcție de condițiile de creștere și de soi. Însă unele exemplare pot avea nevoie de până la 5 ani pentru a produce flori.
De reținut că liliacul înflorește pe ramurile formate în sezonul anterior. Prin urmare, tăierile necorespunzătoare sau condițiile nefavorabile pot afecta formarea mugurilor florali și, implicit, înflorirea.
Perioada de înflorire este în lunile mai și iunie, însă acest lucru poate varia în funcție de zona geografică, de condițiile de mediu și de specia aleasă.
Soiuri de liliac pentru grădina ta

Există numeroase soiuri de liliac, fiecare cu caracteristici distincte în ceea ce privește culoarea, forma florilor și perioada de înflorire. Iată câteva dintre cele mai populare soiuri pe care le poți planta în grădina ta:
- Syringa vulgaris „Sensation”: Un soi impresionant, cu flori bicolore: petale în nuanță de mov închis cu margini albe. Înflorește în luna mai și are un parfum intens. Este ideal pentru a adăuga un contrast deosebit în grădină.
- Syringa vulgaris „Charles Joly”: Acest soi produce flori duble, de culoare roșu-purpuriu, cu un parfum puternic. Înflorește în luna mai și atinge o înălțime de până la 3 metri.
- Syringa vulgaris „Madame Lemoine”: Un liliac cu flori duble, albe, foarte parfumate. Este un soi apreciat pentru ideea de eleganță pe care o aduce în spațiul unde este plantat.
- Syringa vulgaris „Primrose”: Unul dintre puținele soiuri cu flori galbene, „Primrose” oferă un aspect inedit grădinii. Înflorește în luna mai și are un parfum delicat.
- Syringa vulgaris „Andenken an Ludwig Späth”: Acest soi produce flori în nuanțe de roșu și purpuriu, dispuse în ciorchine lungi. Este un liliac viguros, care înflorește tot în luna mai.
Cum se îngrijește corect liliacul
Liliacul preferă udările regulate, dar moderate. Evită excesul de apă, deoarece rădăcinile pot putrezi în solul prea umed.
Primăvara, este indicat să aplici un strat de compost, înainte de începerea perioadei de vegetație. Însă atenție să nu produci o fertilizare excesivă din cauza căreia se poate reduce înflorirea.
Mulcirea liliacului are rol de prevenție. Astfel că este de preferat să aplici un strat de mulci în jurul bazei arbustului pentru a-i menține umiditate necesară, dar și pentru a împiedica creșterea buruienilor.
Imediat după înflorire, liliacul trebuie tăiat pentru a încuraja formarea de lăstari noi și pentru a garanta o înflorire bogată în următorul sezon. Ramurile uscate sau bolnave trebuie îndepărtate pentru a menține arbustul sănătos.
Foarte important, liliacul trebuie plantat la distanță de alte plante și de alți arbuști. Liliacul are nevoie de spațiu pentru a se dezvolta, astfel că nu poate concura cu alte plante pentru nutrienți și apă.
-
UTILE
Cât durează o succesiune în instanță vs la notariat
Durează mult, iar rezultatul poate diferi de așteptări.
-
UTILE
Avantajele și dezavantajele unei case cu structură metalică. Ce trebuie să știi înainte de a te apuca de construcție
Oferă eficiență și durabilitate, dar necesită o planificare atentă.
-
UTILE
De ce se face umezeală în casă și cum poți să scapi de ea: cauze și soluții
O poți controla dacă știi cum te afectează.