Influențe arăbești, africane și accente etnice în amenajarea unei case de 260 metri pătrați din Otopeni
publicat pe 08 ian. 2024Atunci când o scară din fier forjat stil anii 2000 și piatra naturală care îmbracă atât pardoseala, cât și pereții dintr-o amenajare veche, reușesc să fie integrate într-o amenajare modernă, cu influențe arăbești, africane și accente etnice, înseamnă că designerul de interior Laura Breabăn de la Duende de Luna s-a ocupat de proiect, o casă din Otopeni.
Proprietarii casei de 260 metri pătrați, din Otopeni, lucrează în domeniul antreprenorial, respectiv medical, și locuiesc împreună cu Tyson, un metis drăgălaș care a apărut la inaugarea casei. Casa era construită încă din 2012, însă amenajarea realizată împreună cu Laura a început în decembrie 2022 și a durat fix un an.
Fiind fani Andaluzia și tot ceea ce oferă inspirație africană, Andreea și Cosmin și-au dorit ca pe lângă unele elemente păstrate din vechea amenajare să se regăsească și o serie de accente orientale, pattern-uri dantelate și culori puternice prăfuite prin care să își exprime personalitatea.
Stil modern cu influențe arăbești, africane și accente etnice
„Casa are un stil modern decorativ, cu iz arăbesc, accente tropicale și etnice. Inspirația conceptului a venit din locurile preferate ale clienților, printre care Maroc, Andaluzia, Zanzibar, Toscana, dar și din România, Maramureș”, spune designerul de interior.
Întreaga amenajare este plină de elemente cu personalitate, influențele fiind scoase în evidență de către materialele folosite – lemnul sculptat, metalul, canvas-ul cu pattern tropical sau inserțiile patinate din bronz.
„Când am auzit că le place Andaluzia mi-a crescut inima într-un mare fel pentru că rezonez foarte tare cu acest gen de inserții, fiind, chiar eu, îndrăgostită de Andaluzia și de texturile maure & marocane. Deși iubesc să mă imersez în apetențele de gusturi și inspirații de la fiecare client, oricât de diferite ar fi, de data aceasta am rezonat într-un mod mai aparte pentru că mi s-a permis să mă joc cu arcade și texturi – my signature core, să zicem – poate mai mult decât de obicei”, povestește entuziasmată Laura.
Plantele verzi, pasiunea proprietarei, împreună cu nuanțele „jewel” prezente în țările exotice – culori puternice precum roșu, cărămiziu, albastru însă ușor stinse, mai puțin saturate – au completat perfect fiecare textură și material folosit. De asemenea, au ales să introducă în amenajare și corpuri de iluminat originale, din Granada, cu sticlă în fațete stil diamant, care oferă unicitate fiecărei încăperi.
Personalitatea amenajării vine chiar din combinația pattern-urilor africane cu cele românești. „Am folosit perdele din pânze naturale topite, covoare din iută sau făcute manual în Bucovina, Maramureș. Motivele tradiționale românești colorate sunt o atracție pentru proprietari, așa că am găsit o modalitate de a le integra cu succes în amenajare”, povestește Laura.
Amenajarea modernă interioară nu a pornit de la zero
Amenajarea casei din Otopeni a pornit, în primul rând, de la trei cerințe speciale pe care proprietarii le-au avut:
- Să păstreze piatra naturală cu încălzirea în pardoseală din open space, holuri și băi. Piatra a fost doar curățață și șlefuită, iar stilul ulterior a fost gândit având această bază;
- Să păstreze balustrada de la trepete exact așa cum era, din fier forjat cu model decorativ în stilul anilor 2000. Laura, deși a avut inițial tendința de a modifica tijele din fier, a respectat dorința proprietarilor și a reușit să o integreze în spațiu, aducând-o astfel într-o notă mai actuală.
- Să păstreze șemineul din living, precum și grinzile de lemn de acolo, dar și din bucătărie. Șemineul s-a dorit a fi adus la viață strict din punct de vedere estetic, nu și funcțional, deoarece proprietarii au decis că îl vor folosi mai mult pentru lumânări și felinare, nu pentru a face focul per se.
Ulterior, în procesul de creație al Laurei, au apărut texturile, accentele și pozele colorate de vacanță. În ceea ce privește texturile, a propus lemnul natural pentru mobilier, ceramica decorativă, chiar în model marocan, pentru stâlpi și backsplash bucătărie, varul organic decorativ pentru șemineu si mare parte din pereții casei, tapetul tropical pentru hol si dormitorul matrimonial.
Personalitatea proprietarilor în fiecare încăpere
În această amenajare stilul nu este îndepărtat de tonalitățile închise, de materialele grele sau de piesele masive. Însă, un aspect pe care Laura a pus mare accent, a fost acela îndulcire cu ajutorul unor repere cât mai diafane, precum sunt voalurile albe, accesoriile auriu – bronz, dantelăriile sau plantele naturale.
„Am mizat pe un mix acaparator între texturile bogate de catifea, piele, metal auriu și texturile brute natur precum este rattan-ul, stuf-ul, lemnul brut sau lâna. Toate acestea se regăsesc, inevitabil, în fiecare încăpere din casă”, povestește Laura.
Cum amenajezi cu succes un hol lung
La intrare e un hol lung, de 12 metri pătrați, care conectează intrarea din față cu ușa către curtea generoasă din spatele casei. Pentru a-i oferi un sens, dar și o perspectivă deosebită încă de la intrare, Laura a propus ca piesă central o somptuoasă arcadă custom made, construită din lemn cu efect de lemn vechi sculptat, dantelat, și cu stâlpi decorativi. Aceasta a fost realizată de atelierul Slender Tree.
De asemenea, din cauza lungimii foarte mari, a fost nevoie să delimiteze holul. Iar pentru acest pas designerul a decis să folosească texturi diferite pentru pereți – vopsea decorativă limestone, care se continuă cu succes și în zona de living, iar în holul care bate spre curte a texturizat pereții cu tapet canvas, completat de o vopsea în nuanța vernil salvie de la Ton Corner.
Cum spațiile pentru depozitare sunt extrem de importante, Laura a creat un dressing walk-in pentru încălțări și geci. Acesta are uși culisante, în formă de arcade, realizate din metal și sticlă, decorate la interior cu muselină. Și pentru că exista atracția către „jewels tones”, precum este safirul, rubinul sau smaraldul, a decis împreună cu proprietarii să îmbrace un stâlp ostentativ ca poziție într-o ceramică tip Marrakesh. Astfel a devenit un element atractiv, atât din punct de vedere vizual, cât și tactil.
Bucătăria – un mix de stiluri și accente
Dintre toate încăperile, bucătăria a fost spațiul cu cele mai multe discuții și idei. În primul rând amenajarea a trebuit să pornească musai de la piatra existentă și de la grinzile din lemn de pe tavan. Inițial, Laura a creat o amenajare pur toscană, ulterior a ajuns la un mix de accente și stiluri, firul roșu fiind materialele naturale și ceramica marocană colorată.
Mobila a fost gândită și realizată din furnir de stejar, blatul din lapitec crem, iar peninsula, neagră și cu blat masiv, reușește să creeze un contrast interesant între materiale. O mică zonă dedicată barului a fost creată, vis-a-vis de peninsulă, cu un mini lavoar pentru spălat paharele, un winecooler și un suport dedicat veselei. Locul a fost delimitat cu ajutorul unui var decorativ negru pe care l-a delimitat într-un chenar din metal negru și o bandă led cu lumină caldă.
Open space cu obiecte din fosta amenajare și vintage
În open space, piesa centrală este șemineul văruit decorativ în negru. „L-am modificat ca formă și textură: este tip coloană în loc de coif și l-am finisat cu var negru și ceramică lucioasă neagră la interior”, își aduce aminte designerul de interior. Lustra geometrică minimalistă vine mai mult ca o completare a balustradei decorative din fier forjat pe care proprietarii au dorit să o păstreze din vechea amenajare.
Pentru că a fost nevoie să creeze o combinație de confort și utilitate, Laura a propus o canapea de la Everart și fotoliile de la Retros, îmbinate cu o piesă decorativă ușor de remarcat – măsuța de cafea vintage, recondiționată, cu bază din piele și blat din marmură îmbinată cu granit. În aceeași zonă se află și masa de dining cu scaunele colorate, puse în evidență de către ferestrele generoase îmbrăcate în pânze naturale de la DeFlorian și de plantele verzi.
Amenajare cu iz de vacanță pentru dormitoare
Dormitorul matrimonial are un aer exotic, tropical și de vacanță. Tapetul de la Vladila, cu imprimeul natural de pădure tropicală din hol, continuă și în dormitor, cu un imprimeu tropical complementar. Ambientul este unul intim, iar pentru a oferi profunzime locului, designerul a decis să texturizeze pardoseala cu o mochetă groasă, bej. Baldachinul minimalist din jurul patului adaugă extra intimitate și sentiment de relaxare.
Tavanul biroului de la parterul casei este îmbrăcat într-un tapet cu nori difuzi și o lampă XXL în formă de nor. Pentru a crea o bibliotecă mare, cei de la Slender Tree au creat polițe extra lungi din furnir de stejar vopsit în alb, gros de 4 centimetri, pe tot peretele.
Pentru camera oaspeților, Laura și proprietarii au decis să păstreze un ambient neutru, cu efect special oferit de către sistemul de iluminat. Pentru că spațiul este împărțit în două zone, a ales să monteze mochetă în zona de somn și parchet în zona intrării în cameră. Tot acolo au creat și o banchetă built-in pentru trollere, genți sau haine. Avantajul camerei este că are baie proprie, cu dus walk-in și vedere către curtea verde.
Pe lângă cele trei dormitoare, mai există și o cameră de relaxare care, pe viitor, va acomoda extra oaspeți sau un viitor copil. Însă, în prezent, locul este mai mult pentru pilates și depozitarea diverselor aparate.
Provocarea proiectului: amenajarea băilor
Orice amenajare vine la pachet cu un set de provocări. În cazul acestui proiect, provocările funcționale și estetice au fost strâns legate de băi. Piatra naturală care se întindea atât pe pardoseli, cât și pe pereți, a îngreunat noua amenajare. A fost nevoie să aducă cât mai puține modificări și, totodată, să îmbunătățească considerabil aspectul lor.
Inițial, toate cele patru băi aveau cădițe de duș sau căzi de colț, lavoare cu picior și dulăpioare cu spoturi pe pereți. Pe lângă faptul că a trebuit să „pice” pe fostele repere cu scurgerile noi, bateriile, lavoarele, firele de iluminat și noile sanitare, poate cea mai mare provocare a fost să scoată cădițele de duș și să construiască dușuri de tip walk-in.
„Pentru a menține o estetică cât mai simplă, raportat la piatra care avea deja mult caracter (pigment în degrade, inserții de brâuri constrastante), am propus ca pe fostele amprente de cădiță de duș și cad de baie să inserăm o gresie neagră, mată, iar panta pentru duș walk-in să se facă local din șapă, cu un eventual prag construit și cu sticlă. Noile robinetării sunt aurii sau negre și sticla de duș fumurie, pentru a echilibra cromatica pietrei clasice”, spune designerul.
Împărțirea bugetului poate influența rezultatul final
Bugetul propus pentru amenajarea casei a fost de 90.000 euro însă, în final, s-a ajuns la aproximativ 120.000 euro. O sumă împărțită echilibrat în proiect între finisaje și mobilier – aproximativ 40% pe finisaje, elemente de legătură, modificări prealabile de șantier grosier și 60% pe mobilier și decorațiuni.
„Am dedicat un buget generos pentru finisaje calitative: var decorativ natural, ceramică, parchet chevron, mochetă calitativă stainproof. Am ales uși mai atipicie antracit, am vopsit plintele antracit, am inserat întrerupătoare și prize negre. Pentru mobilier, bugetul consistent s-a dus pe piesele făcute pe comandă: ușile de metal, arcada, blaturile, mobila de bucătărie, apoi pe piesele vintage de mobilier, corpurile de iluminat, perdelele din panze naturale și diverse accesorii”, povestește Laura.
În amenajare, proprietarii au avut câteva dorințe estetice pentru care au alocat un buget consistent. De exemplu, arcada de la parter care separă zona de zi de restul casei a costat în jur de 1.500 euro. Dintre piesele care au și o notă funcțională, proprietarii și-au dorit ca blatul din bucătărie să fie din piatră naturală, dintr-o singură bucată pe fiecare latură (aproximativ 5 metri lungime + 3 metri lățime), rezistent și texturat organic. Acesta a costat în jur de 5.000 euro.
Tips & tricks pentru amenajare de la Laura Breabăn
- Prinde curaj și inserează texturi, culori și tematici la care inimile tresară în alte contexte (vacanțe sau locuri dragi). Este adevărat că o casă mediteraneană arată bine în patria ei, dar când vorbim de interioare, și nu de arhitectura casei la exterior, putem să ne permitem puțină joacă și fantezie. Doar așa îți poți inspira un stil de viață dinamic, vibrant și autentic pe sufletul și personalitatea ta.
- Pune accent pe funcționalitate. Nu uita să creezi din start zone dedicate pentru rutinele, pasiunile și obiceiurile tale, pentru a-ți fi la îndemână și a te îndemna natural la o acțiune. Odată cu mutarea într-un nou spațiu, ai șansa de a crea „noi sinapse” în stilul de viață. Așa că ar fi păcat să nu le integrezi tocmai în spațiul personal. Cu alte cuvinte, o amenajare trebuie să aibă fix 360 grade pline de emoții și caracter, nu doar patru laturi.
Foto: Anca Moiceanu
-
Case
Un cuplu de români și-a amenajat casa de lângă Londra cu mobilier gândit și construit pe cont propriu
-
Case
O amenajare de 120.000 euro care combină industrialul, pentru el, cu stilul glam, pentru ea
-
PROIECTE DE AMENAJARE
Dormitor cu vedere către pădure și amenajare mid-century cu accente boeme, într-o casă din Brașov
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi un covor persan potrivit pentru casa ta. Sfaturi pentru curățare și întreținere
Îți spunem și cum recunoști un astfel de covor autentic.
-
DESIGN INTERIOR
Cum se pune tavanul fals? Uite cum să îl integrezi într-un design modern
Îți spunem ce ai de făcut, pas cu pas.
-
Case
O româncă și-a recondiționat singură mobilierul din casa de 680 metri pătrați, situată la marginea unei păduri de lângă Viena
Bucătăria locuinței, un fost grajd pentru cai, are un tavan vechi de 150 ani. Arhitectul care a construit casa a pornit de la acest tavan.