Succesiune cetățean român cu domiciliul în străinătate implică atenție și documentație. Procedura este ceva mai complicată dată fiind necesitatea traducerii unor acte importante ori alegerea reprezentării prin procură. Totuși, se poate realiza rapid dacă cunoști legea românească, precum și pe cea internațională. Află detalii și ce ai de făcut, din articol.
Mulți români care trăiesc de ani buni în străinătate ajung, la un moment dat, să se confrunte cu o situație complicată: moștenirea unor bunuri rămase în țară, după decesul unui membru al familiei.
În teorie, succesiunea – adică procedura prin care patrimoniul unei persoane decedate este transmis moștenitorilor – pare simplă. În practică, însă, atunci când unul dintre moștenitori are domiciliul în alt stat, lucrurile se complică. Apar acte care trebuie traduse, legalizate ori trimise prin consulate, iar uneori chiar reguli de drept internațional care se aplică în paralel cu legea română.
Află în continuare tot ce trebuie să știi despre particularitățile succesiunii în cazul unui cetățean român cu domiciliul în străinătate.
Ce să știi despre succesiune
În legea românească, succesiunea este procesul prin care bunurile, datoriile și drepturile unei persoane decedate sunt transferate moștenitorilor săi. Poate fi o moștenire legală, atunci când se aplică regulile din Codul Civil sau una testamentară, atunci când defunctul a lăsat un testament.
În ambele cazuri, procedura este reglementată de Codul Civil român și de Legea nr. 36/1995 privind activitatea notarială.
Succesiunea se deschide în momentul decesului. Este punctul de la care notarul public sau, în unele cazuri, instanța de judecată stabilește cine are dreptul să moștenească și ce bunuri intră în masa succesorală. Scopul acestei proceduri este unul practic și juridic: să clarifice cine sunt moștenitorii, ce bunuri au fost lăsate de defunct și în ce proporție se împart acestea, pentru ca drepturile de proprietate să fie actualizate legal.
Legea stabilește un termen de un an pentru exprimarea opțiunii de acceptare sau renunțare la moștenire. Dacă în acest interval un moștenitor nu se pronunță, se consideră că a renunțat tacit la partea sa din moștenire.
Cum se poate face succesiunea unui cetățean român cu domiciliul în străinătate
Pe de altă parte, atunci când unul dintre moștenitori trăiește în străinătate, apar câteva provocări suplimentare.
Una dintre acestea se leagă de actele oficiale emise în afara României, precum certificatul de deces, certificatul de naștere sau căsătorie, care trebuie traduse și legalizate, uneori prin apostilă* sau prin intermediul consulatului român. Notarul din România nu poate deschide succesiunea fără ca aceste documente să fie conforme cu cerințele legii române.
*Ce este o apostilă?
Este vorba de un certificat eliberat de autoritățile competente ale unui stat semnatar al Convenției de la Haga, care autentifică originea unui act oficial, cum ar fi un act legat de o succesiune, pentru a fi prezentat în alt stat membru.
Această ștampilă dovedește validitatea actului, ceea ce înseamnă că nu mai trebuie supralegalizat pentru a fi prezentat și folosit, astfel că poate să fie recunoscut în țări străine.
De asemenea, moștenitorul aflat în străinătate trebuie să fie informat oficial despre deschiderea procedurii. Notarul sau instanța îl poate cita la ultima adresă cunoscută ori îl poate contacta prin proceduri internaționale de comunicare, în funcție de țara de domiciliu.
În acest caz, pentru a evita deplasările costisitoare, moștenitorul poate împuternici o altă persoană, anume o rudă, un avocat sau un mandatar, care să îl reprezinte în fața notarului public din România.
Va fi nevoie de o procură notarială specială, eliberată fie de consulatul român din țara de reședință, fie de un notar local, dar numai dacă aceasta respectă condițiile de formă cerute în România. În multe cazuri, notarul român cere ca procura să fie redactată în limba română și să aibă apostilă conform Convenției de la Haga.
Foarte important:
Un alt aspect esențial este legea aplicabilă pentru realizarea succesiunii.
Potrivit Regulamentului (UE) nr. 650/2012, succesiunea unei persoane se judecă după legea țării în care aceasta își avea reședința obișnuită la momentul morții.
Cetățenii români pot opta ca întreaga moștenire să fie guvernată exclusiv de legea românească, dacă o declară expres înainte de deces. Această prevedere este extrem de importantă în familiile cu membri răspândiți în mai multe țări europene, pentru că simplifică mult procedurile și evită conflictele de jurisdicție.
Procedura pentru a intra în posesia bunurilor din țară
După decesul persoanei, moștenitorul aflat în străinătate trebuie să înceapă prin obținerea certificatului de deces. Dacă decesul a avut loc în alt stat, actul emis de autoritățile locale trebuie tradus, apostilat și apoi transcris în registrele de stare civilă românești. Transcrierea se face la primăria unde defunctul avea ultimul domiciliu în România.
După recunoașterea certificatului de deces, următorul pas este deschiderea succesiunii la notarul din circumscripția ultimului domiciliu al defunctului.
Moștenitorii, fie personal, fie prin reprezentant, depun o cerere de deschidere a procedurii succesorale și aduc actele necesare: certificatele de stare civilă care atestă legătura de rudenie, actele de proprietate ale defunctului, declarațiile de acceptare a moștenirii și certificatele fiscale ale bunurilor.
Pe baza acestor documente, notarul convoacă toți moștenitorii și stabilește un termen pentru audierea martorilor. Aceștia confirmă identitatea și legăturile de familie ale defunctului, după care notarul emite certificatul de moștenitor. Acest document are valoare de titlu de proprietate și atestă cota-parte care revine fiecărui moștenitor asupra bunurilor lăsate.
Dacă moștenitorul din străinătate nu se poate prezenta personal, procura specială îi permite reprezentantului să semneze în numele său toate actele notariale. De altfel, multe birouri notariale colaborează frecvent cu consulatele române, astfel încât aceste formalități pot fi îndeplinite fără prezența fizică a persoanei în România.
După emiterea certificatului de moștenitor, urmează partajul bunurilor. Moștenitorii pot stabili amiabil cum se împarte patrimoniul, iar dacă nu ajung la un acord, se poate apela la instanță. În cazul imobilelor, certificatul de moștenitor servește la intabularea noilor proprietari în cartea funciară.
Beneficii pentru moștenitorii din UE
Pentru moștenitorii din Uniunea Europeană (UE), există o facilitate suplimentară: certificatul european de moștenitor. Acesta este recunoscut automat în toate statele membre UE, fără a fi nevoie de alte traduceri sau legalizări; practic, dovedește calitatea de moștenitor sau dreptul de proprietate asupra bunurilor din alte țări.
În cazul în care bunurile moștenite se află exclusiv în România, acest certificat nu este obligatoriu, dar poate fi util dacă moștenitorul vrea să valorifice bunurile din țara de reședință, cum ar fi cazul în care vrea să vândă un apartament sau un teren.
Alte lucruri de știut despre acest tip de succesiune
Moștenitorii cu domiciliul în străinătate trebuie să fie atenți la calitatea traducerilor și la legalizarea documentelor. Actele emise de autoritățile străine – certificate de naștere, căsătorie, deces – trebuie traduse de un traducător autorizat și, de regulă, apostilate conform Convenției de la Haga. În lipsa acestor formalități, notarul nu poate continua procedura.
Un alt detaliu important este dovada rudeniei. Notarii cer acte clare (certificate de naștere sau căsătorie) care să demonstreze legătura cu persoana decedată. Dacă aceste documente lipsesc sau conțin erori, chiar și un nume scris diferit, pot fi solicitate rectificări prin instanță sau completări din arhivele de stare civilă.
La capitolul costuri, este bine de știut că onorariile notariale sunt stabilite în funcție de valoarea masei succesorale. Cu cât bunurile sunt mai valoroase, cu atât costurile vor fi mai mari. La acestea se adaugă taxele pentru traduceri, apostile, procuri și eventualele cheltuieli cu deplasările sau reprezentarea juridică.
Nu în ultimul rând, finalizarea succesiunii înseamnă obținerea unui titlu legal de moștenitor, document în lipsa căruia bunurile rămân blocate juridic. Adică nu pot fi vândute, donate sau înscrise în cartea funciară, iar eventualele datorii rămase pot genera complicații. În plus, dacă un moștenitor nu își revendică partea, există riscul ca ceilalți să își însușească bunurile prin uzucapiune sau alte proceduri legale.
Alte subiecte interesante
Ultimele articole
