Poți face o sumedenie de proiecte simpatice din dopuri de sticlă: de la ornamente de Crăciun și bijuterii, până la covoare și suporturi de lumânări. Dacă încă nu ai obiceiul de a strânge dopurile de plută de la sticle, îți dăm nouă motive pentru care să o faci. E vorba de nouă proiecte DIY pentru casa ta.
În felul acesta ești și eco, economisești și bani, și îți înfrumusețezi locuința cu lucruri făcute de mâna ta.
1. Covor de baie din dopuri de plută
Câte o mică schimbare în amenajarea băii este binevenită oricând. Înlocuiește covorul de baie cu unul făcut de tine din dopuri de plută. Pentru proiectul acesta va trebuie să strângi un număr mai mare de dopuri, mai exact 175, și câteva în plus. Dacă ai deja atâtea dopuri, atunci nu-ți mai rămâne decât să te apuci de treabă.
2. Suport pentru telefonul mobil
Suportul pentru telefonul mobil este printre cele mai ușoare proiecte și necesită un număr mai redus de dopuri de plută. Nu trebuie decât să lipești dopurile precum în imaginea de mai sus și gata, ai un nou suport pentru telefon.
3. Ghiveci pentru suculente
Un alt proiect DIY cu dopuri de plută ușor de făcut este ghiveciul pentru suculente. Pentru el ai nevoie de o vază mică din sticlă, dopuri și lipici. Pentru un look cât mai cool, pune specii diferite de suculente în noul ghiveci. Nu uita să folosești pentru ele pământul adecvat. Pentru indicații pas cu pas urmărește tutorialul de la Feel Well Thrive.
4. Suport pentru ustensile de bucătarie
A Magical Mess îți arată cum să faci un suport pentru ustensilele de bucătărie. Un accesoriu simpatic ca ăsta va oferi un aer nou bucătăriei și va fi și practic. În plus, vei recicla dopurile de plută, plus o cutie de conservă. Dacă ai și lipici în casă, suportul pentru ustensile nu te va costa nimic.
5. Suport pentru lumânare
Lumânările parfumate și decorative aduc în casă o atmosferă caldă și relaxantă, iar suporturile și sfeșnicele o completează. Data viitoare când îți inviți prietenii la cină, surprinde-i plăcut cu un suport pentru lumânare, făcut de tine din dopuri de plută. Tot procesul durează câteva minute, pui un pahar pentru lumânare într-un bol de sticlă cu dopuri de plută și gata.
6. Magneți cu plante aeriene
Plantele aeriene sunt bune elemente decorative, fiindcă pot fi integrate pe mai multe suprafețe și nu au nevoie de ghiveci. Ele pot fi agățate sau puse pe diverse suporturi. Poți să-ți decorezi ușa frigiderului sau un panou metalic cu magneți din dopuri de plută cu plante aeriene. Arată foarte drăguț și nu necesită prea multă îngrijire. Este de ajuns să pulverizezi plantele cu apă o dată pe săptămână.
7. Vaze decorate cu dopuri de plută
Dacă ai niște vaze de care te-ai plictisit, acum a venit momentul să le dai o altă față prin procesul de upcycling. Lipește dopuri de plută pe toată suprafața vazelor și vei avea recipiente noi în care să etalezi cele mai frumoase buchete de flori. Pentru instrucțiuni, lasă-te ghidată de tutorialul de la Design Improvised.
8. Covor pentru încălțăminte
Zilele călduroase sunt pe terminate, urmează ploile și culorile intense de toamnă. Asta înseamnă că după o zi ploioasă vei intra în casă cu încălțămintea udă. Ca să-ți protejezi podeaua de pete, vei avea nevoie de un covor pentru încălțăminte. Poți să-ți faci unul din dopuri de plută, întocmai ca-n modelul de la Earnest Home.
9. Decorațiune pentru ușă
Coronițele decorative pentru ușă par să nu se demodeze niciodată. Unii oameni marchează începutul unui nou anotimp cu o coroniță decorativă nouă, de cele mai multe ori realizată din plante, vreascuri și conuri de brad. Dar nu trebuie să te limitezi doar la aceste materiale, poți face una cu dopuri de plută și plante, ca-n tutorialul de la Make It Yourself with Melissa. Înlocuiește plantele verzi cu frunze în culori tomnatice ca să întâmpini noul anotimp cu stil.
-
UTILE
Care este temperatura corectă pentru sterilizarea borcanelor la cuptorul electric
Oferim și alte metode tradiționale de sterilizare a borcanelor.
-
UTILE
Ce poți face pentru eliminarea calcarului din apă. 3 metode simple de ajutor
Poți să fierbi apa și să elimini multe minerale dure.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cu ce se curăță lipiciul de pe geamul termopan și ce metodă funcționează rapid
Fără detergenți abrazivi sau unelta care zgârie.