DESIGN INTERIOR

Cum amenajezi un dormitor mic și pătrat care să fie și funcțional, și plăcut estetic

publicat pe 30 iul. 2021

    Pentru o amenajare de dormitor mic și pătrat care să fie și funcțională și să arate și bine îți trebuie un pic de imaginație, un pic de inspirație și câteva noțiuni de design de la specialiști. Iar cu ultima parte venim noi, în articolul de mai jos.

    Un spațiu mic e deja destul de greu de gestionat, dar când pereții au toți aceeași lățime, atunci chiar că se complică treaba. Însă nu te descuraja – poți gândi o amenajare de dormitor mic și pătrat care să-ți îndeplinească toate nevoile. Ca să venim în sprijinul tău, am cerut sfaturile designerului de interior Alexia Miulescu și ale designerului de interior Carla Georgescu, de la NOA Interiors.

    Cum alegi patul pentru o amenajare de dormitor mic și pătrat

    În cazul unui dormitor matrimonial, alegerea patului pentru un dormitor pătrat poate fi dificilă. În funcție de dimensiunile camerei, s-ar putea să nu-ți încapă un pat mai mare de 140 centimetri lățime, poate maximum 160. E important să dormi bine, dar e important să nu încurce circulația.

    pat tapitat
    Pat tapițat într-o amenajare de dormitor mic și pătrat gândită de designerul Carla Georgescu

    Și contează și designul lui. „Pentru spațiile mici, prefer paturile cu tăblie tapițată și ridicate de la pardoseală – scap astfel de senzația de plin și înghesuit și oferă, în plus, și senzația de relaxare și confort”, spune Carla. O altă soluție ar fi să pui accolo un pat fără tăblie, iar în loc de tăblie să agăți pe perete un accesoriu precum un macrame sau o tapițerie – astfel mai salvezi din patul de pe podea.

    Iar patul poate deveni un punct de atracție în încăpere. „Patul apare ca element central și poate fi scos în evidență punând accent pe peretele din spatele lui sau, de ce nu, el în sine poate deveni o piesă statement prin forma aleasă, texturi și culori”, completează designerul.

    Dressingul: cum gestionezi spațiile de depozitare

    Un alt element important într-o amenajare de dormitor mic și pătrat este dressingul, pentru că dacă spațiul nu permite unul pe tot peretele, trebuie să găsești soluții. Și probabil primul tău gând ar fi să încadrezi patul cu dulapul. „Poate fi o soluție, dar depinde de lățimea peretelui, că dacă nu e foarte mare și toată camera are trei metri și punem un pat dublu de 160 centimetri, degeaba facem compoziția asta”, atenționează designerul Alexia Miulescu.

    compartimentare dressing
    Compartimentarea interioara a dressingului într-un dormitor amenajat de designerul Carla Georgescu

    Așa că uneori soluția cea mai simplă e cea mai bună – un dressing clasic. „Trebuie să ții cont unde îl poziționezi: dacă îl pui într-o laterală a patului, trebuie să ții cont de distanța care rămâne până la pat și de faptul că avem nevoie de cei 60 centimetri minimum pentru a putea deschide ușa în cazul ușilor batante”, adaugă designerul.

    Și mai e un lucru pe care-l poți face – să alegi uși glisante, recomandă Alexia. Astfel, nu blochezi spațiul de trecere de fiecare dată când îți cauți ceva de îmbrăcat. Din punct de vedere estetic, dacă ți se pare că laterala dulapului se vede urât, o poți placa cu oglindă, iar astfel „se vede și bine și are și rol funcțional”, completează ea.

    Dincolo de partea estetică, mai contează și cât de practic este dressingul. „Într-un spațiu mic, compartimentarea interioară a spațiilor de depozitare poate să schimbe destul de mult spațiul efectiv final”, spune Alexia. Adică alege un dulap care să se potrivească obiceiurilor tale de depozitare a hainelor.

    Și tot dulapul poate integra și o zonă de TV, dacă îți dorești așa ceva în dormitor și nu este suficient spațiu pentru o comodă. „Se poate crea o compoziție în care să fie încadrat TV-ul în dulap și atunci e cumva 2 în 1 și nici nu se pierde din spațiu”, sugerează designerul.

    Atenție la noptiere

    Noptierele sunt utile într-un dormitor, însă pot mânca din spațiu. „O dimensiune standard este undeva la 60 centimetri pentru o noptieră”, atenționează Alexia. Cele cu sertare în general sunt cele care ocupă cel mai mult spațiu, dar nu e obligatorii să le folosești pe acelea. „O soluție pe care eu personal o folosesc și cu acest scop, și cu scop decorativ ar fi noptierele de tip side table care sunt folosite în livinguri de obicei și au dimensiuni mai reduse, cu diametre chiar de 30 centimetri sau poate chiar mai mici”, spune ea.

    O altă soluție ar putea fi noptierele suspendate, dar asta numai dacă ești gata să găurești pereții. „Sau dacă patul este unul tapițat și există o tăblie pe toată lungimea peretelui, se poate gândi ceva să iasă din tăblia patului și mai câștigi spațiu”, explică Alexia. Sau poți renunța la una dintre noptiere, sugerează ea. Sau poți improviza: „poți folosi un teanc de reviste pe care să pui măcar telefonul sau o cană și atunci e un spațiu mult mai redus, dar măcar ai pe ce să pui ce ai nevoie.”

    Ori dacă alegi totuși noptiere clasice, nu te limita la un design monoton. „Mie îmi place să folosesc elemente cu un design mai special, care să ofere acel «final touch»”, spune designerul Carla Georgescu.

    Cum poți folosi zona cu radiatorul

    Pentru că spațiul e atât de mic, caloriferul poate ajunge să încurce compartimentarea camerei. Sau dimpotrivă, poate fi de folos. De obicei, el este acoperit de perdea sau draperie, dar nu-i musai. „Dacă permite spațiul, poți crea acolo o zonă de lucru, un birou pe toată lungimea peretelui, dacă tot este ocupat de fereastră, și să ai zona de draperie, perdea, birou doar până la nivelul glafului”, spune Alexia.

    Ori dacă te deranjează, dar nici nu-ți permiți să pui un birou deasupra lui, îl poți camufla cu o mască pentru calorifer – însă asta ar adăuga bani la bugetul total de amenajare pentru un dormitor mic și pătrat, atenționează designerul.

    Culorile și finisajele

    dormitor fototapet copaci amenajare pitesti
    Fototapetul creează o zonă-accent în spatele patului în această amenajare creată de designerul Carla Georgescu

    În general, pentru spațiile mici, e recomandat să folosești nuanțe deschise care dau senzația de mai mare și mai aerisit. Însă nu-i obligatoriu să fie totul plictisitor. „Recomand o cromatică echilibrată, fie ea monocromă, în tonuri calde sau reci. Îmi place să și punctez vizual un anumite perete – de obicei cel din spatele patului – lavabilă în culoare contrastantă, tapet sau fototapet, placări și riflaje”, spune Carla. Designerul recomandă un stil de amenajare modern și simplu, fără accesorii inutile.

    Însă asta nu înseamnă că nu trebuie să-ți dai interesul. „Eu aș opta și pentru finisaje mai speciale și aș trece un pic de limita asta doar de alb, un pat, două noptiere și un dulap. Se pot crea lucruri drăguțe și într-un spațiu mic”, crede Alexia. Ea sugerează să te joci și cu vopseluri decorative, atât timp cât nu creezi un decor prea încărcat.

    Atenție la imprimeurile materialelor

    amenajare dormitor
    Combinație de texturi, culori și imprimeuri într-o amenajare de dormitor realizată de designerul Alexia Miulescu

    Un alt aspect la care ar trebui să ai grijă în afară de culori sunt materialele textile folosite în amenajare. „Le vom avea foarte aproape unelel de celelalte, adică patul va fi foarte aproape de draperie, eventual dacă există și de covor, iar atunci trebuie ca nuanțele fiecăruia să se potrivească foarte bine și inclusiv texturile – textura de la draperie, perdea și textura de la patul tapițat dacă alegi unul”, atenționează designerul Alexia Miulescu.

    Imprimeurile trebuie și ele alese cu mare grijă, să nu fie obositoare pentru ochi și să nu încarce prea tare spațiul, căci dimensiunile reduse fac totul mai vizibil. „Tocmai pentru că stau foarte aproape obiectele între ele, în cazul în care ceva nu se potrivește, va fi mult mai evident decât într-un spațiu mare”, adaugă ea.

    Nu lăsa iluminatul la voia întâmplării

    amenajare dormitor cu fototapet stil industrial pitesti
    Corpuri de iluminat tip pendant deasupra noptierelor într-o amenajare realizată de designerul Carla Georgescu

    Când ne amenajăm locuințele în regim propriu, avem tendința să lăsăm iluminatul pe final, când nu mai avem nici bani și energie de așa ceva. Însă într-o amenajare de dormitor mic și pătrat, poate juca un rol important. „Lumina naturală ajută mult și poate să creeze iluzia de spațiu mai mare, dar ne putem juca și cu cea artificială – iluminat general combinat cu iluminat ambiental”, spune designerul Carla Georgescu. În special cel ambiental: „aplice pe perete sau pendant din tavan în dreptul noptierelor pot schimba radical atmosfera și oferă senzația de confort și relaxare”.

    Însă ai grijă și aici să dozezi totul. „Folosește o lumină cât mai bună, neutră, dar să nu încarci foarte mult. Eventual pune în zona noptierelor, dacă se poate, aplice pe perete și nu veioze, pentru că ocupă mai mult din spațiu și în felul ăsta decorezi și peretele mai mult prin corpurile de iluminat”, confirmă Alexia.

    Iar până la urmă, tot ce contează într-o amenajare de dormitor mic și pătrat este să te simți tu bine în el, așa că nu-ți face procese de conștiință dacă simți nevoia să încalci vreo regulă. Asigură-te doar că spațiul e funcțional și că nu-l supraaglomerezi.

    Foto principală: amenajare de Carla Georgescu, NOA Interiors

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments