
Un apartament din Cluj amenajat cu un perete de accent vopsit în trei culori, cu forme geometrice
Cu 63 metri pătrați la dispoziție în apartamentul lor de la ieșirea din Cluj spre Florești, proprietarii acestui spațiu și-au dorit o amenajare care să îi reprezinte. Au un fiu adolescent, așa că aveau nevoie să modifice și compartimentarea, astfel încât dintr-un open space de 38 metri pătrați și un singur dormitor să obțină un open space mai mic și un al doilea dormitor mai mic.
O mică piedică în găsirea unui concept de design a fost „împăcarea” gusturilor lor diferite. Partea feminină a cuplului înclina spre un stil boem, cu nuanțe calde și culori puternice, în timp ce partea masculină își dorea mai degrabă un stil scandinav, minimalist, cu nuanțe de gri. Așa că au lucrat cu arhitecții de interior Andreea Mocan și Andrea Di Rosa de la Studio A pentru a obține combinația perfectă dintre cele două.
Elementul-cheie este un perete de accent

Primul lucru pe care l-au făcut a fost să adauge un dormitor mic spațiului. După ce au regândit compartimentarea, amenajarea s-a conturat în jurul unui perete de accent creat în living, vopsit în trei culori, cu forme geometrice intersectate. „Este de fapt elementul care leagă camera de zi de restul apartamentului”, spune Andreea Mocan.
Livingul integrează nu doar bucătăria, ci și un loc de luat masa și un birou de lucru. „Peretele-accent se află în centrul designului, inserând elemente care rup liniaritatea și oferă diferite puncte de interes”, explică arhitecta. Pentru zona de lounge mobilierul este minimal, cu o canapea spațioasă de la Kalenda și o comodă pentru televizor cumpărată de la Vivre.
În zona bucătăriei, însă, este compact și în același timp încăpător. Frigiderul și centrala termică sunt complet camuflate, iar în continuarea acestui corp se desfășoară și zona de birou. Fronturile curbate au reprezentat cea mai mare provocare din amenajare, pentru că arhitecților le-a fost foarte dificil să găsească un tâmplar care să le realizeze. „Cea mai mare investiție a fost mobilierul făcut la comandă, aproximativ 12.000 euro”, spune Andreea.
Pereții vopsiți în negru personalizează dormitorul adolescentului
În camera adolescentului e reluată tema formelor geometrice pe pereți, însă nuanțele sunt adaptate la gusturile sale, spre deosebire de culorile integrate pe acel perete de accent din living, menite să împace gusturile părinților. Patul este încadrat vizual prin două triunghiuri negre, iar peretele cu dressingul este și el vopsit în negru pe jumătate, împărțit pe diagonală.

„Camera băiatului este o lume aparte, în care toate colțurile îndepărtate din restul casei au fost inserate într-un mod jucăuș, iar unde vopseaua neagră de pe pereți te invită să desenezi cu cretă”, spune arhitecta.
Iar baia este decorată conform gusturilor proprietarului, căci este amenajată în tonuri de gri. Arhitecții Studio A au ales plăci ceramice reliefate cu valuri, ca să „îndulcească” cromatica sobră.
Pandemia a întârziat lucrările
Lucrările au fost demarate la început de 2020, iar când a început pandemia, meșterii i-au lăsat pe proprietari „cu ochii în soare”. Le-a fost dificil să găsească altă echipă, așa că între timp s-au ocupat personal de ce au putut – inclusiv de montarea parchetului. Bugetul final a ajuns la 30.000 euro, dintre care 12.000 euro au fost investiți în mobila pe comandă realizată pe toată înălțimea de 2,70 metri a camerelor, pentru a maximiza spațiile de depozitare. O cheltuială în plus a reprezentat și ridicarea a doi pereți pentru a delimita un al doilea dormitor.
Deși s-au mutat după câteva luni de lucrări în apartament, procesul de amenajare nu era finalizat încă, iar mobilarea dormitorului matrimonial – cel nou creat – nu a fost finalizată la momentul scrierii articolului.
Tips&tricks pentru amenajare de la arhitecta Andreea Mocan
Nu îți fie teamă să folosești forme geometrice și culori pe pereți! Un perete de accent nu înseamnă neapărat tapet, poți crea o compoziție din forme geometrice pe pereți și obiecte decorative sau chiar televizorul.
Profită de înălțimea unei locuințe mai înalte cu un mobilier custom made proiectat până în tavan pentru a avea spații de depozitare mai multe.
Pentru a delimita un open space cu living și bucătărie, folosește-te de mobilierul de la bucătărie pentru a crea o insulă sau chiar peninsulă.
Dacă ai o locuință relativ mică, apelează la un designer ca să te ajute să exploatezi la maximum fiecare colțișor. Nu vei regreta!

Dacă alegi faianță reliefată, scoate-o în evidență prin iluminare. De exemplu, în baie poți pune o oglindă retroiluminată.
Foto: Sergiu Munteanu
-
Apartamente cu 2 camere
Pereții din sticlă și corpurile de iluminat fac un apartament de 55 metri pătrați să pară mai mare
-
Apartamente cu 2 camere
Un apartament de vacanță are gresie cu imprimeu de marmură de la intrare până în dormitor
-
Apartamente cu 2 camere
Before&after: a reamenajat fostul apartament de burlac al soțului, cu un buget de doar 5000 euro
-
Grădină
În cât timp răsare gazonul, când se pune gazonul primăvara și 6 pași de urmat pentru o peluză sănătoasă
În cât timp răsare gazonul, când se pune gazonul primăvara și 6 pași de luat în calcul pentru o peluză bogată și sănătoasă.
-
Curte
10 moduri în care poți amenaja ieftin curtea sau grădina, oricât de mică ar fi
10 idei pentru amenajarea curții cu bani puțini.
-
LIFE
Hotspots: 6 restaurante din București cu terase cool și mâncare bună
Viața la terasă e mai frumoasă.