La pas prin Bucureștiul magic: ce să vizitezi într-o excursie de o zi, fie că ești turist sau vrei să redescoperi orașul
Bucureștiul nu e doar un loc pe hartă, e o stare de spirit. Oricare ar fi experiența ta de până acum în acest oraș, te invităm să-l (re)descoperi într-o lumină nouă, efervescentă, magică. De la cartiere cu povești despre care poate că nici nu ai auzit până acum, clădiri-bijuterie cu istorie și detalii de design instagramabile și până la cele mai cool localuri în care te poți bucura de companie cosmopolită și un cocktail revigorant, iată un scurt itinerariu pe care să îl bifezi într-o excursie de o zi.
Descoperă poveștile și bijuteriile arhitecturale ascunse
Dacă frumusețea se află în detalii, în cazul unui oraș ca Bucureștiul, vorbim despre o mulțime de detalii. Mai ales când vine vorba de clădirile cele mai frumoase, cele peste care au trecut sute de ani și care au acumulat povești care se mai transmit și astăzi din gură în gură. Două dintre ele sunt chiar sub nasul bucureștenilor, „ascunse” la vedere, în două zone centrale din oraș.
Vatra Luminoasă
Zona Vatra Luminoasă din București nu este un cartier banal, ci un exemplu atipic de arhitectură modernă în peisajul pestriț al orașului, și datează din anii ‘30. În prezent, zona este protejată de Insitutul Național al Patrimoniului. Găsești aici clădiri construite în urmă cu aproape un secol, care au rezistat onorabil în timp și îți spun povestea Bucureștiului de altădată.
Proiectul a început odată cu parcelarea zonei și construirea unor case tip destinate muncitorilor și funcționarilor. Pe atunci, arhitecții Ioan Hanciu și Nicolae Arhipăneanu au propus un nou model de locuire cu o estetică simplă, iar conceptul a pornit de la modelul european al orașului-grădină, care pune în prim-plan spațiile verzi, individuale și colective. Clădirile, sub formă de monoblocuri pe parter sau cu etaj, au învelitori cu pantă mică, elemente decorative minimale și un interior funcțional, spațios și bine organizat. Le poți descoperi la pas prin cartierul Vatra Luminoasă.
Sau chiar din casa arhitectului Ioan Hanciu, care a fost finalizată în 1940. Este construită într-un stil modernist art-deco, dar sunt vizibile și câteva influențe regionale. Integrează și elemente specifice stilului Bauhaus, precum liniile simple, organizarea rațională a spațiilor, eliminarea ornamentațiilor excesive și ferestrele Gropius.
Dacă arhitectura casei este una modernă și minimalistă, interiorul este o întoarcere în trecut, prin colecția de piese de mobilier și obiecte de artă păstrate de-a lungul timpului. „Străbunicul meu Ioan și soția sa, Luisa s-au mutat aici în anii `40. Au cumpărat locuința printr-un credit pe care l-au achitat după douăzeci de ani. Casa a fost mereu locuită. În prezent, sora bunicii mele stă aici. Ce-mi place este că interioul a rămas la fel cum mi-l aminteam. Toate piesele de mobilier, cărțile, tablourile sunt păstrate perfect, ca într-un adevărat muzeu”, spune Jérémy Vercken, strănepotul arhitectului Hanciu. În 2023, Jérémy a deschis către public casa, pe care o promovează prin organizarea în cadrul ei a unor evenimente culturale, precum expoziții de artă cu intrare liberă, la care iau parte artiști locali.
Castelul din Parcul Carol
În Parcul Carol din București se află o bucățică de istorie de pe vremea Regelui Carol I despre care nu mulți știu – Castelul Vlad Țepeș. Monumentul a fost proiectat cu ocazia Expoziției Generale a României din 1906, cu sute de ani după încetarea domniei lui Vlad Țepeș. Acesta a fost inaugurat cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie a regelui Carol I, iar arhitectura de castel a clădirii ascundea o surpriză – în turnul fortăreței, înalt de 23 de metri, cu diametrul de nouă metri, se afla un rezervor de apă turnat în atelierele lui Oscar Maller.
De-a lungul anilor, însă, rezervorul a devenit nefuncțional, iar familia regală a început să folosească monumentul pentru diverse scopuri culturale, precum expoziții de tablouri cu teme religioasă ori realizarea emisiunilor radiotelegrafice. Conform Aiciastat.ro, de la construcția sa și până astăzi, monumentul a avut o sumedenie de întrebuințări – niciuna însă cu legătură directă către Vlad Țepeș.
Numele sub care este cunoscut edificiul astăzi pare complet scos din context, însă el a fost dobândit datorită arhitecturii castelului care reproduce, la scară mică, Cetatea Poenari din Cheile Argeșului, ctitorită de domnitorul Țării Românești în secolul al XV-lea. Datorită acestei asemănări, publicul l-a denumit de-a lungul timpului „Castelul lui Vlad Țepeș”. Din 30 septembrie 2004, Castelul Ţepeş a devenit sediul „Oficiului Naţional pentru Cultul Eroilor”. În prezent, castelul este în proprietatea MApN şi este deschis de câteva ori pe an pentru public, de Ziua Eroilor (Înălţare) şi de Ziua Armatei (25 octombrie).
Acestea sunt doar două dintre locurile cu poveste și arhitectură specială pe care le poți descoperi la pas prin București. Dacă ți-am deschis apetitul, află că „portofoliul” acestui oraș este atât de vast încât nu ți-ar ajunge o singură zi să îl explorezi în întregime. Vestea bună este că te poți plimba și virtual prin oraș, alături de ghizi precum Monica Mărăcineanu, Ana Rubeli sau Anita Sterea. Despre traseele realizate de ele atât online, cât și la fața locului ți-am povestit mai multe aici.
Experimentează nostalgia prin design
Dacă nu vrei să pleci din București cu mâna goală, ci vrei să iei cu tine ceva care să-ți amintească mereu de magia acestui loc, îți propunem un altfel de suvenir. O piesă de design, cu patină și istorie, pe care să o aduci la tine acasă ca pe o parte din itinerariul de descoperire a orașului. Un fotoliu, un lampadar sau o măsuță de cafea vintage, încărcată cu sentimente de nostalgie plăcută față de vremuri frumoase, dar de mult apuse.
Retros
Găsești un astfel de suvenir la Retros, un magazin de mobilier vintage cu o colecție curatoriată de piese de design de secol XX. Fie că te interesează sau nu să devii proprietarul unei astfel de piese, e musai să mergi să le vezi fie în Galeria Retros de pe strada Molière 12 -14, fie în showroom-ul de pe Duetului 52-54.
CIRCA 1703 – 3071
Cu același scop te încurajăm să pășești și în magazinul CIRCA 1703 – 3071, locul în care arhitecta Laura Paraschiv lucrează pentru a schimba traseul unor obiecte vechi, abandonate, către noi proprietari. Laura nu doar că le curatoriază, ci caută și să le reinterpreteze, să le dea un refresh și, în funcție de caz, o nouă funcționalitate, astfel încât să le transforme în piese unice pe care ți le poți dărui ție ori celor dragi. Spațiul deservește și drept studio de design, însă, pe scurt, este ca o cutie de curiozități supradimensionată în care nu știi niciodată ce surprize poți găsi.
Simte vibrația orașului
După ce te-ai plimbat prin diversele epoci ale Bucureștiului și ai aflat detalii puțin știute despre istoria locului prin intermediul cartierelor și clădirilor cu istorie, și după ce ai făcut „window shopping” sau chiar ți-ai îmbogățit colecția cu o piesă de design la Retros sau CIRCA 1703 – 3071, îți recomandăm să-ți rezervi seara pentru un final apoteotic cu muzică, mâncare și băutură bună, pe fundalul vibrației molipsitoare pentru care este, de fapt, renumit acest oraș.
Apollo 111
Retrage-te la final de zi către locuri precum Apollo 111, club aflat îîn clădirea Palatul Universul, care a găzduit cândva, la începutul secolului al XX-lea, tipografia unuia dintre primele și cele mai cunoscute ziare din România. Localul este în continuă transformare și îl poți descoperi fie drept un bar ultra cozy cu design colorat și vibe de „acasă”, fie drept unul dintre cele mai cool cluburi din oraș unde poți să te bucuri de companie plăcută și muzică variată, de la piesele anilor 2000 și până la manele. Există și o a treia opțiune, cea de sală de teatru, cu spectacole la care chiar merită să mergi. Pe scurt, Apolo 111 este un fel de melting pot de entertainment, unde găsești de toate, indiferent ce îți place să faci sau să asculți.
Platforma Wolff
Dacă ești pe distracție și vrei să închei ziua cu un party în toată regula, Platforna Wolff te întâmpină cu muzica de care ai nevoie – ritmurile de drum and bass, tehno și electronică răsună întotdeauna din difuzoare. Conceptul localului este de fapt unul de DJ Bar, adică îmbină cultura de clubbing cu noțiunea bar. Spațiul ales nu este nici el unul oarecare, ci se află la parterul unei foste fabrici construite la finalul secolului al XIX-lea.
Recomandări ar mai fi destule, dar uneori e mai fun să experimentezi pe propria piele conceptul de a te „pierde” pe străzile capitalei, fără vreun scop anume – acelea sunt momentele în care vei simți cu adevărat magia Bucureștiului, în care vei descoperi cât de pestriț este peisajul arhitectural al acestui oraș, cât de vaste sunt parcurile cu spații verzi și cât de diverși sunt oamenii pe care-i întâlnești în drumul tău. Ar fi și păcat să nu te aventurezi puțin!