La ce adâncime se pune fosa septică: factori de care să ții cont

O fosă montată la o adâncime greșită poate aduce blocaje, probleme de scurgere, deformarea rezervorului sau dificultăți la vidanjare. Câteva calcule făcute corect înainte de săpătură pot preveni reparații complicate și costisitoare mai târziu. Află din articol la ce adâncime se pune fosa septică și în funcție ce ce criterii și factori se determină această parte importantă a instalării. 

Ce să știi despre fosa septică 

Fosa septică este un rezervor amplasat sub nivelul terenului și folosit pentru preluarea apelor uzate menajere provenite dintr-o locuință care nu este conectată la canalizarea publică. În funcție de sistem, instalația poate avea rolul de a colecta apele uzate până la vidanjare sau poate include procese prin care acestea sunt tratate înainte de evacuare. 

În legislația românească este utilizată noțiunea mai largă de „sisteme individuale adecvate de colectare și epurare a apelor uzate”. HG 714/2022 stabilește criterii pentru autorizarea, construcția, înregistrarea, controlul, exploatarea și întreținerea acestor sisteme.

O asemenea soluție este utilă în special pentru casele construite în localități sau zone în care rețeaua publică de canalizare nu există ori racordarea la aceasta nu este posibilă. În loc ca apele uzate produse zilnic în gospodărie să fie evacuate necontrolat, ele sunt colectate într-un sistem special conceput în acest scop. Astfel, fosa devine o componentă importantă a infrastructurii unei case care funcționează independent de canalizarea publică.

HG 714/2022 prevede că sistemele individuale de acest fel se autorizează prin autorizația de construire emisă de autoritatea competentă. În cazul sistemelor care realizează epurarea și evacuează apa epurată direct sau indirect în apele de suprafață ori subterane pot interveni și cerințe suplimentare din domeniul gospodăririi apelor.

Factori care dictează la ce adâncime se pune fosa septică

Adâncimea exactă nu se stabilește pornind de la o singură valoare recomandată. Ea rezultă din mai multe elemente care trebuie analizate împreună, de la poziția instalației de canalizare a casei până la rezistența rezervorului ales.

Cota țevii de ieșire din casă. Primul reper este conducta prin care apele uzate părăsesc locuința. Într-o configurație obișnuită, aceasta poate ajunge la aproximativ 50 – 100 de centimetri sub nivelul terenului, însă valoarea concretă diferă de la o construcție la alta. Dacă evacuarea către fosă se face gravitațional, racordul rezervorului trebuie să se afle la o cotă care permite apei să curgă natural dinspre casă. Cu cât conducta părăsește clădirea mai jos, cu atât poate deveni necesară coborârea racordului și, implicit, a fosei. 

Panta conductei de scurgere. Între casă și fosă trebuie păstrată o pantă care să permită deplasarea apelor uzate prin gravitație. În practică sunt întâlnite valori orientative în zona de 1 – 3%, adică o coborâre de aproximativ 1 până la 3 centimetri pentru fiecare metru liniar de conductă, valoarea concretă trebuind stabilită în funcție de instalație și diametrul conductei. Panta este importantă pentru funcționarea canalizării și pentru limitarea depunerilor care pot favoriza blocajele. 

Distanța dintre casă și fosă. Acest criteriu este strâns legat de pantă. Cu cât rezervorul se află mai departe de punctul în care canalizarea părăsește clădirea, cu atât conducta trebuie să parcurgă un traseu mai lung și să acumuleze o diferență mai mare de nivel. Mutarea fosei cu câțiva metri poate schimba astfel cota finală de montaj.

Limita de îngheț a solului. Instalația trebuie proiectată și pentru sezonul rece. Adâncimea maximă de îngheț pentru zona României, în special în București, indică valori de aproximativ 80 – 90 de centimetri, în timp ce în alte regiuni ale țării adâncimea poate fi mai mare. Conductele exterioare trebuie protejate corespunzător împotriva înghețului, fie prin poziționare, fie prin soluțiile tehnice prevăzute în proiect. 

Nivelul pânzei freatice. Apa subterană poate limita cât de adânc poate fi instalat rezervorul și poate modifica radical soluția de montaj. Atunci când nivelul pânzei freatice este ridicat, apa din teren exercită asupra rezervorului o forță de flotabilitate. Problema este importantă mai ales în cazul foselor din materiale ușoare, care pot necesita ancorarea de o placă sau un radier din beton pentru a împiedica deplasarea lor atunci când terenul este saturat.

Tipul și rezistența solului. O fosă montată într-un teren stabil și bine drenat se comportă diferit față de una instalată într-un teren argilos, nisipos sau frecvent saturat cu apă. Solul influențează stabilitatea excavației, presiunile exercitate asupra rezervorului și soluția folosită pentru realizarea patului pe care acesta este așezat. În terenurile dificile pot deveni necesare lucrări suplimentare, de la realizarea unui radier până la folosirea unor materiale speciale pentru umplerea și stabilizarea spațiului din jurul rezervorului.

Rezistența și construcția fosei. Adâncimea este limitată și de rezervorul propriu-zis. Pământul aflat deasupra acestuia are o greutate considerabilă, iar presiunea crește pe măsură ce stratul devine mai gros. Din acest motiv, instrucțiunile producătorului trebuie respectate înainte de stabilirea cotei finale.  

La ce adâncime se pune, de fapt, fosa septică 

Ca reper orientativ, pentru anumite instalații poate fi întâlnit un strat de aproximativ 50 – 100 de centimetri de pământ deasupra rezervorului. Important este însă modul în care este înțeleasă această valoare: cei 50 – 100 de centimetri reprezintă stratul dintre partea superioară a rezervorului și cota terenului finit, nu adâncimea totală a gropii în care se introduce fosa.

Unele rezervoare permit numai o acoperire redusă cu pământ, în timp ce modelele ranforsate sau proiectate special pentru instalare adâncă pot accepta sarcini considerabil mai mari. Înainte de săparea gropii trebuie verificată adâncimea maximă de instalare prevăzută în documentația tehnică a modelului ales.

Calculul trebuie făcut pornind de la instalația casei. Să presupunem, de exemplu, că țeava de canalizare iese din clădire la aproximativ 70 de centimetri sub nivelul terenului, iar fosa urmează să fie amplasată la zece metri distanță. La o pantă de 2%, conducta va coborî cu încă aproximativ 20 de centimetri pe acest traseu. Racordul de intrare în rezervor ajunge astfel în jurul cotei de 90 de centimetri, înainte de a lua în calcul configurația exactă a rezervorului și a pieselor de racordare. 

Exemplul arată de ce adâncimea fosei nu poate fi aleasă separat de traseul canalizării. Dacă rezervorul este mutat mai departe de casă, conducta continuă să coboare. Dacă este amplasat prea adânc, stratul suplimentar de teren poate depăși sarcina pentru care a fost construit. Dacă este poziționat prea sus, poate deveni dificilă realizarea pantei necesare pentru evacuarea gravitațională.

Trebuie luată în calcul și întreținerea ulterioară. Chiar dacă rezervorul ajunge mai jos, gura de vizitare trebuie să rămână accesibilă de la suprafață. Pentru anumite modele pot fi folosite extensii ale gurii de acces, astfel încât verificarea și vidanjarea să nu presupună dezgroparea fosei.

Alte detalii despre fosa septică 

În România există o regulă explicită pentru fosele septice vidanjabile care preiau apele uzate menajere și fecaloid-menajere de la locuințele fără canalizare. Articolul 34 din normele de igienă și sănătate publică aprobate prin Ordinul Ministerului Sănătății nr. 119/2014 stabilește că acestea trebuie amplasate la cel puțin 10 metri față de cea mai apropiată locuință și față de cea mai apropiată sursă de apă.

În cazul foselor septice vidanjabile vizate de norma sanitară, reperul legal este de minimum 10 metri față de cea mai apropiată locuință. Regula se aplică și în raport cu sursele de apă, astfel încât un puț sau o fântână aflată în apropiere trebuie luată în calcul atunci când este ales locul rezervorului.

Amplasarea fosei față de gard sau parcela vecină trebuie verificată în documentația urbanistică, în autorizația de construire și în eventualele reglementări locale aplicabile proprietății respective. HG 714/2022 stabilește cadrul pentru autorizarea, construcția și exploatarea sistemelor individuale, dar nu introduce valoarea de 1,5 metri față de limita de proprietatea vecină.