UTILE

La cât timp se pune sare în mașina de spălat vase. Cum e important să procedezi

publicat pe 17 apr. 2025

    Sarea pentru mașina de spălat vase este un ingredient special care ajută aparatul să scoată vesela foarte curată, fără depuneri. În plus, mașina este protejată pentru mult timp. Uite la cât timp se pune sare în mașina de spălat vase, ce este acest ingredient și cum funcționează. Află mai multe, din articol. 

    Ce este sarea pentru mașina de spălat vase

    sare pentru masina de spalat vase granulatie de aproape
    Sarea pentru mașina de spălat vase are o granulație mai mare care o face să fie mai eficiență în ciclul de spălare

    Sarea destinată mașinilor de spălat vase este, în esență, clorură de sodiu, similară cu sarea de bucătărie. 

    Totuși, aceasta este procesată special pentru a elimina impuritățile precum fierul și carbonații, care pot afecta negativ funcționarea aparatului. Granulația sării pentru mașina de spălat vase este mai mare, fapt care permite dizolvarea lentă și eficientă în timpul ciclurilor de spălare.​ 

    Sarea pentru mașina de spălat vase este o formă specială de clorură de sodiu purificată, destinată exclusiv uzului casnic în aparate de spălat vase. Deși are aceeași compoziție chimică de bază ca sarea de bucătărie, ea nu conține iod sau agenți antiaglomeranți – substanțe care pot deteriora sistemul intern al mașinii sau pot reduce eficiența funcției de dedurizare. 

    De ce e bine să pui sare în mașina de spălat vase

    În principal, sarea pentru mașina de spălat vase ajută la dedurizarea apei folosite la curățare veselei. În plus, prin folosirea ei, calcarul nu se mai depune atât de mult pe componentele interne ale mașinii. 

    Totodată, sarea pentru mașina de spălat vase asigură o curățare eficientă a vaselor, protejează aparatul împotriva uzurii premature și contribuie la economisirea energiei prin menținerea eficienței elementelor de încălzire. 

    Astfel, utilizarea constantă a sării pentru mașina de spălat vase aduce beneficii precum: 

    • Protejează mașina împotriva calcarului, care poate înfunda conductele și reduce eficiența elementelor de încălzire; 
    • Asigură o spălare eficientă, fără urme pe pahare sau farfurii; 
    • Reduce consumul de detergent, deoarece acesta funcționează mai bine în apă dedurizată; 
    • Scade costurile de întreținere, prin prevenirea defectelor cauzate de apa dură; 

    La cât timp se pune sare în mașina de spălat vase

    Frecvența utilizării sării depinde de nivelul de calcar și clor pe care apa de menaj il are. 

    Este recomandat să verifici nivelul sării o dată pe lună și să reumpli rezervorul atunci când este necesar. Multe mașini moderne de spălat vase sunt echipate cu un indicator luminos care semnalează momentul în care e nevoie să mai pui sare.​ 

    Cum acționează sarea pentru mașina de spălat vase

    sare masina de spalat vase in compartiment
    Practic, această sare ajută la dedurizarea apei de spălat pentru veselă

    În multe regiuni din țară, apa de la robinet este dură, adică are un conținut ridicat de ioni de calciu și magneziu. Acești ioni lasă depuneri pe vase, pe părțile interne ale mașinii și pot afecta performanța generală a acesteia.

    Mașina de spălat vase este dotată cu un schimbător de ioni, un dispozitiv care captează ionii de calciu și magneziu și îi înlocuiește cu ioni de sodiu – cei din sarea specială. Acest proces se numește dedurizare.

    Pe scurt, iată cum acționează sarea pentru mașina de spălat vase: 

    1. Sarea este introdusă în rezervorul dedicat; 
    2. În timpul spălării, sarea regenerează rășina schimbătoare de ioni, adică îi reîncarcă capacitatea de a elimina calciul din apă; 
    3. Apa dedurizată este folosită la spălarea vaselor, fără să lase pete de calcar și depuneri. 

    Câtă sare se pune la mașina de spălat vase

    Sarea se adaugă în rezervorul special situat, de obicei, în partea inferioară a mașinii de spălat vase. Pentru prima utilizare, este recomandat să adaugi aproximativ un litru de apă în rezervor înainte de a introduce sarea. 

    Cantitatea de sare necesară variază în funcție de modelul mașinii, dar, în general, se utilizează între 0,5 și 1 kilogram de sare la fiecare reumplere. 

    Pe lângă sarea specială, mai poți utiliza și alte produse destinate întreținerii mașinii de spălat vase, cum ar fi soluțiile de curățare pentru îndepărtarea depunerilor de calcar și grăsime. 

    De ce să nu folosești sare de masă

    Însă, cel mai important aspect este să eviți utilizarea sării de bucătărie obișnuite deoarece aceasta conține aditivi care pot deteriora aparatul.​ 

    Sarea de masă conține iod și agenți antiaglomeranți, precum silicați, care pot afecta negativ sistemul de dedurizare. 

    Fiind mai fină, sarea de masă se dizolvă rapid, astfel că un eventual ciclu de spălare ar deveni ineficient. Nu în ultimul rând, sarea de masă poate înfunda sistemul de filtrare sau duce la apariția petelor pe vase.