LIFE

Hotspots: 5 cafenele de specialitate din Timișoara unde cafeaua și designul dau aroma locală de care ai nevoie

    Dacă până acum te-am obișnuit să-ți arătăm cele mai cool și urbane locuri din București, perfecte pentru toate gusturile, poftele și bugetele, continuăm seria noastră Hotspots cu niște recomandări în afară Capitalei. Și cum ieșitul la cafea a devenit unul dintre noile moduri de a-ți petrece timpul în afara casei, iată câteva recomandări de cafenele de specialitate din Timișoara, pentru cunoscători sau pentru cei care vor să înceapă acest obicei.

    Dacă te afli în Timișoara, sau pur și simplu ești în trecere, o cafea la timpul ei îți dă aroma locală de care ai nevoie. Așa că ți-am pregătit o listă de cinci cafenele de specialitate din Timișoara unde poți să bei o cafea bună. Dar și să te bucuri de un ambient plăcut, atât la interior, cât și la exterior. Și dacă tot ajungi în Timișoara nu uita să alegi și un restaurant bun unde să iei masa.

    1.Ovride Specialty Coffee

    Una dintre cele mai apreciate cafenele de specialitate din Timișoara, Ovride Specialty Coffee e genul de loc unde găsești spațiul cozy să te relaxezi la o cafea bună sau poate chiar spațiul ideal unde să lucrezi remote pentru câteva ore.

    Totodată, Ovride e și locul unde poți să descoperi o mulțime de informații despre, ai ghicit, cafea. Aici ești îndemnat să îți bei cafeaua de specialitate fără zahăr pentru a te bucura de experiența completă a licorii.

    „Pentru noi, cafeaua este mai mult decât o necesitate sau o comoditate, ea reprezintă o artă care merită împărțită cu cei din jur”, spun proprietarii.

    Situată în centrul Timișoarei, pe strada Lucian Blaga, nr. 6, Ovride Specialty Coffee dă senzația de acasă, unde atmosfera caldă se îmbină mereu cu mirosul plăcut de cafea proaspăt râșnită. La interior, cafenea are un design minimalist, dar de efect, cu inspirație scandinavă.

    Personalitatea locului stă în detalii precum mult lemn, regăsit în obiecte de decor, în mese sau în tejgheaua de unde comanzi cafeaua, în plantele decorative, în muzica bună și în gustări delicioase apreciate de toți cei care i-au trecut pragul. Printre gustări se numără croissante, banana bread, granola și chiar waffles.

    Vizitatorii sau degustătorii ocazionali de cafea au mai apreciat faptul că proprietarul e mereu în preajmă să se asigure că ai parte de cea mai bună servire. Aici, poți să servești cafeaua înăuntru, pe terasă sau to go.

    Ovride Specialty Coffee poate fi considerată un hidden gem în rândul cafenelelor de specialitate din Timișoara. Însă, odată ce ai intrat în vibe-ul locului, experiența unei cafele la Ovride Specialty Coffee va deveni o rutină sau poate chiar un motiv să te întorci în oraș.

    2.Garage Cafe

    Garage Cafe, situată pe strada Palanca, nr. 2, adună în jurul cafelei de specialitate mai multe concepte de localuri: cafenea și spațiu de luat masa. Pe lângă cafea, aici poți să mai găsești preparate cu diverse specifice: franțuzesc, italian, grecesc sau american. Găsești și tot felul de dulciuri, de la ciocolată de casă, la tarte de tot felul și chiar deserturi fără gluten, până la preparate pentru fiecare masă a zilei.

    „Sandwich-uri celebre precum Croque Madame, Croque Monsieur, Lyonnaise, sandwich-uri cu somon, ouă poșate, salate și hummus-uri inedite, toate pregătite în Garage, completează meniul nostru”, spun proprietarii.

    Această cafenea este una cu tradiție pentru localnici, fiind, totodată, și o prăjitorie de cafea. Din recomandările celor care au trecut pe la Garage Cafe, un cappuccino grande băut alături de o tartă de zmeură îți poate face ziua mai frumoasă. Nu e de ratat nici batonul de ciocolată.

    Garage Cafe are îmbinate în design mai multe straturi. În timp ce un strat se leagă de atmosfera urbană din mijlocul orașului, un altul vrea să redea confortul unei cafenele autentice. Acest proiect a fost pus la cale de atelierul de proiectare Arhigest.

    Proiectanții și arhitecții au mizat pe expresivitatea brută a materialelor pentru a seta tonul amenajării. Pardoseala a fost făcută din tablă striată să dea senzația de trafic intens. Barul a fost placat cu plăci de beton perforate. Rafturile au fost realizate din tablă netratată și prea puțin finisată, în timp ce blaturile de servire din beton urmăresc aceeași direcție.

    În toată amenajarea interioară de la Garage Cafe, piesa de rezistență se regăsește deasupra barului. Este vorba despre un șasiu de mașină de teren. Care a fost tăiat pe lung și fixat în peretele sculptural. Acest element a întregit ideea locului cu totul și chiar a adus un vibe de garaj.

    Fă o oprire la Garage Cafe pentru o experiență care include și cafeaua de specialitate, precum și o incursiune într-un soi de garaj urban dedicat bunăstării tale.

    3.Stația de cafea

    Mai sugestiv de atât nu se putea, căci Stația de cafea se află chiar în apropiere de o stație de tramvai, la nici zece minute de Piața Unirii din Timișoara, pe Bulevardul Revoluției din 1989, nr. 13. Însă, cu ce se diferențiază această cafenea dincolo de celelalte din oraș? Prin atmosfera unică pe care reușește să o pună în valoare.

    Asta pentru că la Stația de cafea găsești cafea de specialitate excelentă. Tot aici poți să ai parte de o discuție încântătoare cu un barista care te poate învăța tainele cafelei. Dar muzica de pe vinil, care se aude în fundal, îți poate face o dimineață mult mai reușită, mai plină de arome și cu o încărcătură pozitivă aparte.

    Cum bine spunea unul dintre vizitatorii locului: „Ce poate fi mai mișto decât să savurezi un espresso bun și să asculți un vinil al celor de la Queen?”.

    Stația de cafea nu debordează printr-un design interior unic. E o cafenea colorată și primitoare, care are acel ceva din casa bunicilor de la țară, doar că e așezată undeva în urbe. Vara, de exemplu, pe băncuța din lemn din fața localului, proprietarii pun perne îmbrăcate în covoare colorate. Ca o aducere aminte a felului în care bunicii noștri vedeau designul.

    Stația de cafea e locul ideal din Timișoara în care să te deconectezi cu o cafea aromată sau poate cu un fresh de portocale. Și să îți aduci aminte de vremuri simple, de amintiri trezite de aroma cafelei.

    Stația de cafea are și un al doilea local, denumit Stația ca cafea Vox, aflat pe Calea Torontalului 69, Cladirea A, Parter.

    4.Street Coffee Roasters

    Totul la vedere. Cam așa s-ar caracteriza, la o primă privire, felul în care te întâmpină la interior cafeneaua de specialitate Street Coffee Roasters din Timișoara. Pereții interiori decopertați până la cărămidă dau senzația unei crame de vinuri unde poți să vii oricând, dar de unde să pleci mai greu.

    Mesele din lemn și metal adâncesc și mai mult ideea de beci domnesc. Iar sursele de lumină, așezate în puncte-cheie ale spațiului, cu firele la vedere, conturează și mai bine imaginea unui local autentic care vrea să arate totul.

    Cafeaua servită la Street Coffee Roasters este prăjită in house, în propria prăjitorie, fiind disponibile diverse sortimente: Columbia, Ethiopia și mai nou Guatemala.

    Vibe-ul general este unul cozy, dat de canapeaua din catifea verde de lângă barul de servire, dar și de atmosfera primitoare. Amenajarea interioară cu inpirație scandinavă te îndeamnă la calm, la liniște și la un răgaz de la cotidian cu fiecare gură de cafea sorbită. Cam ăsta e și scopul atunci când mergi să savurezi o cafea de specialitate. Motiv pentru care să faci o oprire la Street Coffee Roasters dacă ai drum prin Timișoara.

    5.Coffeerize Botanic

    Plante, plante și iar plante. Și bucuria de a bea cafea de specialitate, pur și simplu. Situată în inima Timișoarei, pe Strada Mărășești, nr. 14, cafeneaua Coffeerize Botanic aduce în același loc diverse tipuri de cafea de specialitate din jurul lumii, multe plante decorative și o atmosferă generală care îți pune un zâmbet pe buze.

    Din ansamblu, prin prisma barei de lumini poziționate pe centrul cafenelei, Coffeerize Botanic aduce aminte de un backstage. Mesele de culoare închisă, parchetul de tip chevron, arcadele cu texturi pun această prezentare și mai mult în valoare. V-am zis că Coffeerize Botanic este și pet friendly? Iată câteva motive bine întemeiate să faci o oprire la Coffeerize Botanic pentru o cafea de specialitate bună și o aromă locală de care ai nevoie.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    1 Comment
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments
    Catalina
    Catalina
    2 months ago

    Recomand si Mokum Cafe, de pe str. Eugeniu de Savoya 😊

    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Hotspots: 5 cafenele de specialitate din Timișoara unde cafeaua și designul da...