
De ce crapă pereții la o casă nouă? Cauze și soluții pentru a repara fisurile
publicat pe 16 mart. 2025Graba strică treaba, iar asta se aplică și în cazul construirii unei case. Oricât de multă bucurie ți-ar aduce finalizarea, dacă sari peste etape importante pentru a face procesul mai rapid e posibil să te confrunți cu probleme mai târziu. E de preferat să previi situațiile dificile, în loc să te întrebi, ulterior, de ce crapă pereții la casa nouă. Află ce poate duce la apariția fisurilor, cum să eviți astfel de probleme și cum să le rezolvi dacă te confrunți cu ele.
De ce crapă pereții la casa nouă: care sunt principalele cauze

Fisurile apărute în pereții casei pot fi provocate de mai mulți factori – iată de ce pot crăpa pereții la o casă nouă.
1. Tasarea terenului și fundația insuficient de solidă
Una dintre cauzele frecvente ale apariției crăpăturilor în pereții unei case noi este tasarea neuniformă a terenului. Dacă fundația nu a fost proiectată și executată corespunzător pentru tipul de sol pe care se află construcția, sub greutatea zidurilor, aceasta poate începe să se lase, generând tensiuni în structura pereților și, implicit, fisuri.
2. Nu s-au respectat timpii de uscare și așezare în construcție
Fiecare etapă în procesul de construcție are un rol specific și necesită un anumit timp de uscare sau așezare. Nerespectarea acestor timpi poate duce la apariția fisurilor de adâncime sau de suprafață. De exemplu, aplicarea tencuielii sau a gletului fără a aștepta uscarea completă a stratului anterior poate compromite integritatea peretelui.
3. Materiale de construcție de calitate inferioară
Utilizarea materialelor de construcție de slabă calitate poate contribui la apariția crăpăturilor. Tencuiala sau gletul de calitate inferioară pot duce la fisurarea rapidă a pereților, mai ales dacă nu au fost aplicate corect sau dacă nu s-au respectat proporțiile recomandate de producător.
4. Variații de temperatură și umiditate
Schimbările bruște de temperatură și umiditate pot provoca dilatarea și contractarea materialelor de construcție, ceea ce poate duce la apariția fisurilor în pereți. Acest fenomen este mai pronunțat în zonele cu climat variabil, unde materialele sunt supuse unor cicluri repetate de îngheț-dezgheț.
Cum poți preveni apariția fisurilor
Toate aceste situații pot fi evitate, iar dacă iei măsurile necesare de prevenție, nu vei ajunge mai târziu să te întrebi de ce crapă pereții la o casă nouă. Iată câteva sfaturi importante pe care să le iei în considerare.
1. Studiu geotehnic și proiectare adecvată a fundației
Pentru a evita problemele legate de tasarea terenului, este esențial să efectuezi un studiu geotehnic înainte de începerea construcției. Acest studiu va determina caracteristicile solului și va permite proiectarea unei fundații adecvate, capabile să suporte greutatea clădirii fără a se deforma.
2. Respectarea etapelor și a timpilor de uscare în construcție
Asigură-te că echipa de construcție respectă toate etapele procesului și timpii de uscare necesari pentru fiecare material utilizat. De exemplu, tencuiala trebuie lăsată să se usuce complet înainte de aplicarea gletului sau a vopselei, pentru a preveni apariția fisurilor.
3. Utilizarea materialelor de calitate
Investiția în materiale de construcție de calitate superioară poate preveni multe probleme pe termen lung. Alege produse certificate și recomandate pentru tipul de construcție pe care îl realizezi, pentru a asigura durabilitatea și rezistența pereților și pentru a nu ajunge să te întrebi mai târziu de ce crapă pereții la casa nouă.
4. Controlul variațiilor de temperatură și umiditate
Pe cât posibil, planifică lucrările de construcție în perioadele cu condiții meteorologice stabile, pentru a minimiza impactul variațiilor de temperatură și umiditate asupra materialelor. De asemenea, protejează materialele de construcție de expunerea directă la intemperii.
Soluții eficiente pentru repararea pereților crăpați

Dacă, totuși, este prea târziu pentru a lua măsuri de prevenție, există și soluții. După ce ai aflat de ce crapă pereții la o casă nouă și ai identificat cauza exactă, poți lua măsuri pentru a remedia situația.
1. Evaluază tipul și gravitatea fisurilor
Înainte de a începe orice lucrare de reparație, este important să evaluezi tipul și gravitatea fisurilor. Fisurile superficiale, care afectează doar stratul de finisaj, pot fi reparate relativ ușor. În schimb, fisurile adânci sau cele care indică probleme structurale necesită intervenția unui specialist. E esențial să știi de ce crapă pereții la casa nouă și să identifici cauza înainte să te apuci de reparații.
2. Curățarea și pregătirea suprafeței
Dacă ai ajuns la concluzia că te confrunți cu o fisură de suprafață, o poți repara chiar tu, operațiunea e destul de simplă. Începe prin curățarea zonei afectate. Îndepărtează materialele desprinse sau deteriorate de-a lungul fisurii, până la tencuială, pe o lățime de câțiva centimetri de o parte și de alta, cât de adânc este nevoie pentru a evita reapariția crăpăturii.
3. Chituirea fisurilor
După curățare, aplică un chit acrilic, cunoscut și sub denumirea de „chit de cuțit”, pentru a umple și acoperi fisura. Folosește un șpaclu flexibil pentru a aplica omogen chitul și pentru a-l nivela corespunzător. Este important ca acesta să fie curat.
4. Aplicarea benzii de armare și a gletului
După uscarea chitulului, aplică o bandă specială, autoadezivă, pe toată suprafața fisurii. Banda are rolul de a arma locul și de a crea aderența pentru glet. Apoi, aplică gletul în strat uniform și lasă-l să se usuce complet, conform indicațiilor producătorului. După uscarea completă, gletul trebuie netezit cu un șmirghel abraziv.
5. Aplicarea amorsei și a vopselei finale
După ce gletul a fost bine finisat și uscat, aplică un strat de amorsă pentru a asigura aderența vopselei și pentru a uniformiza capacitatea de absorbție a peretelui. În final, aplică vopseaua, asigurându-te că aceasta este identică cu cea folosită pe restul peretelui, pentru un aspect uniform. Respectă timpii de uscare, astfel încât mai târziu să nu te întrebi, din nou, de ce crapă pereții la casa nouă.
6. Utilizarea tapetului din fibră de sticlă
Un alt mod eficient de a preveni reapariția fisurilor este aplicarea unui tapet din fibră de sticlă. Acesta are rolul de a consolida suprafața peretelui și de a împiedica extinderea fisurilor existente. Tapetul din fibră de sticlă este o soluție durabilă, potrivită atât pentru locuințele noi, cât și pentru cele vechi.
Ideal este să afli de ce crapă pereții la casa nouă încă dinainte să demarezi lucrările de construcție, pentru a putea preveni apariția fisurilor. Respectă recomandările din articol pentru a evita o astfel de situație și a menține pereții casei tale intacți, fără să fie nevoie să cheltui bani, timp și energie pentru reparații frecvente.
-
DESIGN INTERIOR
Cele mai relaxante culori pentru dormitoare. 7 amenajări din care să te inspiri pentru o atmosferă zen
Culorile pot influența starea de spirit și calitatea somnului.
-
UTILE
De ce scârțâie patul cu somieră? Cum rezolvi repede această problemă
Rezolvarea este foarte rapidă odată ce află cauza sunetelor nedorite.
-
UTILE
Se poate face intabulare fără succesiune? Ce trebuie să știi înainte de a începe procedura
Legea arată ce ai de făcut, chiar și ce excepții există.