ECO

Cum să te ții de rezoluțiile pentru casă în 2020

    Fiecare început de an vine cu noi rezoluții și dorința de schimbare. Poate vrei să mergi mai des la sală, să mânânci mai sănătos, să înveți vreo două, trei limbi străine și să-ți păstrezi casa în permanență curată. Chiar dacă îți propui să începi noul an cu hainele ordonate în dulap și să le păstrezi mereu așa, s-ar putea ca după mai multe zile obositoare la muncă să le arunci tot pe fotoliu.

    Obiectivele pe care ți le propui te entuziasmează la început, dar la scurt timp după ce începi să le pui în aplicare, s-ar putea să le abandonezi, din diverse motive. Am întrebat câțiva iubitori de home&deco ce rezoluții au pentru casă în 2020 și cum s-au ținut de cele din anii trecuți.

    Setarea obiectivelor, un pas important în finalizarea rezoluțiilor

    Este important să acorzi atenție modului în care îți setezi obiectivele. Ce anume vrei să faci, de ce și care este rezultatul la care vrei să ajungi? După ce ți-ai răspuns la aceste întrebări, gândește-te cum le-ai putea pune în aplicare și pe ce perioadă. Ai mai multe șanse să-ți dai seama cât de realistă e rezoluția și cum să o pui în aplicare.

    „Dacă-ți setezi niște rezoluții realiste, ai mai multe șanse să te ții de ele pe parcursul anului și să integrezi comportamente sănătoase în viața de zi cu zi”, spun specialiștii de la Asociația Americană de Psihologie.

    Rezoluție: o bibliotecă în ordine alfabetică

    Rezoluții 2020 obiective

    Daniela Pârvu este studentă la UNARTE, în București, are 26 de ani și o colecție măricică de cărți. Una din rezoluțiile pentru anul 2019 a fost să își maximizeze spațiul de depozitare a cărților și să le organizeze alfabetic. „Din păcate nu prea mi-a ieșit cum mi-am dorit. Voiam să-mi cumpăr și o nouă bibliotecă ca să le sortez și organizez cât mai bine. Am avut un an foarte agitat și nici nu am avut posibilitatea financiară să fac ce mi-am propus, deci nu am mai reușit să-mi cumpăr biblioteca”, spune ea.

    Fiindcă a primit și numeroase cărți noi în 2019 și nu prea a avut timp liber, n-a reușit nici să le organizeze în ordine alfabetică. „M-am simțit puțin vinovată, dar cred că în astfel de momente este important să vezi ce poți face în loc fii supărat pe tine. Așa că am scos din bibliotecă cărțile pe care nu prea le foloseam și le-am donat. Am mai eliberat din spațiu și-mi va fi mai ușor să mut cărțile rămase în 2020, când sper că voi reuși să-mi cumpăr o bibliotecă mai mare,” poveștește Daniela.

    Soluție: Ține cont că ’’less is more’’ și nu-ți propune mai mult decât poți duce. Stabilește niște obiective care nu sunt imposibil de atins și ia-le pe rând, ca să reușești să-ți duci la îndeplinire rezoluțiile pentru 2020.

    Rezoluție: o casă mai curată și ordonată

    Rezoluții 2020 pentru curățenie
    O casă ordonată e o casă fericită

    Poți avea grijă de bunăstarea casei tale dacă încerci să o păstrezi ordonată. Unora le place să facă curat, alții n-au timp sau preferă să facă altceva. În orice categorie te-ai afla, cel mai probabil ai avut momente în care ți-ai spus: „de la anul o să fac mai des curat”. Această rezoluție e strâns legată și de felul în care reușești să-ți organizezi timpul.

    Vlad are 32 de ani, lucrează la o firmă de IT din Iași, iar anul acesta nu a fost unul prea prietenos cu el în ceea ce privește timpul, pentru că și-a dat dizertația.

    „Plecam de acasă de dimineață și mă întorceam seara. Am folosit locuința mai mult ca pe un loc unde să mănânc și să dorm, deși la începutul anului mi-am promis că voi face curat în tot apartamentul săptămânal. Recunosc, nu sunt un tip foarte organizat și adesea las lucrurile acolo unde le folosesc, fără să le mai pun la locul lor, deci îmi doream foarte mult să schimb asta.”

    A reușit să facă de câteva ori curat în weekendurile libere, dar planul său nu a funcționat pe termen lung.

    „Greșeala a fost că atunci când prindeam câte o sâmbătă sau duminică liberă porneam un adevărat război împotriva dezordinii și murdăriei din casă și mă epuizam să fac lună tot apartamentul. O singură dată am reușit, dar pe parcursul a două zile de weekend,” povestește Vlad.

    Soluția: Ca să nu-și ocupe tot timpul liber cu făcutul curățeniei în casă, Vlad a apelat la ajutorul unei persoane care vine și-i face ordine în apartament o dată pe săptămână.

    Dacă totuși vrei să te ții de rezoluțiile pentru curățenie în 2020 fără să cheltui bani în plus, o variantă ar fi să-ți faci un program de curățenie. Fă ordine în fiecare cameră, pe rând. Astfel nu-ți vei consuma toată energia încercând să faci casa lună dintr-un foc. Nu se supără nimeni dacă într-o zi faci ordine și curățenie în cămară, iar în alta speli cada de baie. Cu pași mici și organizați, rezoluțiile pe 2020 pentru curățenia de acasă pot fi puse în aplicare cu mai puțin stres.

    Obiectiv: reamenajarea unei camere

    Rezoluții 2020 pentru reamenajare cameră
    Înainte să te apuci de reamenajarea unei camere documentează-te și stabilește bugetul

    Când îți propui pentru noul an să reamenajezi o cameră, sau chiar toată casa, este important să conștientizezi faptul că te înhami la o rezoluție care necesită multă pregătire și un buget minim. Fie că vrei să-ți transformi una dintre camere într-un birou sau s-o amenajezi pentru copii, este un proiect care îți va solicita atenția și implicarea pe o perioadă mai lungă de timp. Ca să nu faci lucrurile în grabă, este bine să faci o cercetare amănunțită înainte să te pui pe treabă.

    Violeta și Marius locuiesc într-un apartament cu trei camere din București și așteaptă primul copil. Încă de acum doi ani, când s-au căsătorit, și-au propus să transforme una din cele trei camere, însă abia după ce au aflat că urmează să fie părinți au început să se gândească serios la asta.

    „Când reamenajezi o cameră, există riscul să îngreunezi ducerea la bun sfârșit a proiectului, dacă nu știi cum să te organizezi și nu cauți toate detaliile înainte să te apuci de treabă”, spune Violeta.

    Soluția: Până la finalul lui 2019, Violeta și Marius au reușit să-și facă un buget estimativ și să caute specialiști care să-i ajute cu reamenjarea camerei pentru nou-născut. Așa că rezoluția pentru 2020 este să ducă la bun sfârșit proiectul. Planificarea din timp și documentarea temeinică te vor ajuta enorm să te ții de rezoluție și să reușești să-ți reamenajezi camera pe care ți-ai propus-o în noul an. Gândește-te dinainte cum vrei să arate, ce fel de mobilă îți dorești și cât te va costa toată reamenajarea.

    Rezoluție: o casă mai eco în noul an

    Rezoluții 2020 casă eco
    (Ca să-ți reușească rezoluțiile eco pentru casă este important să-ți ușurezi munca, ca să nu o simți ca pe o corvoadă)

    Rezoluțiile care te ajută să te simți mai bine acasă pot fi benefice și pentru planetă, nu doar pentru tine. Propune-ți să reciclezi în noul an și poate chiar să faci compost la tine acasă. Sau să recondiționezi obiectele în loc să le arunci, cu ajutorul ideilor de upcycling. Sunt numeroase lucruri pe care le poți face ca să ai o casă mai eco în 2020, important este să te ții de ele.

    Valentina Dumitru, în vârstă de 45 de ani din București, a avut mai multe rezoluții eco pentru casă în 2019, dar nu a reușit să le ducă la îndeplinire pe toate.

    „Rezoluția de care nu am reușit să mă țin constant a fost cea cu reciclatul. Locuiesc cu soțul și cei doi copii și ne-a fost greu să reciclăm chiar tot plasticul pe care l-am folosit. Am încercat cu toții să selectăm ce aruncăm și ce reciclăm, dar nu a funcționat mereu fiindcă apartamentul nostru este destul de aglomerat, iar balconul (unde puneam sacii cu plastic și cei cu hârtie) s-a transformat rapid într-un haos total”, povestește Valentina.

    Soluția: Pentru noul an, Valentina își va continua planul de reciclare și intenționează să-și monteze pe balcon coșuri pentru colectare selectivă. Astfel va scăpa de aglomerarea de pe balcon și își va motiva familia să fie mai organizată. Ca să duci la împlinire în 2020 rezoluțiile eco pentru casă este important să-ți ușurezi munca, ca să nu o simți ca pe o corvoadă.

    Stabilește-ți rezoluțiile care te vor ajuta să te simți mai bine acasă în 2020 și acordă importanță modului cum le pui în practică. Nu te stresa dacă nu-ți ies din prima și caută să găsești soluții. Te-ai gândit deja ce rezoluții pentru casă îți propui în 2020?

     

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    icon

    Cum să te ții de rezoluțiile pentru casă în 2020