Praful nu poate fi eliminat complet dintr-o locuință, însă poate fi redus considerabil prin metode corecte și obiceiuri bine adoptate. Fiind un amestec complex de particule microscopice care circulă prin locuință, praful poate avea efecte directe asupra sănătății, motiv pentru care trebuie adunat și curățat constant. Uite cum să reduci praful acumulat în casă și ce să nu mai faci ca să nu te mai expui.
Cum se adună praful în casă

Praful din casă nu apare din senin, ci este rezultatul unui proces continuu, influențat atât de mediul exterior, cât și de activitățile zilnice desfășurate în interior.
Praful este alcătuit dintr-un amestec de fibre textile provenite din haine, covoare și mobilier tapițat, celule moarte ale pielii umane, păr, particule de pământ aduse de afară, polen, spori de mucegai, precum și particule foarte fine rezultate din gătit sau din diverse procese de ardere, cum ar fi folosirea aragazului pe gaz sau a lumânărilor parfumate.
Dată fiind structura complexă de formare a prafului, activitățile casnice obișnuite accelerează procesul de acumulare din casă. Simplul fapt că te deplasezi prin locuință ridică praful depus pe podea și îl menține în suspensie în aer.
Scuturatul hainelor, schimbarea lenjeriei de pat sau mutarea obiectelor eliberează fibre și particule care se depun ulterior pe suprafețe. La rândul lor, sistemele de încălzire și aer condiționat creează curenți de aer care pun praful în mișcare, redistribuindu-l astfel în întreaga locuință.
Praful se adună cu precădere în zonele mai puțin atinse de rutina zilnică: sub paturi, canapele și dulapuri, pe suprafețele înalte, pe corpurile de iluminat, pe perdele și draperii sau pe aparatele electronice care atrag particulele prin electricitate statică. De reținut că un strat vizibil de praf se poate forma chiar și în decurs de două zile, mai ales în locuințele situate în zone urbane sau în cele în care trăiesc animale de companie.
Cât de nociv este praful
Praful acumulat în casă reprezintă un risc real pentru sănătate. Aerul din interior poate fi uneori mai poluat decât aerul exterior, iar praful are un rol esențial în această problemă.
În timp, fără să fie șters la intervale regulate, praful devine un adevărat depozit de alergeni. Acarienii, polenul, sporii de mucegai și părul de animale se acumulează în straturile de praf și ajung să fie inhalate zilnic. Acest lucru poate duce la apariția sau la agravarea alergiilor, la iritații ale ochilor și ale căilor respiratorii, precum și la crize de astm, în special în cazul copiilor, al vârstnicilor și al persoanelor cu afecțiuni respiratorii deja existente.
Pe lângă alergeni, praful fin poate conține particule rezultate din poluare, inclusiv metale grele sau reziduuri chimice aduse din exterior. Expunerea prelungită la aceste substanțe este asociată cu simptome precum tusea persistentă, durerile de cap, oboseala sau senzația de aer greu respirabil. Din acest motiv, reducerea prafului din casă reprezintă o măsură importantă pentru protejarea sănătății pe termen lung.
Cum să reduci praful acumulat: trucuri și metode

Reducerea prafului acumulat în casă începe cu schimbarea modului în care faci curățenie. Mulți oameni șterg praful destul de des, dar folosesc metode care doar îl deplasează dintr-un loc în altul, fără a-l aduna cu adevărat. Utilizarea cârpelor din microfibră, care rețin particulele prin electricitate statică și împiedică împrăștierea lor în aer, reprezintă o metodă excelentă prin care să începi să aduni praful acumulat.
Apoi, trebuie să apelezi la tehnologia specializată disponibilă în acest moment, anume la aspiratoare cu filtre speciale. Modelele dotate cu filtru HEPA sunt considerate cele mai eficiente, deoarece pot capta particule extrem de fine, inclusiv alergeni, împiedicându-le să fie recirculate în aer. Aspirarea trebuie făcută cu atenție și răbdare, zilnic, mai ales pe covoare, tapițerii și în zonele greu accesibile.
Textilele din casă sunt o sursă importantă de praf și trebuie curățate periodic. Draperiile, perdelele, cuverturile și husele de canapea acumulează fibre și alergeni, iar spălarea lor regulată contribuie semnificativ la reducerea prafului. La fel de importantă este schimbarea frecventă a lenjeriei de pat, unde se acumulează acarieni și particule microscopice.
Controlul umidității din casă este un alt factor-cheie de care trebuie să ții cont atunci când vine vorba de acumularea de praf. Un nivel optim, situat între 40% și 60%, ajută la menținerea prafului pe suprafețe, împiedicându-l să plutească în aer, fapt care limitează dezvoltarea acarienilor.
Mai mult, controlul umidității trebuie asociat cu aerisirea scurtă și eficientă a casei – cu ferestrele complet deschise pentru câteva minute pentru a permite schimbarea aerului fără a introduce cantități mari de praf din exterior.
Greșeli de evitat ca să nu mai aduni praf în casă

Una dintre cele mai frecvente greșeli este folosirea pămătufurilor sau a cârpelor uscate, care ridică praful în aer în loc să îl adune. La fel de problematică este utilizarea unui aspirator cu un sistem de filtrare slab, care poate împrăștia praful în loc să îl rețină.
Supraîncărcarea locuinței cu obiecte decorative reprezintă o altă sursă constantă de praf. Rafturile pline, decorațiunile textile sau obiectele greu de curățat devin adevărate puncte de acumulare, iar menținerea unui spațiu aerisit și bine organizat reduce semnificativ problema.
Intrarea în casă cu încălțămintea purtată afară este, de asemenea, un obicei care contribuie masiv la acumularea prafului. Particulele de sol, poluanții și alergenii sunt aduși în interior pe tălpile încălțămintei, ca mai apoi să se depună rapid pe suprafețe. Utilizarea unui covoraș la intrarea în casă și schimbarea pantofilor de la intrare cu unii de casă sunt măsuri simple, dar extrem de eficiente în această problematică.
În final, neglijarea curățării periodice a filtrelor sistemelor de ventilație, a aparatului de aer condiționat sau a purificatoarelor de aer poate anula toate eforturile de curățenie. Filtrele murdare devin surse de praf și alergeni, motiv pentru care trebuie curățate sau înlocuite periodic, conform indicațiilor producătorilor.