Crăparea roșiilor apare cel mai des atunci când plantele trec brusc de la lipsă de apă la un exces de umiditate, iar fructele se măresc mai repede decât poate suporta pielița. Problema poate fi accentuată și de factorii externi sau de îngrijirea nepotrivită. Află din articol de ce crapă roșiile când se coc și cum trebuie să le îngrijești corect ca să ai parte de o recoltă fără probleme.
Ce să știi despre roșii
Roșia este fructul plantei Solanum lycopersicum și face parte din familia Solanaceae, alături de ardei, vinete și cartofi. Este o plantă iubitoare de căldură, motiv pentru care răsadurile nu trebuie grăbite afară la începutul primăverii. Temperaturile scăzute îi încetinesc dezvoltarea, iar extremele termice pot afecta inclusiv polenizarea și formarea fructelor. Pentru sezonul de vegetație, un interval de aproximativ 15 – 32 de grade Celsius este ideal, în timp ce temperaturile prea scăzute sau cele care depășesc aproximativ 32 de grade Celsius pot încetini creșterea, polenizarea și maturarea culturii.
Dincolo de gust și de multitudinea de moduri în care pot fi consumate, roșiile sunt și un aliment valoros într-o dietă echilibrată. Au un conținut ridicat de apă, sunt relativ sărace în calorii și furnizează vitamine, minerale și compuși vegetali. Printre substanțele pentru care sunt cunoscute se numără vitamina C, licopenul și carotenoidul care contribuie la culoarea roșie caracteristică a fructului.
În grădină, roșiile pot avea moduri destul de diferite de creștere. Soiurile determinate tind să formeze plante mai compacte și să concentreze o parte importantă a recoltei într-o perioadă mai scurtă. Cele nedeterminate continuă să crească, să înflorească și să formeze fructe pe măsură ce sezonul înaintează, dacă vremea le permite. Pentru acestea din urmă, susținerea pe araci, spalier sau alte structuri devine cu atât mai importantă.
Udarea, o parte importantă a cultivării roșiilor

Răsadurile se plantează afară după ce a trecut riscul de îngheț și vremea s-a stabilizat. Roșiile preferă un teren însorit și un sol bine drenat, care să permită atât pătrunderea apei, cât și aerarea rădăcinilor.
Udarea este una dintre cele mai importante operațiuni pe tot parcursul sezonului de cultivare a roșiilor. Regula de creștere a tomatelor indică un necesar între 2,5 și 5 centimetri de apă pe săptămână, aplicată astfel încât să umezească solul în profunzime. Necesarul real nu este însă identic în fiecare grădină: depinde de temperatură, precipitații, tipul solului, dimensiunea plantei și etapa de dezvoltare.
Mai importantă decât respectarea rigidă a unui program este constanța. Roșiile sunt sensibile la oscilațiile mari ale umidității. Dacă solul este lăsat să se usuce puternic și apoi este saturat cu apă, plantele sunt supuse unui stres care se poate vedea ulterior direct pe fructe. Tocmai de aceea este preferabilă o udare profundă și adaptată condițiilor din teren, nu cantități mici de apă aplicate superficial sau udări foarte abundente făcute doar după ce plantele au început să sufere de sete.
Irigarea prin picurare este una dintre variantele potrivite atât în grădină, cât mai ales în solar, pentru că permite dozarea mai uniformă a apei direct în zona rădăcinilor. În plus, un strat de mulci așezat în jurul plantelor reduce evaporarea, limitează buruienile și împiedică solul să se usuce foarte repede între două udări.
Pe măsură ce plantele cresc, trebuie susținute și urmărite pentru eventuale boli sau dăunători. Copilirea și îndepărtarea anumitor frunze pot fi utile în funcție de modul în care este condusă cultura, însă planta nu trebuie desfrunzită agresiv.
Nici fertilizarea în exces nu ajută. Prea mult azot poate determina planta să producă foarte multă vegetație și poate întârzia formarea și maturarea fructelor. În locul aplicării frecvente a îngrășămintelor după ochi, fertilizarea trebuie corelată cu fertilitatea solului și cu etapa de dezvoltare a plantei.
De ce crapă roșiile când se coc

O roșie crăpată poate da impresia că s-a spart pur și simplu pentru că este prea coaptă. Pe măsură ce fructul se dezvoltă, țesuturile din interior se măresc, iar pielița trebuie să se extindă odată cu ele. Atunci când interiorul fructului crește foarte repede, coaja nu reușește să se întindă în același ritm și cedează.
Fenomenul este strâns legat de felul în care apa pătrunde și se deplasează în fruct. Pe măsură ce roșia se apropie de maturitate, pielița devine și ea mai vulnerabilă, iar o creștere bruscă a presiunii interne poate produce fisuri. Zona din jurul codiței este în mod particular predispusă la această problemă.
Scenariul clasic începe cu câteva zile sau chiar o perioadă mai lungă fără suficientă apă. Pământul se usucă, iar dezvoltarea plantei și a fructului încetinește. Dacă după aceea vine o ploaie puternică sau plantele sunt udate dintr-odată foarte abundent, rădăcinile găsesc din nou o cantitate mare de apă. Fructul se poate mări într-un ritm accelerat, în timp ce pielița nu are aceeași capacitate de adaptare.
Există două forme de crăpături ușor de recunoscut. Crăpăturile radiale care pornesc din zona codiței și se întind spre exteriorul fructului, uneori destul de adânc. Și crăpăturile concentrice se dezvoltă circular, de regulă în jurul „umerilor” roșiei, aproape de locul în care fructul este prins de plantă. Ambele sunt asociate cu dezvoltarea rapidă și variațiile de apă.
Apa poate contribui la problemă și într-un alt mod. În timpul ploilor sau al irigării de sus, apa poate ajunge direct pe fruct. În cazul roșiilor aflate în proces de coacere, aceasta poate pătrunde prin mici deschideri naturale sau prin țesuturile din jurul codiței, contribuind suplimentar la creșterea presiunii din interiorul fructului.
Temperaturile ridicate pot amplifica fenomenul. În zilele foarte calde și însorite, fructul se încălzește, presiunea internă poate crește, iar pielița devine mai puțin capabilă să suporte schimbările rapide.
În aceeași măsură, tăierile agresive ale rădăcinilor sau aplicate plantei pot crește riscul de crăpare. În schimb, crăparea roșiilor nu trebuie confundată cu putregaiul apical. Acesta din urmă se manifestă printr-o zonă brună-negricioasă, adâncită, în partea opusă codiței și este asociat cu aportul insuficient de calciu către fruct, problemă care poate fi accentuată de fluctuațiile umidității.
De reținut că roșiile crăpate ar trebui îndepărtate imediat de pe plantă. Fisura de pe roșie reprezintă o poartă de intrare pentru microorganisme și insecte oportuniste. Aceste crăpături pot permite colonizarea fructului de către agenți patogeni secundari, iar fungi și bacterii pot provoca ulterior putrezirea.
Cum prevenim crăparea roșiilor în grădină sau în solar
Dacă ai avut multe roșii crăpate într-un sezon, primul lucru pe care merită să îl analizezi este modul în care le-ai udat. Prevenția începe cu menținerea unei umidități cât mai constante a solului. După cum am menționat, roșiile trebuie să aibă în jur de 2,5 – 5 centimetri de apă pe săptămână, dar cu adaptarea cantității în funcție de condițiilor reale. În solar, irigarea prin picurare este una dintre cele mai practice soluții, deoarece permite distribuirea controlată a apei direct în zona rădăcinilor.
Mulciul completează foarte bine această strategie. Paiele, resturile vegetale adecvate sau alte materiale folosite pentru mulcire reduc pierderea apei prin evaporare și încetinesc uscarea solului. În loc ca pământul să treacă rapid de la umed la foarte uscat într-o zi toridă, stratul de mulci amortizează schimbarea.
O atenție specială trebuie acordată perioadelor în care roșiile se apropie de maturitate. Dacă după o săptămână foarte uscată prognoza anunță ploi puternice, nu este obligatoriu să aștepți ca toate fructele să se înroșească perfect pe plantă. Cele care au început deja să își schimbe culoarea pot fi recoltate și lăsate să își continue coacerea după cules.
Frunzișul trebuie și el gestionat cu măsură. Frunzele bolnave sau grav afectate trebuie îndepărtate atunci când situația o cere, iar plantele trebuie conduse astfel încât aerul să poată circula. Dar eliminarea masivă a frunzelor pentru ca roșiile să aibă lumină solară poate avea efectul invers celui dorit. Un coronament sănătos umbrește parțial fructele și le protejează de încălzirea excesivă.
La fel de important este să nu forțezi creșterea plantelor prin fertilizare excesivă. O cultură sănătoasă are nevoie de nutrienți, dar mai mult îngrășământ nu înseamnă automat mai multe roșii sau fructe mai bune. Excesul de azot stimulează puternic vegetația și poate întârzia fructificarea și maturarea.
Dacă roșiile crapă aproape în fiecare an, chiar dacă udarea este bine controlată, merită analizat și soiul cultivat. Sensibilitatea la fisurare are și o componentă genetică. Unele roșii mari și anumite varietăți tradiționale sunt mai predispuse la problemă, în timp ce alte soiuri și hibrizi au o toleranță mai bună.