Smart ideas

15 obiceiuri proaste de curățenie la care să renunți, pentru o casă mai organizată

publicat pe 24 feb. 2020

    Cu toții vrem să facem curat cât mai repede și ușor, însă uneori calea rapidă nu este și cea mai eficientă. Ca să-ți formezi niște obiceiuri bune pe termen lung, mai întâi trebuie să renunți la cele proaste.

    Cei de la The Spruce scot în față 15 obiceiuri proaste de curățenie la care ar trebuie să renunți și te sfătuiesc să alegi unul sau două dintre ele la care să lucrezi săptămânal. Curând vei avea o casă mai curată și mai mult timp liber de care să te bucuri.

    1. Lași hârțogăraia să se acumuleze

    obiceiuri proaste curățenie birou
    Creează un loc special pentru facturi, reviste și alte hârtii

    Deși acum avem facturi și banking online, tot s-ar putea să mai aduni câte un munte de hârtii cu revistele, ziare sau proiecte de-ale copiilor. Nu mai aștepta ca acestea să se adune pe masă sau birou.

    Alocă un spațiu pe hol unde să pui corespondența, ziarele și alte hârtii. Pune în apropiere un coș pentru reciclat sau un concasor de hârtie. Cel puțin o dată pe săptămână sortează hârtiile și decide ce păstrezi și ce arunci.

    Pune într-un dosar documentele importante, cum ar fi cele de plată a taxelor. Fă fotografii cu operele copiilor sau înrămează-le. Donează revistele la azilele de bătrâni, școli sau renunță la ele și citește articole online.

    2. Nu usuci prosoapele și draperia de duș

    obiceiuri proaste curățenie
    Pune-ți prosopul la uscat după ce l-ai folosit

    Vrei să petreci mai puțin timp spălând prosoape și curățând mucegaiul de pe suprafețele din baie? Atunci nu mai lăsa prosoapele ude aruncate pe jos și nici draperia de la duș strânsă după ce ai ieșit din cadă.

    Ăsta este unul dintre cele mai ușoare obiceiurile pe care le poți schimba. Dacă tragi și îndrepți draperia de duș după fiecare utilizare, se va usca mult mai rapid și va scădea riscul de apariție a mucegaiului. Dacă îți atârni prosoapele ude ca să se usuce bine, le vei mai putea folosi și a doua, astfel le vei spăla mai rar.

    3. Folosești prea mult detergent

    obiceiuri proaste de curățenie detergent
    Nu exagera cu detergentul. Folosește doar atât cât ai nevoie

    Dacă puțin detergent merge, atunci mai mult va funcționa mai bine și mai repede, nu? Nu, din contră. Atunci când excesul unui detergent nu este limpezit complet, reziduul va acționa precum un magnet pentru murdărie. În plus, vor rămâne și acele urme inestetice când se usucă suprafața ștearsă cu exces de detergent. De aia trebuie mereu să citești indicațiile de pe ambalaj și să folosești cantitatea recomandată de producător.

    4. Folosești aparate și unelte murdare

    curățenie casă
    Asigură-te că și aparatele cu care faci curățenie sunt curate

    Cum te poți aștepta să faci curat cu unelte și aparate murdare? Dacă mașina ta de spălat a prins un iz de la bacteriile care s-au strâng în compartimentul pentru detergent, hainele tale vor mirosi urât. Dacă sacul de la aspirator sau filtrul sunt pline cu praf, nu va mai funcționa la fel de bine. Un mop sau burete murdar nu fac decât să împrăștie murdăria și bacteriile.

    După fiecare utilizare curăță uneltele și aparatele folosite la curățenie. Spală-le cu apă fierbinte și dezinfectant și înlocuiește-le periodic cu unele noi.

    5. Folosești prea puține șervețele dezinfectante

    obiceiuri curățenie
    Schimbă laveta cu una noua când aceasta se murdărește

    Șervețelele dezinfectante sunt minunate când vrei să cureți rapid chiuveta din baie. Doar că acel șervețel nu are îndeajuns de mult dezinfectant ca să curețe o baie întreagă. Până ajungi la capacul de la wc, calitățile dezinfectantului s-au pierdut. Nu faci decât să împrăștii bacteriile de pe o suprafață pe alta.

    Ca să fie eficient, șervețelul ar trebui să conțină îndeajuns de multă soluție dezinfectantă ca suprafața să rămână umedă pentru cel puțin patru minute. Pentru o curățenie temeinică folosește mai multe șervețele sau o lavetă curată cu suficient dezinfectant și apă.

    6. Lași vasele murdare în chiuvetă

    vase nespălate
    Nu lăsa vasele nespălate să se adune în chiuvetă

    Cât timp ți-ar lua să pui paharul murdar în mașina de spălat vase sau să-l speli în loc să-l lași în chiuvetă? Când lași vasele murdare în chiuvetă creezi un mediu propice pentru bacterii.

    Stabilește cu restul oamenilor din casă să puneți vasele în mașina de spălat sau să le curățați imediat după ce le-ați folosit.

    7. Porți încălțămintea de afară în casă

    obiceiuri praste curîțenie
    Lasă încăltările cu care ai fost pe afară la intrarea în casă

    Câteva secunde cât îți ia să-ți scoți încălțămintea de fiecare dată când intri în casă îți vor salva ore de aspirat. Să nu mai zic de bacteriile și germenii care astfel vor lipsi din casă.

    Pune o băncuță sau un scaun pe hol, ca toată lumea care vine la tine să-și poată scoate cu ușurință pantofii. Pune o tavă pentru pantofi uzi sau cu noroi în apropiere și un pantofar în care fiecare să-și pună încălțămintea.

    8. Depozitezi incorect produsele pentru curățenie

    organizare produse curățenie
    Organizează-ți produsele de curățenie

    Îți petreci jumătate din timpul alocat curățeniei căutând produsele și uneltele necesare? Ăsta e un obicei prost care e ușor de schimbat. Pune laolaltă produsele de curățenie de care ai nevoie pentru fiecare zonă din casă. Produsele de curățenie pentru baie pot fi puse într-un coș din plastic și depozitate pe un raft sau sub chiuvetă.

    Păstrează produsele și aparatele de curățare a prafului împreună, ca să le ai la îndemână de fiecare dată când vrei să faci puțină curățenie. Detergenții și balsamul pentru haine depozitează-le în apropiere de mașina de spălat.

    9. Aduni prea multă mâncare în frigider

    obiceiuri proaste de curățenie
    Nu-ți umple frigiderul cu resturi de alimente pe care nu ai de gând să le mai folosești

    Dacă nu mânânci alimentele în timp util și ești conștientă că nu le vei mai folosi la diverse rețete după ce le pui în frigider, mai bine le arunci sau le donezi cuiva. Mâncarea depozitată în mod necorespunzător favorizează creșterea mucegaiului și a bacteriilor, iar curățarea frigiderului va fi o sarcină mult mai grea decât ar trebui să fie.

    10. Nu-ți faci patul

    obiceiuri proaste de curășenie
    Primul pas pentru o viață și o casă mai organizată: fă-ți patul

    Chiar dacă în dormitor e curat și ordine, un pat nefăcut face camera să pară dezordonată. Să faci patul în fiecare dimineață este un obicei care te va ajuta să păstrezi restul camerei (poate chiar întreaga casă) organizată.

    Ca să-ți ușurezi munca, alege așternuturi ușor de întins. Un pat cu o cuvertură simplă și câteva perne e mult mai ușor de aranjat decât unul cu mai multe texturi.

    11. Nu citești instrucțiunile de pe etichetă

    obiceiuri proaste de curățenie
    Citește instrucțiunile de folosire

    Ți s-a întâmplat vreodată să trebuiască să dai din nou cu mopul fiindcă au rămas dâre de detergent pe podea? Probabil că n-ai citit instrucțiunile de pe eticheta detergentului.

    Majoritatea produselor pentru curățenie nu au efect imediat și necesită un pic mai mult timp ca ingredientele să înmoaie mizeria. Rezervă-ți 30 de secunde ca să citești instrucțiunile de pe etichetă ca să eviți cele 30 de minute de șmotru în plus.

    12. Folosești detergenți prea duri

     

    La fel cum prea mult detergent nu face bine, să folosești unul prea dur pentru ce ai de curățat e de asemenea un obicei prost. Un exemplu ar fi clorul. Deși este un bun dezinfectant, nu face o treabă prea bună în curățarea mizeriei, iar aburii rezultați pot fi toxici. Încearcă să folosești produse mai de curățenie.

    13. Ștergi praful după ce faci curat

    curățenie casă
    Șterge praful înainte să aspiri

    Economisești timp și efort dacă ștergi praful înainte să dai cu aspiratorul. O cameră ar trebui curățată de sus în jos, ca praful care ajunge pe podea să fie aspirat. Mai știi că-ți ziceam de șervețelul dezinfectant cu care nu poți curăța întreaga baie? Același lucru este valabil și pentru lavetele pentru praf. Folosește o lavetă nouă atunci când cea veche se înnegrește. Altfel nu faci decât să împrăștii mizeria și praful cu o lavetă murdară.

    14. Nu duci la îndeplinire sarcinile

    curășenie casă
    Du sarcinile la bun sfârșit

    Cu toții avem momente când suntem întrerupți de la treabă, dar încearcă totuși să termini o sarcină odată ce te-ai apucat de ea. Dacă ai de călcat haine, nu mai face pauză de social media până nu ai terminat cu toate lucrurile.

    Dacă ai doar 15 minute dedicate curățeniei, începe cu lucrurile împrăștiate și pune-le la locul lor. În cazul în care te iei cu altele, revino mai târziu și continuă curățenia. Ideea e să nu lași sarcinile nefăcute sau făcute pe jumătate.

    15. Aștepți să se facă haos până faci curat

    curățenie casă
    Nu aștepta până se adună prea multe de făcut

    Să tot amâni curățenia până casa devine un haos total care te copleșește este un obicei foarte greu de schimbat. Nu amâna curățenia, dacă tu și familia faceți curățenie câte puțin în fiecare zi, cum ar fi să băgați vasele la mașina de spălat, să spălați o tură de haine și să dați cu aspiratorul într-una sau două camere, atunci curățenia în toată case nu va mai fi așa de copleșitoare.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments