Adori să gătești, dar detești spălatul vaselor? Am găsit câteva idei de amenajare pentru bucătărie ta care îți vor ușura munca și viața.
Cu un scurgător pentru vase interesant sau o chiuvetă mai spațioasă, spălatul vaselor poate deveni o sarcină chiar plăcută sau măcar un pic mai neplăcută, scriu cei de la Real Simple.
1. Alege un dozator pentru detergent incastrabil
O mică schimbare care poate face o diferență mare este să-ți instalezi un dozator pentru săpun incastrabil și astfel vei scăpa pentru totdeauna de recipientul pentru detergentul de vase. Nu numai că vei mai scăpa de aglomerație, dar nici nu va mai trebui să-ți faci griji că va cădea recipientul mereu, lucru destul de enervant. Dacă tot ești la capitolul ăsta, cumpără detergentul preferat en-gros ca să economisești banii pe care i-ai cheltui dacă ai cumpăra mereu rezerve.
2. Ia-ți o chiuvetă mai mare
Dacă ai o familie numeroasă sau doar îți place foarte mult să gătești, fă-ți o favoare și investește într-o chiuvetă încăpătoare ca să ai spațiu pentru pregătirea meselor și pentru vase. Dacă alegi un model din inox îți va economisi și timpul pe care l-ai aloca pentru spălatul chiuvetei fiindcă se curăță mult mai ușor.
3. Pune artă deasupra chiuvetei
Nu strică să ai ceva drăguț la care să te uiți atunci când speli vasele. Dacă nu ai fereastră deasupra chiuvetei nu-ți face griji fiindcă poți să pui niște tablouri. Montează un raft pe peretele din fața chiuvetei (trebuie să protejezi arta de apă) ca să poți pune pe el câteva opere de artă. Când vrei să schimbi peisajul, pune alte tablouri.
4. Cumpără un suport de perete pentru scurs vase
Ia-ți adio de la clasicul scurgător pentru vase care adună mizerie. Dacă speli vasele de mână, cel mai bun lucru pe care-l poți face este să investești într-un scurgător drăguț. Da, chiar există așa ceva. Alege un model de suport de perete pentru scurs vase cu un design vintage pe care îl poți pune deasupra chiuvetei. Este mult mai ușor de curățat și vasele se vor usca mult mai repede.
5. Investește în unelte pentru curățenie mai bune
O modalitate prin care să grăbești procesul de spălat vase este să te asiguri că ai uneltele potrivite pentru asta. Investește într-o perie pentru spălat vase care te va ajuta să cureți resturile de mâncare mai ușor. Nu uita de bureții din sârmă care fac minuni pentru resturile care s-au lipit de tigăi. Ai totuși grijă cu ei, fiindcă pot zgâria stratul de teflon. Pune toate ustensilele pentru curățat vase într-un recipient de ceramică și ia-ți niște prosoape pentru bucătărie atrăgătoare. Când ai lângă tine obiecte pentru curățenie care nu numai că sunt foarte utile, dar arată și bine, muncile casnice îți vor părea mult mai plăcute.
Produsele din acest articol au fost selectate de echipa Lovedeco în mod independent, iar prețurile afișate sunt valabile la data publicării.
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cât timp trăiesc gândacii de bucătărie și cum scapi de ei cel mai ușor
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Cu ce se curăță grăsimea de pe pereți. Trucuri care nu dau greș
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
3 soluții făcute în casă pentru curățarea rapidă a aragazului de arsură și grăsime persistentă
-
CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE
Soluție de curățare a filtrelor de hotă cu bicarbonat. Cum faci asta singur, rapid și în siguranță
Se prepară simplu, iar efectul de curățare este garantat.
-
UTILE
Aplicare vopsea lavabilă peste cea veche: cum trebuie să procedezi
Nu omite aplicarea amorsei!
-
hotnews
S-au întors din Anglia în satul Saschiz, unde au deschis o ceainărie care pare scoasă dintr-un basm
Un mic colț de Rai.