![](https://lovedeco.ro/wp-content/uploads/2020/06/cuibul-de-lemn-1-1133x568.x61813.jpg)
Vacanța din țară: 3 cazări montane din România unde găsești răcoare și relaxare
publicat pe 02 iul. 2020După experiența Covid, ne-ar orientat mai mult spre destinații locale în care să ne relaxăm. Am pornit în căutarea unor cazări în care să îți petreci vacanța, iată al doilea episod.
În vacanțele din țară e bine și frumos, dacă știi unde să cauți. În al doilea episod, te ducem în inima pădurii, printre brazi, la Râșnov, te învățăm să te bucuri de experiența unui cort cu baie, la poalele munților Bucegi, și-ți propunem să pășești pe urmele sașilor, în județul Mureș. Trei locuri în care răcoarea este cuvântul de cod.
Casa Trappold pentru o experiență săsească
![O veche casă săsească restaurată](https://lovedeco.ro/wp-content/uploads/2020/06/casa-trappold.x61813.jpg)
În Apold, un sat săsesc din județul Mureș și, deci, din încântătoarea Transilvanie, poți descoperi un proiect clasic de restaurare a unei gospodării tradiționale, Casa Trappold, veche de un secol.
Gospodăria tradițională săsească, devenită casă de oaspeți, se află pe strada Principală, la nr. 75, foarte aproape de Biserica Fortificată și de Primăria satului.
Casa are o capacitate de cazare de 35 locuri, dispuse în 13 camere duble cu baie proprie, o cameră triplă și una de șase persoane, ce au baia comună. Gospodăria arată în mare parte ca pe vremuri, având același mobilier artizanal specific meșterilor din Transilvania, carpetele tradiționale și vechile grinzi. În plus, vechiul hambar a fost transformat într-un restaurant elegant, dar care respectă tiparele arhitecturale locale. „Ceva nou” înseamnă confortul secolului în care ne aflăm, de la baia cochetă la sauna amplasată în curtea gospodăriei.
„De vrei să simți cu adevărat că ești la țară, avem totul pregătit de mic dejun și nimic nu-i luat de la oraș. Toate-s de-ale noastre din gospodărie. La noi vii ca să fugi de nebunia orașului, de mic-dejunul fancy pe care îl servești într-un hotel, spre exemplu. Am avut clienți de prin toate colțurile lumii, de diferite categorii: corporatiști, motocicliști – un grup fain din Rusia care a stat chiar câteva zile în zonă, familii cu copii care s-au jucat bine mersi în locul de joacă destinat copiilor. Noi primim oamenii faini care apreciază simplitatea noastră și naturalețea locului”, povestește Andreea, de la Casa Trappold.
Această casă de oaspeți a început să preia din nou turiști după anunțarea stării de alertă, mai exact după 15 iunie.
Preț: 70 euro/noapte cu mic dejun
Cuibul de lemn pentru un răsfăț într-o casă cu chip
![Fațada acestei case-cuib este surprinzătoare](https://lovedeco.ro/wp-content/uploads/2020/06/cuibul-de-lemn-1.x61813.jpg)
La doar câteva minute de mers cu mașina de Râșnov, într-un peisaj natural tipic zonei, dominat de brazi înalți, vei descoperi cele mai inedite case turistice: unele cu ochi și nas. Casele-cuib ale proprietății turistice Cuibul de Lemn au o arhitectură cel puțin neobișnuită, fațadele lor aducând cu un chip care te privește. Este vorba despre un retreat inaugurat de-abia la sfârșitul anului 2019 și care-și trăiește, așadar, prima lui vară comercială, acum, după pandemie. Dacă arhitectura este, fără îndoială, punctul forte al Cuibului, cei care administrează această proprietate susțin că are și alte calități.
Camerele cu vedere la munți, balcoanele în care poți respira cel mai curat aer, dimineața, ospitalitatea veche și facilitățile moderne sunt câteva. În Cuib, oaspeții sunt primiți în camere confortabile cu suprafețe între 24 și 49 metri pătrați, duble, duplex sau apartamente, pretabile pentru cuplurile romantice, familiile cu copii, dar și oamenii de afaceri.
Cazările premium din această locație înseamnă camere cu balcon privat, restaurant, WI-FI de mare viteză, saună și SPA. Din păcate, pandemia înseamnă privarea oaspeților de ultimele două facilități, importante pentru o stare zen.
Când te saturi de răsfăț, poți vizita Cetatea Râșnov, Castelul Bran sau face o escapadă în Poiana Brașov.
Preț: de la 390 lei/noapte cu mic dejun
Wegloo, un glamping pentru cei care vor și cort, și confort
![Poți campa sub stele cu un confort de multe... stele](https://lovedeco.ro/wp-content/uploads/2020/06/room-wegloo-7-e1562868015883.x61813.jpg)
Larisa, fondatoarea acestui concept de camping de cinci stele, a trăit aproape patru ani în străinătate și a vizitat mai mult de 50 de țări: o experiență îndeajuns de bogată, ca turist, pentru a-și da seama ce lipsește în peisajul cazărilor din România. Hotelurile și pensiunile sunt old school, în special pentru generația nouă, care-și dorește o vacanță ca o aventură. Cum ar fi să dormi direct sub stele, dar să te simți mult mai confortabil decât într-un cort? Așa a luat naștere Wegloo, un glamping cu cazări în igloo-uri de lux, în Azuga, la poalele munților Bucegi. Un concept care își dorește să-i mulțumească pe aventuroșii care și-ar dori să doarmă sub cerul înstelat, în mijlocul naturii, dar nu pot renunța la confortul unei băi în cameră sau al unui pat de calitate.
„Unic pentru România, Wegloo este o cupolă geodezică de ultimă generație, cu acoperiș transparent, creată cu o sferă de confort și intimitate. Clienții noștri sunt atât cupluri, cât și familii cu copii, care doresc să se reconecteze cu natura și să aibă experiențe unice, în timp ce se bucură de confortul unui hotel de 5 stele”, povestește Larisa.
Wegloo este primul glamping din România care dispune de grup sanitar propriu, în incinta cortului. Un cort care mai dispune de un pat de dimensiuni king, o sobă pe lemne, în caz că vrei să înnoptezi aici și în zile mai răcoroase, un Smart TV cu acces la Netflix și Wifi gratuit. Fiecare cort dispune de o terasă cu un jacuzzi gonflabil, șezlonguri, un loc de servit masa și un balansoar. Glampingul Wegloo a fost redeschis din luna iunie, după ce proprietarii au luat toate măsurile necesare situației în care ne aflăm, din cauza pandemiei de Covid-19: dezinfectare în igloo-uri, amplasare de soluție dezinfectantă în cameră, folosirea măștilor și a mănușilor de către angajați și măsurarea temperaturii.
Preț: de la 410 lei/noapte cu mic dejun
Foto: Wildventure.ro
-
UTILE
Cum se curăță mașina de spălat vase în doar câțiva pași: sfaturi utile și ingrediente banale de ajutor
Igienizează corectă componentele principale.
-
DESIGN INTERIOR
Cum să folosești decorațiunile pentru a crea un design biofilic
Natura vine în casă la propriu grație acestui tip de design.
-
DESIGN INTERIOR
Cum să amenajezi o cameră pentru oaspeți: ce mobilier și decorațiuni să folosești
Avem sfaturi și idei legate de mobilier și decorațiuni.