Un cuplu de bucureșteni mutat la sat a restaurat o hodaie de nici 10 metri pătrați, primul pas într-un proiect pentru salvarea peisajului rural
Înainte să se mute pe Valea Vâlsanului, Dona Teșcovschi și Valentin Sălăgeanu cutreierau satele și fotografiau casele cu arhitectură tradițională. Odată ajunși aici, și-au dat seama că nu doar casele merită păstrate, ci întregul peisaj rural și poveștile lui. Așa a apărut Hodaia, un proiect care pornește de la reabilitarea unui mic adăpost de lemn și vorbește, de fapt, despre memoria locului, meșteșuguri și felul în care patrimoniul poate fi readus în viața comunității.
Un proiect amplu de reabilitare a peisajului cultural de pe Valea Vâlsanului
În 2020, Dona Teșcovschi (39 de ani), om de comunicare, și Valentin Sălăgeanu (45 de ani), strateg la Greenpeace, s-au mutat din București pe Valea Vâlsanului, într-o casă din 1939 pe care au reabilitat-o etapizat până în prezent. „Avem 2 copii mici, o grădină – în care anul ăsta am crescut doar buruieni, găini, multe proiecte și încă pe-atâtea idei și visuri”, spune proprietara.
Așa cum adaugă, din tot ceea ce au trăit și au învățat odată cu mutarea de la oraș la sat, au lansat și Asociația Rurală pentru Peisaje Culturale. „Sună mai instituțional decât e. Când, de fapt, e felul nostru de a ne răspunde la o întrebare simplă: ce face zona asta să arate cum arată? Ce e al ei și nu se găsește în altă parte: arhitectura, cum sunt așezate gospodăriile, hodăile, fânețele dintre ele. Ne interesează cum a arătat cândva viața aici și cum poate arăta mai departe, păstrând vie o parte din acest peisaj”, explică ea.
Totul a pornit de la proiect fotografic, „Muntenia la Pas”, la care au lucrat înainte de a se muta în mediul rural. „Ne plimbam prin sate și fotografiam casele cu arhitectură tradițională, încercând să documentăm cum arată peisajul cultural de sub munte. Multe dintre casele fotografiate nu mai există sau sunt acum în ruină.”
Odată ajunși la sat, continuă, au știut că vor să facă un proiect care să studieze și să memoreze modul în care oamenii de aici au transformat peisajul, astfel încât el să nu dispară. Practic, și-au dorit un proiect prin care să valorifice tot ceea ce au văzut în plimbările lor pe dealuri, de la pârleazuri, pari de claie, suri, troițe, fântâni sau hodăi.
„Hodaia, nod rural pentru reabilitarea peisajelor culturale este primul pas dintr-un vis de-al nostru prin care ne propunem să reabilităm o rețea de adăposturi montane vernaculare în Valea Vâlsanului cu scopul de a parcurge și de a locui, chiar și pentru o zi, peisajul cultural al zonei. Am început cu hodăile pentru că ele spun o poveste despre peisaj și despre cum trăiau oamenii la munte, la fel de mult cât spun despre arhitectură”, subliniază Dona.
Ea vorbește despre cum hodăile par modeste, privite una câte una. „Niște mici adăposturi de lemn, răsfirate pe dealurile de sub munte, însă puse la un loc cu fânețele, cu grajdurile cu pătul și cu potecile care le leagă, formează un desen viu. O hartă care momentan trăiește doar în memoria oamenilor. Ne dorim să reținem fix harta asta. Să o studiem, să o arhivăm, ca după aia să ne putem imagina ce pot deveni hodăile într-un ritm de viață care s-a schimbat aproape complet”, așa cum precizează.
Un proiect cu finanțare din Fondul Cultural și cu zeci de parteneri de lucru și prieteni
Hodaia este între marginea satului Brădetu și sălbăticie. Acolo, Dona și Valentin și-au luat o mică fâneață pe care au reabilitat această primă hodaie. Finanțarea acesteia a venit după ce cuplul a aplicat de mai multe ori la Administrația Fondului Cultural Național (care acoperă cea mai mare parte a proiectului).
În jurul proiectului s-a strâns o gașcă de oameni, pornind de la partenerii CUMULUS Architecture, care coordonează reabilitarea și o parte din ghid la Centrul de Studii Vizuale din București, care se ocupă de rezidențe și de lecțiile cu copiii. „Însă, pe teren, echipa e mult mai mare: părinții mei sunt rețeaua noastră de sprijin, Eliza Yokina, Ruxandra Grigoraș, Mihaela Hărmănescu, Cristina Nicolaescu pe partea de arhitectură și memorie, Anca Dănilă care face un studiu antropologic, Joe England, un ornitolog englez mutat în Valea Hârtibaciului, care se ocupă de studiul de biodiversitate, și Ovidiu Stan, om cu rădăcini aici, împreună cu Ionuț Săvulescu la partea de GIS. Iar la lucrările specializate am lucrat cu patru șițari din satul Galeșu și cu meșterul Bogdan Radu, care știe să lucreze cu piatră, lut și lemn. Și, pe lângă ei, studenți la arhitectură, voluntari, prieteni, vecini. Vlăduț, Daniel și Marian, care au fost ajutați de șase cai și trei căruțe”, spune Dona.
Pe hârtie, adaugă, proiectul finanțat prin AFCN ține din 16 martie până la 15 noiembrie 2026. Pe teren, în primăvară s-au ocupat de documentare: releveu, fotografie, video, planuri, iar în iunie a început șantierul de reabilitare pe care l-au încheiat la final de iulie. Începând din august vor avea loc 4 rezidențe multidisciplinare, vor finaliza cele trei studii, iar în toamnă vom face 3 lecțiile cu copiii, ghidul și expoziția.
Dona și Valentin, alături de toți oamenii implicați, și-au propus să facă totul într-o singură săptămână, iar planul aproape le-a ieșit. Hodaia este reabilitată, nu este construită de la zero, ceea ce uneori poate fi mai complex pentru că vine cu niște etape de lucru specializate, după cum susține proprietara. „A trebuit să facem o subzidire de piatră, pentru că ele erau puse de regulă pe pământ sau pe patru pietre, iar noi am vrut să-i facem un mic soclu ca să o ferim de apă. Am adăugat o aplecătoare (anexă în spate), am schimbat șarpanta și am acoperit-o cu șiță, am bătut-o cu lut la interior și am izolat-o cu izobârne la exterior. Am întărit ușa, geamurile și i-am adăugat o rețea electrică, cu energie furnizată de soare.”
Au lucrat aproape integral cu materiale și tehnici arhaice, iar principiul pe care l-au urmat a fost reversibilitatea. „Orice adăugăm acum trebuie să poată fi dat înapoi fără să strice ce era. Și pentru că ne-a interesat și transferul de cunoștințe, nu doar rezultatul, am lucrat alături de studenți la arhitectură și arte, voluntari, săteni și meșteri de pe vale, coordonați de arhitecți.”
Hodaia nu are mai mult de zece metri pătrați și Dona zice că e printre cele mai mici construcții la care o să lucreze vreodată un arhitect, și crede că asta e jumătate din farmec. La interior vor să o țină minimală, cât să fie de folos: „un loc de stat și de lucrat, un godinaș, o mică bibliotecă de vreo 40 de volume despre arhitectură vernaculară, peisaj, faună și floră și strictul necesar ca două persoane să poată înnopta acolo. Am pus și o mică toaletă uscată, un lavoar cu apă de ploaie, însă restul funcțiilor se mută afară, în fâneață, unde încape un număr nelimitat de oameni, la o lecție sau la o discuție. Hodaia e nucleul, natura e sufrageria.”
Planuri de viitor pentru Hodaia – nod rural pentru reabilitarea peisajelor culturale
Provocarea cea mai mare din tot acest proces a fost să ducă acolo toate materialele necesare reabilitării. Dona spune cum drumurile sunt neamenajate și „întreținute” doar de trecerea repetată a căruțelor. Pe timpuri, hodăile erau construite de săteni cu ceea ce era la îndemână, însă echipa de acum a trebuit să care pietre, lut, nisip, var hidraulic, scule, apă și tot ceea ce a fost util în șantier.
„A mai fost provocator să potrivești calendarul de șantier cu vremea de la munte, care are propriile planuri și să ne asigurăm că toată lumea (voluntari, arhitecți, vecini, meșteri etc.) participă în perioada stabilită pentru reabilitare. Și sigur o să ne mai dea bătăi de cap toată partea birocratică: contracte, termene, decont, tot ce ține un proiect finanțat în picioare. „Ce cașcavea bună aș putea face în hodaia asta”, ne-a spus unul dintre sătenii care a participat la reabilitare. Asta e cea mai mare satisfacție, când un om din comunitate începe să se uite cu alți ochi la micile construcții răsfirate și să-și imagineze ce ar putea face în jurul lor”, povestește ea.
I-a plăcut și faptul că pe cât de mică e hodaia, pe atât de multă lume a adunat în jurul ei – de la oameni care au venit fără să fie chemați, la vecini care au trecut să vadă ce fac sau săteni care au povestit despre propriile lor hodăi. „De asta i-am zis Hodaia – nod rural pentru reabilitarea peisajelor culturale”, adaugă proprietara.
În ceea ce privește planurile concrete, Hodaia, spune Dona, rămâne un loc de lucru, deschis pentru evenimente. „Până în noiembrie găzduim patru rezidențe multidisciplinare, ne interesează ce iese din intersecția unei hodăi cu discipline care nu i-au călcat pragul până acum. Facem trei lecții de știință și artă cu copiii din comună, în parteneriat cu școala. Scoatem un ghid de bune practici pentru reabilitarea unei astfel de construcții, gândit să poată fi folosit și în alte sate. Și închidem cu o expoziție la Centrul de Studii Vizuale din București, care apoi vine în Brăduleț și în școala din Galeș”, precizează, nu fără a menționa că poate veni aici, în zilele cu activități, absolut oricine este interesat. „Nu există program, Hodaia e un loc care se deschide când se întâmplă ceva și anunțăm de fiecare dată pe pagina de Instagram a proiectului.”
Alte subiecte interesante
Ultimele articole
