UTILE

Cum poți să scapi de mobila pe care o schimbi, fără să o lași pe trotuar

publicat pe 16 nov. 2021

    Să scoți obiecte de mobilier pe trotuar, în fața blocului sau a casei, e ilegal. Așa că iată cum poți scăpa de ea fără să îți iei amendă sau să o depozitezi prin casă cu lunile. Există programe gratuite sau firme pe care le poți plăti pentru colectare mobilă.

    Piesele de mobilier de care nu mai ai nevoie – canapeaua, patul sau o bibliotecă – fac parte din categoria deșeurilor. Astfel, potrivit legii 211/2011, privind gestionarea deșeurilor, dacă le abandonezi pe domeniul public riști să primești amenzi între 1.000 și 2.000 de lei, ca persoană fizică. Legea asta practic spune că e ilegal să lași deșeurile în spațiul public. La fel, e ilegal să lași pe stradă moloz sau electronice și electrocasnice. Chiar și persoanele juridice, dacă sunt prinse de autorități, ajung să plătească până la 40.000 de lei amendă.

    Programe gratuite de colectare mobilă

    Poți apela la firmele și serviciile care aparțin de stat, cum ar fi REBU. Firma are disponibil serviciul de colectare a deșeurilor voluminoase, printre care și mobilierul. Tot ce trebuie să faci e să apelezi la serviciul REBU și să stabilești când și cum îți poate fi ridicat mobilierul.

    Pe aceeași idee, Primăria Sectorului 2 a pornit un program de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase în fiecare sâmbătă. Trebuie doar să te programezi anticipat. Aceeași acțiune se întâmplă și în Sectorul 5.

    Firme private care colectează mobila veche

    Poți apela la o firmă de colectare mobilă. Uite aici un exemplu de firmă care prestează astfel de servicii. Trimiți o solicitare către firmă, apoi poze cu mobilierul de care vrei să scapi, ca să știe ce grad de uzură are. Și ei îți trimit o ofertă de preț care are la bază mai multe elemente: ce volum au obiectele de mobilier, cât timp durează ca ele să fie transportate, câți oameni sunt implicați în operațiune, la ce etaj stai sau ce distanță e între firmă și tine, printre altele.

    După ce accepți oferta de preț, pregătești piesele de mobilier pentru predare. Le poți demonta înainte să le ridice sau o poate face echipa lor, dar pentru un cost în plus.

    Unele dintre firmele de colectare mobilă oferă și servicii de depozitare, în caz că vrei s-o păstrezi în afara casei. Închiriază boxe până la 50 metri cubi, iar bunurile pot să fie asigurate în funcție de tipul de contract pe care îl alegi.

    Ikea buy-back

    IKEA vine cu o soluție proprie pentru cei care au mobilă de la companie suedeză: un program de tip buy-back. Poți să duci în magazine mobilierul IKEA de care deja te-ai folosit în schimbul căreia o să primești un card de retur cu o sumă de bani pe care o poți cheltui în magazin. IKEA ia mobilierul și îl revinde apoi în zona dedicată articolelor uzate la același preț cu care l-a răscumpărat de la tine.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments