Romanian Design Week pune la bătaie 40.000 de euro pentru realizarea unei instalații imersive
publicat pe 21 feb. 2023Ediția din acest an a Romanian Design Week (RDW) lansează o competiție care are ca scop realizarea unei instalații imersive, care să transforme experiența RDW într-una de neuitat. Și care să celebreze tema ediției: RE-CONNECT.
Scopul acestei instalații este să aducă laolaltă comunitatea creativă locală, „să ne surprindă și să ne bucure deopotrivă, să ne formeze noi amintiri împreună”, după cum spun reprezentanții RDW. Mai simplu spus, instalația imersivă se vrea a fi „a celebration of togetherness”.
„În 2023 vorbim despre conexiuni și dialog, despre proiecte interdisciplinare și procese care generează inovație. Într-o lume în schimbare, preocupările pentru modul în care ne conectăm unii cu alții și temele legate de comunități și contexte pentru dialog sunt din ce în ce mai complexe și importante, iar designul devine un instrument din ce în ce mai valoros pentru a le aborda și/sau soluționa”, mai zic cei de la RDW.
Instalație imersivă Romanian Design Week: ce pași ai de urmat
Astfel, dacă ai 25 de ani împliniți, faci parte din industria creativă locală, indiferent că ești arhitect, scenograf sau artist vizual, și vrei să oferi publicului larg o experiență imersivă prin ideea ta, atunci o poți înscrie aici.
Foarte important, indiferent de tipul instalației propuse (experience design – performance, multimedia, innovation, visual fusion design, sensorial design) este important ca ideea să se integreze coerent în festival.
RDW promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația ca instrumente pentru creșterea culturală, socială și economică. Astfel, proiectul de instalație trebuie să țină cont de contextul în care se află și să propună un conținut relevant pentru pasionații de arhitectură și design, dar și pentru publicul larg al festivalului.
Romanian Design Week 2023: buget de 40.000 de euro pentru proiectul câștigător
Proiectele ȋnscrise ȋn concurs vor fi evaluate și notate în două etape. În prima etapă propunerile înscrise vor fi evaluate de un juriu format din: Adrian Damian – scenograf, Eliza Yokina – arhitect, Senior Partner Cumulus, Omid Ghannadi – designer, cofondator Inside Academy, Andrei Borțun – CEO The Institute și Bogdan Jurge – Manager Brand Engagement IQOS, Philip Morris România.
Pentru a doua etapă de jurizare vor fi alese trei proiecte finaliste. Acestea vor fi urcate pe platforma www.partedinarte.ro, unde comunitatea va vota și va decide câștigătorul.
Proiectul care va obține cele mai multe voturi în intervalul anunțat de organizatori va fi premiat și implementat la Romanian Design Week 2023.
Pentru primul loc în acest concurs, reprezentații RDW au pregătit un buget de producție de 40.000 de euro, precum și un premiu de 5.000 de euro. Celelalte două proiecte finaliste vor fi premiate cu 3.000, respectiv 2.000 de euro.
Coordonator tehnic al realizării instalației premiate și partener de producție și montaj va fi Florin Niculae – CEO Kaustik.
La finalul festivalului, proiectul va rămâne în spațiu și va putea fi vizitat până la sfârșitul lunii iunie.
Te poți înscrie în competiție până pe 17.03.2023. Proiectul RDW 2023 este realizat în parteneriat cu IQOS.
-
LIFE
Peste 160 proiecte de arhitectură și design vor fi expuse în Piața Amzei în luna mai, în cadrul Romanian Design Week 2023
-
LIFE
Recomandările arhitectei Eliza Yokina la RDW 2023 vorbesc despre mai puțin formalism și mai multă autenticitate în designul interior
-
UTILE
Romanian Design Week 2022: expozițiile, întrunirile și evenimentele la care e musai să mergi
-
hotnews
La câte grade se spală catifeaua. Cum se curăță corect acest tip de material
Contează și detergentul sau dacă folosești balsam.
-
UTILE
De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat rufe. Cel mai cool truc
Efectul se va vedea pe hainele tale.
-
Sponsored
Gătești rapid și sănătos cu grătarele electrice NINJA. Potrivite pentru orice ocazie (P)
Pentru mulți dintre noi, ideea de a avea un „cheat day” în timpul unei diete este tentantă. Dar ce ai spune dacă ai putea transforma acea zi de răsfăț într-o […]