De la specialiști

Programul Prima Casă: tot ce trebuie să știi despre el, de la oameni care au obținut creditul

publicat pe 09 mart. 2020

    Programul Prima Casă a început în 2009, în timpul crizei financiare, cu scopul de a stabiliza piața imobiliară. De atunci, zeci de mii de tineri apelează anual la tipul ăsta de credit pentru a-și cumpăra locuințe. Pentru momentul în care îți cauți casă și vrei să înțelegi mai multe despre Prima Casă, l-am luat la puricat: cerințe, dobândă, rate.

    În 2018, Andreea Grecu și soțul ei au hotărât să aplice pentru Prima Casă, după ce găsiseră un apartament în cartierul Titan, la doi pași de parcul I.O.R și Arena Națională. Trei camere, 57 metri pătrați și  62.000 euro, după negocieri serioase cu proprietarul, care cerea inițial 70.000 de euro. 

    „Dacă aș fi avut o astfel de sumă sau măcar un plan realist de a o strânge într-un timp convenabil, ar fi fost o opțiune, dar în lipsa ei creditul Prima Casă a fost singurul mod prin care ne puteam cumpăra propria locuință”, explică ea.

    Andreea și soțul ei fac parte din cei aproape 10.000 de tineri care și-au cumpărat o locuință cu creditul Prima Casă în 2018. Deși datele arată că numărul celor care fac credite ca să își cumpere propriile locuințe scade în fiecare an, Prima Casă este în continuare un program important pentru tinerii între 25 și 35 de ani care nu și-ar permite altfel să devină proprietari. Anul acesta programul a fost lansat la sfârșitul lunii februarie, cu un buget de 1,98 miliarde de lei. 

    Pentru Prima Casă 2020, au intrat în program 14 bănci: BRD, BCR, Banca Transilvania, CEC Bank, ING Bank, Raiffeisen Bank, OTP Bank, Banca Românească, Unicredit Bank, Garanti Bank, First Bank, Marfin Bank, Leumi Bank și Intesa Sanpaolo.

    Cum funcționează programul Prima Casă

    Nu are limitări legate de venit și vârstă, iar creditele se acordă pe o perioadă de maximum 30 de ani. Spre deosebire de creditul ipotecar, care cere un avans între 15% și 25%, pentru Prima Casă dai un avans de 5%. 

    Pentru Alexandru Apostol, care a hotărât să facă un credit pentru locuință la doar 24 de ani, avansul a contat cel mai mult. El locuiește acum într-un apartament nou-construit în complexul Palladium Residence, cu două camere și cu o suprafață de 57 metri pătrați, care a costat 65.000 de euro. 

    „Diferența de 6.000 euro de la avans, între Prima Casă și un credit ipotecar, am băgat-o în casă, în mobilă și electrocasnice”, explică el.

    Revenind la mecanismul programului, pentru o locuință construită cu mai mult de cinci ani înainte să faci creditul, suma maximă pe care poți s-o obții este de 57.000 euro, la care se adaugă avansul de 5%. Ca să fii eligibil, prețul unei astfel de locuințe nu trebuie să depășească 60.000 euro. 

    Pentru locuințele mai noi de cinci, valoarea maximă a creditului acordat este de 66.500 euro.

    Cum se calculează dobânda pentru Prima Casă

    În mod obișnuit, formula pentru calcularea ratei dobânzii era ROBOR plus o marjă de 2% a băncii de la care iei creditul, însă Guvernul Dăncilă a venit cu un nou indice: Indicele de Referință pentru Creditele acordate Consumatorilor (IRCC). În prezent, dobânda pentru Prima Casă este de 2% plus IRCC. Pentru luna februarie, IRCC a fost de 2,36%, ceea ce a făcut ca dobânda să fie de 4,36%.

    Ce rată lunară ai la Prima Casă

    Marina Ionescu și iubitul ei și-au cumpărat în 2017 un apartament cu trei camere prin programul Prima Casă. A costat 67.500 euro, redus de la 70.000 euro și s-au gândit la un credit ipotecar, dar „avantajul pentru Prima Casă a fost dobânda. Cred că sub 5%. La ipotecar era mai mare. Iar rata pe lună e de 1.400 lei. E decentă, adică e prețul unei chirii bune în București”, punctează ea.

    Dacă iei acum un credit Prima Casă de 52.000 euro, adică aproximativ 250.000 lei, avansul este de 5%, iar rata poate să ajungă la 1.240 lei.

    Detalii din interior, de la un consultant în credite bancare

    Dincolo de datele informative și tehnice, trebuie să înțelegem mai bine felul în care se acordă un astfel de credit. Dorin Mustățea, consultant în credite bancare, unul dintre primii oameni din România care au avut acest job, explică și mai bine cum funcționează programul și la ce să te aștepți. 

    „De exemplu, cu venitul minim net pe economie (1.413 lei), s-ar obține, pentru un fond de Prima Casă, undeva la 10.000 de euro echivalentul în lei. Vorbim de euro pentru că majoritatea cumpărătorilor fac calcule în bancnota asta când vine vorba de a vinde o locuință. Dar creditul se acordă în lei”, explică Dorin. 

    El ține să specifice faptul că și cei care lucrează pe contracte de drepturi de autor a.k.a freelancerii pot să acceseze un astfel de credit doar că banca va solicita un codebitor pentru a întregi garanția sau siguranța plății creditului.

    Ce alte opțiuni ai și cât sunt de accesibile

    Băncile au venit cu o soluție alternativă, în cazul în care cineva nu poate să acceseze creditul de Prima Casă. Creditul ipotecar. Chiar dacă în cazul lui avansul e destul de mare, are câteva avantaje importante. 

    În cazul Prima Casă există o serie de „constrângeri” pe care trebuie să le ai în minte o dată ce a fost aprobat: „Un astfel de contract nu-ți oferă posibilitatea de refinanțare mai devreme de cinci ani și nu poți să vinzi sau să închiriezi locuința mai devreme de cinci ani”, povestește Dorin. Creditul ipotecar nu are aceste reguli stricte.  

    Dar este creditul ipotecar o soluție? „Da, dacă stai să te gândești pe termen lung. Numai că cei care vor să aibă o casă sunt tineri, nu au timp și poate nici resursele necesare să gândească în perspectivă”, punctează Mustățea.

    Dacă te hotărăști să aplici pentru un credit Prima Casă, găsești pe site-ul Fondului de Garantare toate informațiile necesare pentru a-ți da seama de eligibilitatea ta, cum ar fi că nu poți să deții altă locuință și trebuie să ai minimum 20 de ani. Tot acolo găsești și documentele cu care trebuie să mergi la bancă.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments