LIFE

7 metode simple și de efect prin care să îți înveți pisica să nu se mai urce pe masă sau pe blatul din bucătărie

    Pisicii tale îi place să se cațere în locuri aflate la înălțime, e în natura ei să facă așa. Nu e cel mai igienic obicei, așa că am căutat câteva recomandări și sfaturi pentru cum să îți ții pisica jos de pe masă sau de pe pe blatul din bucătărie.

    Toți pisicarii știu de această problemă: blatul din bucătărie și orice masă din casă sunt locurile cel mai des frecventate de pisici atunci când vor să se cațere. Nu poți să combați 100% acest comportament, dar poți să găsești o metodă potrivită casei tale prin care să îți descurajezi pisica să se mai urce pe masă sau pe blat.

    De ce se urcă pisica ta pe masă sau pe blat

    În sălbăticie, pisicile se urcă în copaci și parcurg distanțe lungi pentru a se deplasa pe teritoriul lor, dar și pentru a evita pericolul sau pentru a găsi hrană. Pisicile adoră să vâneze păsări, iar majoritatea se găsesc în copaci, iar cele domestice au aceleași instincte, chiar dacă trăiesc la interior.

    Asta înseamnă că pisicile de casă vor considera mobila ta drept teritoriul lor, iar blaturile și mesele sunt văzute de aceste animale drept copacii lor. Dar și locul ideal să scape de prădători. În mod oportun, tot pe blaturile din casă sau pe mese, pisica va găsi mâncare sau resturi de mâncare. Așa că va fi mereu atrasă să revină. Plus că pisica ta e atrasă de apa curentă de la chiuvetă. Pentru că vrea să bea mereu apă proaspătă.

    Numai că, pentru om, comportamentul pisicii poate cauza probleme de sănătate. Deoarece pisica poate aduce pe masă sau pe blat resturi de excremente din litieră sau de nisip, care le rămân prinse pe lăbuțe. Astfel, ajung să răspândească bacterii în zona în care tu îți mănânci mâncarea, printre altele. De aceea, e indicat să ai mereu un așternut pentru litiera pisicii tale care să fie mereu curat.

    Metode prin care pisica ta să nu se mai urce pe masă sau pe blat

    În continuare, câteva metode simple și de efect recomandate de The Spruce Pets prin care pisica ta să nu se mai urce pe masă sau pe blatul din bucătărie. Ține minte că pentru a avea succes cu una sau alta dintre metode e nevoie de perseverență. Și să încerci acea metodă care funcționează cel mai bine pentru casa ta și la care pisica răspunde în mod pozitiv.

    1. Aplică bandă adezivă pe marginea blatului

    Pisicile urăsc senzația pe care o oferă banda adezivă pe lăbuțe. Dacă pisica ta se urcă pe blat și simte banda adezivă, după câteva încercări, va fi descurajată să mai încerce acest comportament. Dezavantajul acestei metode este că va trebui să aplici constant bandă adezivă pe blat și vei avea probleme cu curățarea suprafeței. De asemenea, pisica poate să găsească o modalitate prin care să sară peste banda adezivă.

    2. Lipește folie de aluminiu de-a lungul blatului

    Zgomotul pe care folia de aluminiu îl face, dar și senzația pe care o provoacă la nivelul lăbuțelor, va determina pisica ta să nu mai încerce să se urce pe masă sau pe blat. Dezavantajul acestei metode este că nu vei mai putea utiliza masa sau blatul în mod corespunzător. Și poți să risipești destul de multă folie de aluminiu.

    3. Ține blatul curat

    Îndepărtează orice tentații de pe masă sau de pe blat. Nu lăsa mâncare, firimituri sau recompense de care pisica ta să fie atrasă. Și, eventual, dacă ai plante în amenajare, să nu fie toxice pentru pisica ta.

    4. Scapă de scaun

    Un truc simplu și cu efect imediat. Dacă pisica ta poate să ajungă pe blat doar cu ajutorul unui scaun, atunci mută scaunul în altă parte ca să mai aibă acest impuls.

    5. Oferă-i pisicii tale un loc sau obiect mai bun unde să se cațere

    Construiește sau investește într-un ansamblu cu locuri de ascuns sau de joacă unde pisica ta se poate cățăra la fel de bine ca pe o masă sau pe un blat. Poate că nu toate pisicile preferă aceste locuri sau obiecte, însă e posibil să ai o surpriză. Poți să încerci și un proiect DYI pentru pisica ta cu care să îți salvezi mobila.

    Fă acest ansamblu suficient de interesant pentru a atrage atenția pisicii. Poate ajuta chiar și un pat practic. Oferă-i obiecte pe care în mod normal le-ar găsi pe masă sau pe blat, precum și o mică recompensă în cazul în care chiar folosește ansamblul. De asemenea, laudă pisica dacă folosește ansamblul. Va asocia noul mobilier cu un sentiment pozitiv.

    6. Asociază un comportament pozitiv cu o recompensă

    Pisicile răspund mai bine la acțiuni pozitive de validare a comportamentului decât la pedeapsă. Dacă vezi că pisica ta caută mâncare pe masă sau pe blat folosește o jucărie pe care să o arunci pe podea, aproape de masă sau blat. Dacă pisica sare și ia jucăria oferă-i o recompensă și asociază acest comportament cu un sunet. După mai multe încercări, pisica va asocia sunetul și implicit ideea de a sta jos de pe masă sau blat cu un comportament pozitiv.

    7. Cum să nu mai fie o tentație apa de la robinet

    Dacă pisica ta bea constant apă de la robinet, atunci fii sigur că există un factor de stres în jurul sau aproape de bolul cu apă. Cum ar fi că e prea aproape de litieră sau de coșul de gunoi. Sau că e pus într-o zonă intens circulată din casă.

    Dacă vrei ca pisica ta să nu mai bea apă de la robinet, atunci înlocuiește-i apa de câteva ori pe zi și pune-i și un cub de gheață pentru a avea o temperatura scăzută. De asemenea, poți investi într-o fântână de apă pentru pisici care va menține un flux constant de apă proaspătă și rece.

    E important să fii mereu cu un pas înaintea pisicii tale și să folosești orice metodă ca să descurajezi obiceiul pisicii de a sta pe masă sau pe blat. Vei găsi metoda potrivită după multe încercări. Dacă nimic nu o să funcționeze poți apela la dresaj felin. Cel mai probabil, specialistul te va vizita acasă, va evaluza comportamentul și obiceiurile pisicii tale și îți va recomanda diverse tehnici prin care să îți ții pisica jos de pe masă sau de pe blatul de bucătărie.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    7 metode simple și de efect prin care să îți înveți pisica să nu se mai u...