LIFE

Hotspots: 7 localuri din Oradea în care să-ți răsfeți papilele gustative

publicat pe 26 ian. 2023

    Dacă te-ai plictisit de Brașov sau Cluj-Napoca drept opțiuni de city break, ce-ar fi să ai în vedere Oradea? Orașul aflat la graniță cu Ungaria se mândrește cu o arhitectură impresionantă, ba chiar a fost inclus într-un top al celor mai frumoase destinații Art Nouveau din Europa. Vei avea senzația că ai ajuns într-un oraș din afară, plin de palate și obiective turistice interesante, de la Piața Unirii (centrul istoric și cultural), la cetatea medievală sau Podul Intelectualilor, locul de unde ai o priveliște superbă asupra orașului.

    Însă Oradea este și un loc urban, unde s-au deschis tot felul de spații inedite, cu preparate delicioase și design cool. Așa că, de data aceasta, seria noastră Hotspots aduce recomandări și din afară Capitalei. Dacă ajungi aici, ți-am pregătit o listă de șapte baruri, cafenele și restaurante pe care să le ai în vedere:

    1. The Dripper

    Conceptul cafenelei a fost dezvoltat în 2017, din pasiunea proprietarilor pentru cafeaua de specialitate și dorința lor de a aduce conceptul de „coffee & eatery” la Oradea. După o experiență de trei ani în management în Anglia, Marina Hodișan a hotărât să revină în țară, dar să aducă și puțin din stilul londonez cu ea. Aici, împreună cu soțul ei Bogdan, au definitivat conceptul localului, iar în martie 2018 l-au și deschis.

    Poziționat pe strada Vasile Alecsandri la numărul 9, la The Dripper vei găsi atât cafea bună, dar și ceaiuri de specialitate, cocktailuri, dar și tot felul de preparate de brunch (de la pancakes la ouă cu avocado) sau produse de patiserie.

    Designul este minimalist, dar foarte luminos, datorită ferestrelor mari din cafenea, unde există și o tejghea, unde poți să stai, în timp ce te uiți la lumea de afară. În plus, se creează un contrast frumos vizual între mesele din lemn și canapelele din catifea albastră, așezate în fața lor.

    Mai multe detalii aici.

    2. Piața 9

    Localul poziționat în bulevardul Decebal la numărul 61A aduce un pic din vibe-ul pe care-l găsim în afară. Îl vei găsi într-o hală artizanală, amenajată industrial cu accente minamaliste, cu mult lemn, dar și lumină naturală, datorită unui perete din sticlă, și nu vei regreta dacă îi treci pragul.

    La Piața 9 găsești și o măcelerie, o brutărie artizanală, un salad bar, un grătar performant, dar și cafea de specialitate. Gurmanzii non-vegetarieni vor descoperi aici multe fripturi și preparate pe bază de carne interesante, care arată senzațional.

    Așa cum povestesc, proprietarii Dani și Anca au fost inspirați de Willy Wonka & The chocolate factory și au vrut să creeze un loc „unde fiecare va veni plin de entuziasm pentru a se bucura de vibe-ul și produsele Piața9.” „Locul în care chiar dacă ai mai fost te va surprinde de fiecare dată atunci când te vei întoarce. Astfel, am reinterpretat vechea idee de food hall și am adaptat-o unui peisaj urban art nouveau”, adaugă ei.

    Se consideră extrem de pasionați de tot ceea ce fac, motiv pentru care reinvetează constant meniul și continuă să se autodepășească.

    Mai multe detalii aici.

    3. Via 29

    Unul dintre cele mai cunoscute restaurante din oraș este Via29, aflat pe strada Mihai Eminescu la numărul 29. Povestea localului cu specific italienesc este foarte interesantă, deoarece a fost începută fix de owner-ul acestuia, Ovidiu Abrudan, în 2004, când avea doar 18 ani.

    El a călătorit prin toată Europa, datorită pasiunii sale pentru bucătărie, în special în Italia, unde a învățat „ce înseamnă cu adevărat un blat de pizza crocant și un sos de pomodoro fresco”, dar și în țările nordice, unde, așa cum notează, a lucrat alături de bucătari celebri și a învățat de la ei „tradițiile gastronomice autentice.” După 13 ani de experimente și aventuri, Ovidiu a revenit în țară, unde a deschis Via 29.

    În ceea ce privește meniul, aici vei descoperi atât preparate italienești, dar și fripturi din carne marinată sau ciorbe și papanași românești. Designul este unul modern, simplist, unde petele de culoare sunt date de câteva tablouri cu personaje din desene animate, iar o parte din pereții localului sunt din sticlă. Un alt element inedit al spațiului este că aici se organizează multe serate cu muzică live, așa că atmosfera poate deveni chiar foarte animată.

    Mai multe detalii aici.

    4. Graf

    Aflat pe strada Barbu Ștef. Delavrancea, la numărul 3, restaurantul are un design minimalist, cu mese din lemn și scaune din catifea, într-un spațiu generos, cu pereți din cărămidă, parchet și șemineu. Vei descoperi o atmosferă intimă și relaxată, unde te poți bucura de preparatele inventive, care arată bine nu doar în poze, ci și în realitate.

    Așa cum descriu ownerii, meniul Graf s-a născut în jurul focului. „Indiferent dacă provine din smoker, grill sau cuptorul cu lemne, fiecare flacără învăluie preparatele într-o poveste pe care ne dorim să o descoperiți în tihnă, alături de oameni dragi sufletului vostru”, zic ei.

    Oferta este variată, pentru toate gusturile, după cum poți vedea aici. Un lucru bun este că localul are și un spațiu de joacă destinat copiilor, așa că dacă ajungi cu cei mici aici, te poți bucura în tihnă de masă.

    Mai multe detalii aici.

    4. ReWine Bistro

    Pe strada Republicii numărul 31, chiar în inima orașului, vei găsi un local unde vinurile fac legea. Designul spațiului este și el foarte interesant, cu foarte mult lemn, dar și o bibliotecă imensă ornată cu sticle de vin, dopuri și cărți. Nu lipsesc nici corpurile de iluminat minimaliste, dar nici șemineul; pe timp de vară, localul are și o terasă intimă, înconjurată de verdeață.

    Deși vinul stă la baza conceptului, nici preparatele pe care le vei gusta aici nu sunt mai prejos, iar multe dintre ele sunt concepute să vină în completarea lui. „Ne dorim să scriem un nou capitol în care aromele și gusturile de altădată, culese din rețete păstrate cu grijă din generație în generație, să se regăsească în povestea Rewine. Astfel, ne-am decis să venim cu un nou concept în care vinul de calitate și mâncarea bună se completează reciproc”, spun ownerii.

    Poate fi localul ideal de vizitat într-o seară, după ce explorat orașul la pas, dar și dimineața, deoarece, în mod inedit, meniul oferă și brunch-uri delicioase și cafea de specialitate. Dacă poți avea ceva, de ce nu pe toate, nu?

    Mai multe detalii aici.

    5. MAA Place

    Dacă ajungi în Oradea și ești în căutarea unui loc ideal de brunch, atunci MAA Place poate fi o variantă perfectă pentru tine, în piața Ion Creangă, la numărul 5. Înainte să-și schimbe înfățișarea într-un spațiu extrem de cozy, ornat cu luminițe, lemn și mult verde, aici obișnuia să fie „Gelato & Caffe Aleandre”, care produceau înghețată artizanală încă din 2008.

    Partea bună este că asta a rămas cu ei, așa că pe lângă tot felul de preparate sărate și dulci, de la diferite tipuri de ouă, sandvișuri sau salate, la pancakes și prăjituri care arătă minunat, vei găsi și înghețată făcută în casă.

    Mai mult decât atât, ownerii susțin că tot ceea ce se găsește pe meniu este făcut în casă, iar preparatele calde sunt gătite pe loc, fără produse congelate sau aditivi alimentari. Noi ne-am îndrăgostit atât de tot ceea ce înseamnă răsfăț pentru papilele noastre gustative, dar și de canapeaua de lângă geam, extra confortabilă și perfectă pentru poze instagramabile.

    Mai multe detalii aici.

    6. SNOOZ

    Încheiem lista cu mic-dejunul ăla pe care trebuie să-l mai iei înainte să părăsești orașul, deși la fel de bine poți să te oprești aici când vii sau chiar pe parcusul vizitei tale. SNOOZ este o cafenea micuță cu aspect industrial din Parcul Traian, la numărul 7, cu un design asemănător cu al celorlalte locuri din listă – mese din lemn, banchete, scaune din catifea și geamuri largi accesorizate cu tejghele unde poți sta.

    Pare un loc ideal de unde să-ți iei un fresh și o cafea to go, dar dacă alegi să și mănânci, pe lângă produse de patiserie fresh, află că locul e specializat pe bagels, așa că ar fi păcat să nu te bucuri de ei, mai ales că nu se găsesc în foarte multe locuri.

    Mai multe detalii aici.

    PS: Dacă vrei să ne recomanzi și alte locuri faine din Oradea, le așteptăm cu interes în secțiunea de comentarii de mai jos.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments