Hotspot: Erbario, cafeneaua din București în care natura e la ea acasă, într-o construcție din 1930
publicat pe 23 sept. 2022Capitala noastră duce lipsă de multe lucruri (de la infrastructură, la apă caldă), dar în mod cert nu duce lipsă de locuri cool și urbane, perfecte pentru toate gusturile, poftele și bugetele. Seria noastră Hotspots vrea să-ți prezinte mare parte din aceste spații, iar în episodul de astăzi, extindem lista noastră de cafenele de specialitate, pentru a-ți prezenta un loc inedit, o junglă urbană chiar în mijlocul orașului, Erbario.
Am stat de vorbă cu cea care a făcut posibilă povestea Erbario, Alexandra Chirilă, despre cum a luat naștere acest loc minunat, situat pe Strada General Nicolae Haralambie 30.
Erbario se află într-o casă construită în 1930
Alexandra povestește cum „ideea Erbario” a luat naștere în 2019, odată cu o primă vizionare a spațiului în care se află acum cafeneaua. Este vorba despre o casă din 1930, construită de cuplul Ștefania și Gheorgiu Dima, ea profesoară universitară, el om din mediul politic.
„Avem fotografiile originale și în locație, sunt o bijuterie de epocă. Cuplul a avut doi copii, iar casa a fost luată chiar de la unul dintre nepoții lor. În locul barului din prezent era sufrageria, așa cum apare într-o poză înrămată cu toată familia Dima de Paște, și care datează din 1934. Iar bradul din curte este secular, o minunăție”, spune Alexandra.
Apoi, numele a venit natural, la sugestia unui prieten, după ce a văzut câteva imagini din interior; de aici a fost dezvoltat conceptul și designul. Erbario a fost deschis în primăvară anului 2022.
Procesul de renovare a durat doi ani și jumătate
După ce Alexandra și familia ei au cumpărat casa, au început lucrările de renovare. „Cu tot cu pandemie, ne-am întins pe doi ani jumate de lucrări, proiecte, instalații, decorațiuni, tot tacâmul. Am fost nevoiți să întărim fundația și structura, deoarece erau șubrede și afectate de mucegai”, spune proprietara. Locuința nu fusese întreținută, motiv pentru care a pătruns apa și umiditatea, iar parchetul a fost putred pe dedesubt.
Ce-i drept, zice proprietara, au încercat să-l păstreze, dar nu au mai avut nicio șansă, deoarece se îndoia pe măsură ce călcai pe el: „Am recondiționat mozaicul de pe holul original, soclul casei, ușile interioare cu geamuri de cristal, cât și ornamentele exterioare, în întregime. Acoperișul l-am renovat cu țiglă ceramică, iar ușa exterioară am schimbat-o, deoarece avea aceeași problemă ca parchetul, era roasă și mâncată de carii pe interior, însă gardul este cel original”.
Tânără mărturisește că se puteau face schimbări și mai mari, dar e dificil de restaurat o casă de epocă fără ajutor de specialitate și susținere financiară serioasă. „Am decis că pe parcurs vom readuce din elemente înapoi, cum ar fi să înlocuim ușa prezentă cu una de epocă de lemn”, adaugă ea.
Lucrările propriu-zise au fost făcute cu cine au găsit, după cum povestește tânăra. „Cu domnul Dorel și Domnul Nea Florică, cu o mână de oameni care au făcut tot, de la reparații, structură, vopsit, montat, dar am lucrat și cu o echipă de electricieni și fierari.” Designul de interior a fost realizat cu cei de la Moka Design, arhitectul Liviu s-a asigurat că structura casei este de neclintit, cei de la Artisan au proiectat spațiul de bar, dar și echipamentele pe care le folosesc.
Alexandra spune că toți cei din jurul lor au avut o contribuție la Erbario, motiv pentru care locul are și o semnificație personală – de la iubitul ei care s-a ocupat de lumini, la prietenele ei care le-au dat sfaturi despre decorațiuni. „Meritele părinților meu sunt nesfârșite pentru efortul zilnic depus în acest proiect, deoarece au muncit fizic zi de zi pe șantier”, explică Alexandra.
Erbario, o cafea cu 65 de plante la interior (până acum)
Coffee shop-ul este spectaculos din punct de vedere vizual și în orice colț te-ai așeza îți vine să-i faci poze și să te bucuri vizual de frumusețea din jur. Plantele au un efect fantastic asupra decorului, iar tânăra proprietară spune că până acum sunt în jur de 65.
Pe lângă cafea, Erbario are și un meniu de brunch foarte gustos, realizat în funcție de sezon de chef Ștefan Burlacu, la fel cum sunt și băuturile, gândite de Valentin Păun. Aici e bine de menționat că toate siropurile sunt pregătite de ei.
Vibe-ul cafenelei este chill și familiar și crede-mă că poți munci în pace de aici, eu am făcut-o fără probleme de pe terasa înverzită și tare mi-a plăcut. Erbario e și pet friendly. Alexandra mai spune că așa cum ei mereu încearcă să schimbe ceva (cum ar fi meniul, la 2-3 luni), sunt deschiși sugestiilor și îmbunătățirilor. „Învățăm mult de la oaspeții noștri, de la nevoile lor și tendințele noi, până la stilul vestimentar și cele mai bune playlist-uri. Cu oamenii care ne calca pragul aș ieși oricând la o bere, cum s-ar zice. They’re simply cool”, încheie tânăra.
-
Sponsored
Tipuri populare de uși de garaj pentru case moderne (P)
Designul casei moderne se bazează pe detalii care adaugă valoare, stil și optimizează la maximum funcționalitatea. Printre aspectele importante, ușa de garaj joacă un rol esențial, nu doar din perspectiva […]
-
DESIGN INTERIOR
4 idei în tendințe pentru decorarea unui perete pe hol
Ține cont de dimensiunea holului înainte să pui orice tip de decorațiune.
-
LIFE
Ce nu e bine să dai din casă. Lista obiectelor pe care să nu le împrumuți, conform superstițiilor
Avem explicații pentru fiecare.