De la oraș la sat: au folosit mobila și țesăturile strămoșilor în amenajarea pensiunii de la poalele Făgărașilor
publicat pe 01 nov. 2021Traiul la urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Și mulți sunt cei care hotărăsc să renunțe la stilul ăsta de viață și se mută de la oraș la sat. În seria De la oraș aflăm poveștile oamenilor care au făcut acest pas și descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața. Continuăm cu povestea unei familii care și-a transformat casa de vacanță de la poalele munților Făgăraș, din cătunul Sumerna, într-o pensiune superbă, dezvoltată din iubirea și respectul lor față de bunici și străbunici.
Ioana are 37 de ani și a fost născută și crescută atât în orașul Victoria, cât și în satul Ucea de Sus, locul unde a copilărit. Odată ce s-a maturizat, a urmat o carieră de economist la București, unde s-a căsătorit și a rămas însărcinată. În 2018, după ce a născut, și-a dorit să-și crească copilul într-un mediu sănătos, departe de haosul urbei.
S-a întors în locurile natale, în sânul familiei și al bunicii, unde a început un nou capitol de viață. La poalele munților Făgăraș, în cătunul Sumerna, într-o frumoasă poieniță, era poziționată casa lor de vacanță, construită în 2001, locul unde se retrăgeau și veneau ori de câte ori voiau să-și încarce bateriile și să se bucure de liniște și minunățiile naturii.
„Odată revenită acasă, aveam nevoie de o sursă de venit. Am fost mereu pasionată de turism și design interior, așa că m-am gândit să transformăm casa de vacanță într-una de oaspeți. Am cochetat cu acest gând și în anii trecuți, am căutat fonduri europene, dar nu s-a legat, așa că acum, am hotărât să facem cu toții un efort financiar și să dăm naștere acestui proiect de suflet”, povestește Ioana.
120.000 euro și o transformare radicală
În 2001, casa de vacanță a familiei avea o singură baie, un living cu bucătărie open space și patru camere mici la etaj. În 2021, anul în care construcția a fost finalizată în forma ei actuală, compartimentarea acesteia s-a schimbat total, după cum mărturisește antreprenoarea. Renovarea a fost făcută tot în familie, dar și cu ajutorul meșterilor locali.
Tatăl și fratele Ioanei sunt ingineri constructori și ei s-au ocupat de construcția casei, iar ea, alături de cumnată, s-au ocupat de tot ceea ce înseamnă design-ul interior. „Din 2001, când a fost construită, au mai fost făcute investiții treptate, însă, din momentul în care am ales s-o transformăm în pensiune, am investit cu toții aproximativ 120.000 euro”, mai spune Ioana.
Terenul pe care stă locuința este moștenire de la bunici și are 3000 metri pătrați. Casa de oaspeți are 180 metri pătrați pe nivel, parter și etaj, iar mansarda are 80 metri pătrați. În prezent, Casa de sub Munte, așa cum a fost numită, are la parter două living-uri generoase, o cameră, o baie de serviciu, încă o cameră tehnică, o bucătărie și două terase mari. La etaj sunt încă șapte camere, fiecare cu baie proprie. Există curent, centrală pe gaz și fosă septică, așa că oaspeții au parte de tot confortul dorit.
Design tradițional reinterpretat și dragoste de bunici
Designul casei este unul tradițional reinterpretat și modernizat. A amenajat spațiul împreună cu cumnata ei, cea care s-a ocupat și de recondiționarea mobilei vechi.
Rădăcinile familiei sale au rămas puternic împământenite în propriul suflet, așa că antreprenoarea vorbește cu drag despre zilele în care a crescut cu războiul de țesut în casă, pentru că bunica lor a țesut ani de zile pentru arta populară, dar și despre cum străbunicul era tâmplar în sat, iar bunicul era ajutorul lui de nădejde. „Când ne-am propus să facem o pensiune, am știut că în această casă vor prinde viață toate obiectele moștenite cu drag de la bunici și străbunici. Ne-au lăsat o moștenire valoroasă și suntem recunoscători. Sunt obiecte de suflet și fiecare are o poveste deosebită”, adaugă ea.
Soțul Ioanei, care a copilărit în județul Argeș, a adus și el lucruri frumoase din acea zonă. Țolurile au fost țesute de bunicile Ioanei, dar și de bunica soțului. Însă pe multe le-au și cumpărat, căci cele mai dragi obiecte și țesături le-au păstrat pentru zestrea personală.
Au cumpărat din galerii, târguri, magazine de antichități, sau chiar de pe OLX, unde s-au specializat în găsirea a tot felul de minunății, la prețuri foarte bune. Au și primit covoare, țesături, goblenuri sau piese de mobilier, de la necunoscuți. „Au considerat că la noi sunt mult mai bine expuse și prind viață. Le mulțumesc din suflet pe această cale”, adaugă ea.
Mobilierul aparține și el bunicilor și a fost restaurant și recondiționat de cumnata ei. Iar paturile, spre exemplu, cu excepția unuia de catifea, au fost făcute din lemn uscat pe care tatăl Ioanei îl avea la un atelier mic de familie, în Sâmbăta de Sus, iar tăbliile sunt pictate de un prieten de familie foarte talentat din Ucea de Sus.
De la oraș la sat: „Am timp să fac cu adevărat ceea ce îmi place”
Când ea și familia ei au luat decizia de a-și transforma casa de vacanță într-o pensiune, nu aveau nicio idee despre ce înseamnă turism și cea mai mare provocare a fost să intre în acest domeniu total nou pentru toți. S-au descurcat bine, iar acum trăiesc bucuria faptului că au creat un loc atât de frumos, unde pot pune în valoare toate lucrurile bunicilor, fără ca ele să fie uitate într-un pod sau într-o ladă de zestre.
Pensiunea se închiriază în cea mai mare parte integral și costă 2000 lei pe noapte. Prețul, spune Ioana, este negociabil în funcție de dimensiunea grupului și de numărul de zile închiriate. Odată ce vei ajunge aici, continuă ea, vei găsi liniște, natură cât vezi cu ochii, o vedere spectaculoasă asupra munților Făgăraș, un decor de poveste și o energie deosebită care te va transpune în copilărie.
Cât despre un sfat pentru cei care vor să facă pasul de a pleca de la oraș la sat, ea spune: „Nu e ușor să te rupi de vibrația unui oraș, iar adaptarea și integrarea în noua comunitate nu e neapărat ușoară, dar odată ce treci peste aceste bariere, avantajele sunt nenumărate. Orice vis pe care-l urmezi îți va aduce împlinire sufletească”, încheie tânăra.
*Fotografii realizate de Dennis Serb
-
hotnews
De la oraș la sat: s-au mutat la casă cu livadă, ca să-și poată hrăni copilul cu fructe crescute de ei
-
LIFE
De la oraș la sat: au renovat o fostă casă de vacanță de lângă Cluj, iar acum trăiesc permanent într-un concediu
-
LIFE
De la oraș la sat: s-au mutat la marginea unei păduri, unde își cresc o grădină bogată în legume, pomi și flori de toate soiurile
-
Sponsored
Cum să îți transformi pasiunea pentru design interior în business: „Primii 10 ani de arhitectură au fost o bătălie”
Arhitecta Alina Vîlcu ne-a povestit ce a învățat din experiența ei de 20 de ani în lumea businessului, în domeniul designului de interior.
-
Plante
7 plante care atrag dragoste, satisfacție și bucurie în casă
Îți vor însenina și spațiul și sufletul.
-
UTILE
Cum se realizează succesiunea după decesul unui părinte. Ce spune legea despre moștenitori
Îți spunem ce să faci, pas cu pas.