Au renunțat la oraș în pandemie și s-au mutat în casa de vacanță de la țară, unde au și o mică fermă

La începutul lui 2020, odată cu pandemia, am fost nevoiți să ne readaptăm și să găsim soluții pentru a ne descurca într-un context în care lumea a stat în loc și opțiunile erau brusc mult mai limitate. Emilia Micu, de exemplu, fotografă și mamă a doi copii, a hotărât – atunci când s-au închis școlile – să părăsească Bucureștiul și să se mute într-o casă de la țară.

Undeva printr-un sat uitat de lume, alături de familia ei, la casa de vacanță pe care ea și soțul ei o aveau deja aici, iar întreaga inițiativă i-a schimbat lumea complet, în bine. Asta este povestea ei.

De la oraș la sat

Emilia a locuit întreaga ei viață în oraș. Nu a avut bunici la țară, așa că toate vacanțele și le-a petrecut în jurul blocului. În schimb, soțul ei Răzvan a copilărit la țară, în zona Videle, și a visat mereu că va ajunge să locuiască la sat. A cumpărat un teren aflat în apropierea casei bătrânești și a construit o casă de vacanță pentru întreaga familie, locuință care în ultima perioadă le-a devenit permanentă.

Ea lucrează în Social Media, scrie articole pe blogul personal și face fotografii pentru brand-uri, dar în lockdown lucrurile n-au mai mers ca pe roate, iar consecințele pandemiei au afectat-o în plan profesional.

Odată cu închiderea școlilor, ea și Răzvan au luat imediat decizia de a se muta la casa de vacanță și de a renunța să mai stea în apartamentul lor mic de două camere, poziționat la stradă, în zgomot și praf, din Sectorul 5 al Capitalei. Au ales să locuiască aici cât școlile au fost închise, și a fost cea mai bună decizie din viața lor.

Povestea casei construite de la zero

În 2011, din dorința de a-și construi o casă în locul copilăriei sale, Răzvan a cumpărat un teren în satul Coșoaia, aflat lângă orașul Videle, în județul Teleorman. Emilia spune că nu au făcut credit pentru asta, deoarece a costat foarte puțin, în jur de 6000 lei. „Am cumpărat câteva bucăți de teren de la diverși proprietari și apoi am făcut alipirea lor. Am construit locuința pe locul unei foste case lăsate în paragină, cazută aproape total”, povestește ea.

Inițial, fără să aibă vreo experiență în domeniu, cei doi s-au sfătuit cu persoana care le-a făcut planul pentru autorizația de construcție și au ajuns la concluzia că vor o casă mică, cu două camere, unde să vină în weekenduri. Odată ce au început lucrările, au extins proiectul, iar mansarda care nu era locuibilă a fost transformată în două camere și spațiu suficient de joacă pentru cei mici.

Au muncit enorm la ridicarea ei, deoarece nu au lucrat nici cu ingineri, nici cu experți în domeniu. Au construit-o cu ajutorul unor muncitori din sat, iar lucrările au durat aproape trei ani, căci n-au vrut să facă niciun credit.

„Casa valorează foarte mult, dar nu în acest sat”

Pe măsură ce au trecut anii, fotografa a realizat ce înseamnă să construiești o casă și cât de mulți bani investești într-un astfel de proiect. „Casa valorează foarte mult, dar nu în acest sat. Practic, dacă am vinde casa, am primi o suma infimă față de cât a costat ridicarea ei. La un moment dat, nu a mai ținut nimeni socoteala la investiție. Cred că a costat undeva la 40.000 euro. Plus că soțul investește constant”, completează ea.

Locuința are parter și mansardă, cu o suprafață la sol de 62 metri pătrați. Partea de jos cuprinde livingul, dormitorul, bucătăria, baia și holul de la intrare, iar la mansardă sunt două camere și un hol mare. Terenul are aproape 3000 de metri pătrați și o curte plină de verdeață, unde Emilia și-a amenajat o grădină, dar și o mini fermă de animale.

Au câteva puțuri pentru apă, contract la curent, iar iarna se încălzesc pe centrală cu lemne. În ceea ce privește arhitectura, Emilia spune că este o casă „mai fără stil.” Au construit-o așa cum s-au priceput, iar Răzvan a avut șansa de a-și pune în practică ideile. Au ales împreună gresia, faianța și lămpile din casă și chiar dacă ulterior și-au dat seama că unele nu se potrivesc deloc, au mers mai departe și și-au asumat propriile alegeri.

„Am mers cumva pe ideea de cabană. Cu lemn mult la mansardă și ciment la parter, unde avem și niște inserții din bucățele de piatră pe pereți. Mobilierul este din lemn masiv, respectiv paturile, noptierele, mesele de afară și dulapurile”, adaugă ea. Acesta a fost „plata” oferită lui Răzvan, bucătar de meserie, pentru serviciile sale prestate unei pensiuni. „Piesele de mobilier sunt lucrate manual și gravate, cu «dedicație» pentru soțul meu”, explică fotografa.

Viața la țară: „Trăim complet diferit, suntem liberi și fericiți”

Viața familiei Micu s-a schimbat total după ce s-au mutat la sat. „Suntem alți oameni aici, trăim complet diferit, suntem liberi și fericiți”, completează Emilia. Ea povestește că adoră faptul că nu stă în trafic și nici închisă între patru pereți și apreciază zilele în care nici măcar nu iese din curte, deoarece nu are nevoie de nimic.

La țară nu dă banii pe haine și deși are venituri foarte mari (pentru că lucrează în regim freelance, de acasă), a reușit să strângă mai mulți bani decât în București, când avea un salariu bunicel.

„Culmea, pandemia ne-a adus mai multă libertate. Ne-am redescoperit. Eu m-am apucat de gătit intens și am unit pasiunea pentru fotografie, cunoștințele din agenția de comunicare și dorința de a «evada» cu modernitatea și succesul”, adaugă ea.

Practic, odată cu acest pas, Emilia a devenit blogger, iar acum se bucură de un mini succes pe Instagram, unde are o comunitate frumoasă care se bucură de preparatele ei și care-i urmărește aventurile de la sat.

„Aici trăiești ieftin, avem animale și grădină”

În toată această perioadă, cea mai mare provocare pentru mama celor doi copii (11 și 7 ani) a fost aceea de a avea grijă de ei. Inițial, i-a fost mai greu să-i scoată din casă, deoarece aveau obiceiul de la oraș, de a sta pe telefon și la televizor.

Plus de asta, Emilia vorbește și despre munca fizică zilnică, care-i place, deși este extrem de grea și nu a fost obișnuită cu ea. „Nu mă dau la o parte de la nimic. Am făcut curat la iepuri, la animale, mă umplu de pământ până la coate, grădinăresc, am grijă de păsări. Aici trăim ieftin, avem animale și grădină”, explică bloggerița.

Mama celor doi copii spune că a învățat o lecție importantă despre supraviețuire și cum trebuie să știm să ne descurcăm mereu. „Pământul este miraculos. Pui o sămânță și știe ce are de făcut. Trebuie să te adaptezi rapid, să te reprofilezi și să faci RAI din ce ai. Însă e foarte mult de muncă.

„Dacă ai pământ și forță de muncă, ai ce mânca”, adaugă ea. Apropo de asta, fotografa susține că au tot ceea ce le trebuie din grădină, de la salate și până la roșii, castraveți, păstăi, dovlecei, morcovi sau ardei. Adoră să facă gemuri, dulcețuri și provizii, iar dacă-i lipsește ceva, dă o fugă peste gard, unde locuiesc socrii, și ia ce are nevoie.

Emilia povestește și despre micro ferma pe care o au, apărută din pasiunea lui Răzvan pentru animale. O au încă de când au început să construiască la casă și au angajat pe cineva permanent care să se ocupe de animale.

Au porci, iepuri, rațe, gâște, curci, oi, dar și o vacă care trebuie să fete în curând. „Nu vindem ce producem pentru că nu merită banii. Le creștem sănătos doar cu cereale și verdeață. Le folosim noi și cei apropiați nouă. Nu cumpărăm niciodată carne din comerț”, spune ea.

„Mi se pare incredibil cum putem trăi în București”

În satul unde locuiesc sunt doar o grădiniță mică și două magazine, unde pâinea se cumpără doar dacă te-ai trecut pe caiet cu o zi înainte. Școala, poliția, medicul sunt poziționate în Videle, la 15 minute distanță cu mașina.

Emilia nu se poate muta definitiv aici, cât timp cei mici merg la școală, dar de fiecare dată când ajunge la oraș se minunează cum poate locui acolo și abia așteaptă să revină la viața pe care și-a construit-o, în ultimul an, aici.

„Mă readaptez cu greu când ne întoarcem în București. Mi se pare incredibil cum putem trăi acolo! Atâta aglomerație și poluare. În plus, fiecare ieșire înseamnă automat mulți bani cheltuiți. Când suntem în București, număr zilele până este vineri, când plecăm înapoi spre țară”, încheie ea.