
De ce se îngălbenește bambusul, planta care aduce noroc. Sfaturi pentru o îngrijire corectă
publicat pe 23 ian. 2025Bambusul norocos se poate îngălbeni dacă nu are apa potrivită în vasul în care este ținut sau dacă stă prea mult în razele soarelui, de exemplu. Odată îngălbenit, influența lui pozitivă asupra casei nu se va mai simți. Am descoperit de ce se îngălbenește bambusul norocos și cum să îl îngrijești corect astfel încât să eviți această problemă. Soluții și sfaturi, în articol.
Bambusul norocos (Dracaena sanderiana) este o plantă decorativă extrem de populară, fiind prezentă în tot mai multe amenajări moderne.
Deși nu este un bambus autentic, tulpinile sale verticale, de un verde crud, amintesc de bambusul tradițional, ceea ce i-a adus acest nume comun.
Câte fire de bambus chiar aduc noroc

În schimb, bambusul norocos este o plantă asociată cu Feng Shui, vechea artă care promovează armonia, echilibrul și atragerea energiilor pozitive. Planta este văzută drept un adevărat magnet pentru noroc și prosperitate, mai ales dacă este pus în anumite zone ale casei.
Numărul de tulpini pe care bambusul noroc le are vine la rândul lui cu o simbolistică aparte, după cum urmează:
- 2 tulpini: aduc iubire și relații armonioase;
- 3 tulpini: simbolizează fericire, bogăție și longevitate;
- 5 tulpini: reprezintă echilibrul în viața personală și profesională;
- 8 tulpini: atrag prosperitatea;
- 9 tulpini: aduc noroc suprem și energie pozitivă.
De ce se îngălbenește bambusul
Asocierea bambusului cu norocul casei face ca planta să aibă mereu parte de o îngrijire corectă. Dar chiar și cu atenția necesară acordată, bambusul se poate ingalbeni.
Îngălbenirea tulpinilor sau a frunzelor bambusului norocos poate fi cauzată de mai mulți factori, între care:
Calitatea apei: Bambusul norocos este sensibil la substanțele chimice din apă, precum clorul sau fluorul, care pot provoca îngălbenirea.
Excesul de lumină: Expunerea directă la soare poate arde frunzele și tulpinile, fapt care duce la decolorarea acestora.
Lipsa de nutrienți: Deși este o plantă ușor de întreținut, bambusul norocos are nevoie de nutrienți pentru a se dezvolta. Lipsa acestora poate duce la o culoare galbenă a frunzelor și tulpinilor.
Suprarădăcinarea: Dacă tulpinile sunt împachetate prea strâns sau dacă rădăcinile nu au suficient spațiu, planta poate suferi.
Excesul de apă: Rădăcinile bambusului pot putrezi, iar tulpinile se pot îngălbeni dacă stă prea mult timp într-o apă stătută, în volum mare.
Infecții fungice: Bambusul norocos poate fi afectat de mucegaiuri sau alte boli fungice care provoacă inevitabil pete galbene sau maro.
Unde se ține bambusul în casă astfel încât să nu îngălbenească
Dacă luăm în calcul principiile Feng Shui, atunci bambusul norocos trebuie pus în zonele casei asociate cu bogăția și cu prosperitate. Anume, în colțul de sud-est al locuinței.
Însă, ca să nu se îngălbenească, pune bambusul norocos într-un loc luminos, dar nu în bătaia directă a razelor soarelui.
Ferește bambusul de curenții de aer sau de schimbările bruște de temperatură astfel încât să nu ducă la degerarea tulpinii. Schimbă frecvent apa din vasul în care ții planta și asigură-te că nivelul de clor nu este prea ridicat.
Cum se îngrijește corect bambusul, planta care aduce noroc în casă

Bambusul norocos este o plantă care aduce nu doar noroc, ci și un plus de estetică în orice locuință. Îngrijirea corectă este esențială pentru a preveni îngălbenirea și pentru a menține planta sănătoasă și viguroasă.
Prin respectarea sfaturilor de mai jos te vei putea bucura de energia pozitivă pe care o aduce această plantă minunată în casa ta.
Iată la ce să ții cont:
Apă de calitate
Bambusul norocos preferă apa filtrată, distilată sau apă care a fost lăsată să stea 24 de ore pentru a permite evaporarea clorului. Schimbă apa o dată pe săptămână pentru a preveni acumularea bacteriilor.
Lumina potrivită
Plasează bambusul norocos într-un loc luminos al casei, dar ferit de razele directe ale soarelui. Lumina indirectă este ideală pentru a menține frunzele verzi și sănătoase.
Fertilizare ocazională
Adaugă o cantitate mică de fertilizator lichid pentru plante de apartament măcar o dată la 1 – 2 luni. Evită supradozarea pentru a nu afecta planta.
Spațiu adecvat
Asigură-te că rădăcinile bambusului au suficient spațiu pentru a se dezvolta în vasul în care ții planta.
Poți să pui mai multe tulpini împreună, dar nu mai mult de 5 – 6 într-un vas mic. Folosește pietricele decorative puse pe fundul vasului pentru a fixa tulpinile și pentru a preveni mișcarea acestora.
Toaletare periodică
Tulpinile și frunzele uscate trebuie tăiate pentru a menține planta sănătoasă. Folosește foarfece curate pentru a evita infectarea.
Mutarea în ghiveci
Dacă preferi, poți transplanta bambusul norocos într-un ghiveci cu pământ bine drenat. Ghiveciul trebuie să aibă orificii de scurgere pentru a preveni acumularea excesivă de apă.
-
Curte
Când se plantează gardul viu din lemn câinesc pentru o creștere sănătoasă și rapidă
Arbustul oferă un efect vizual plăcut curții tale.
-
Plante
Ce beneficii are arborele de cauciuc. Unde se ține în casă
Planta îmbogățește mediul casei dacă ai grijă cum trebuie de ea.
-
Lifestyle
Cum se face uleiul de lavandă acasă: ingrediente, pași și beneficii
E mai simplu și mai accesibil decât ai crezut.