LIFE

Cum e să te muți în casă nouă pe timp de pandemie

    Mutatul în casă nouă, indiferent că-i în chirie sau în propria ta locuință, este un eveniment de care cu siguranță îți aduci aminte. Mai întâi te gândești la ce poți renunța și la ce nu, împachetezi și aranjezi o sumedenie de lucruri, apoi încerci să-ți calculezi timpul, ca să știi cum să te organizezi cât mai bine. Dar cum e să te muți în timpul unei pandemii, când există niște restricții clare de circulație?

    Pe cât de entuziasmată ești la început, pe atât de epuizată s-ar putea să fii la finalul procesului, după multe drumuri și bagaje cărate. Însă sentimentul că te afli în sfârșit acasă, în siguranță, compensează. Am întrebat patru persoane cum a fost să se mute în vreme de pandemie, prin ce stări au trecut și, mai ales, ce măsuri de precauție și-au luat. Unii și-au planificat totul până la cele mai mici detalii, au sunat la Ministerul Afacerilor de Interne să se intereseze și s-au mutat pe repede înainte, în mai puțin de o zi. Totul pare mai ușor în doi, însă când nu poți chema niște prieteni să te ajute și trebuie să te descurci de unul singur, s-ar putea să faci 15 drumuri între vechea și noua ta casa. Sau poți suna la o firmă specială de transport.

    Dacă plănuiești să te muți în această perioadă, nu uita ca pe lângă declarația pe propria răspundere, să ai la tine și contractul de închiriere sau cumpărare.

    5 zile, un Polo, doi oameni și mobilă cumpărată online

    În ianuarie, când Evelyn și prietenul ei au început demersurile pentru cumpărarea propriului apartament prin programul Prima Casa, nu se gândeau că se vor muta în el într-o perioadă atât de incertă, cu ordonanțe militare și carantină. Experiența mutatului a venit la pachet cu entuziasm și fericire, dar și temeri și stres. Apoi a urmat o perioadă de acomodare destul de grea.

    Cei doi au ținut legătura cu reprezentanții băncii și notarul online, pe e-mail, și au mers doar să semneze contractul, fix înainte ca biroul notarial să se închidă. Într-un impuls de moment, printre call-uri de muncă și știri alarmante, cei doi au decis să-și facă bagajele și să se mute în noua lor casă, cu două săptămâni înainte de termenul de eliberare a apartamentului în care stăteau cu chirie. Inițial, au vrut să apeleze la un serviciu de transport, însă nu s-au simțit confortabili cu ideea, așa că s-au organizat singuri, au urcat totul în mașina lor și au mutat cutiile și geamantanele în apartamentul lor din Dristor.

    „Cinci zile, un Polo, doi oameni și vreo 10-11 drumuri mai târziu, am mutat totul în noua casă. Nu mai făcusem mișcare de vreo două, trei săptămâni, așa că a fost un fel de maraton. Am învățat că încap multe lucruri într-o mașină destul de mică, și că noi doi facem cea mai bună echipă”, povestește Evelyn.

    mutatul_în_timpul_pandemiei
    Toate lucrurile au fost organizate bine, pentru a le fi mai ușor de așezat în noul spațiu

    În timpul mutării și-au luat toate măsurile de siguranță pentru a se proteja și pentru a dezinfecta noul spațiu și obiectele pe care urmau să le ducă acolo. Au folosit două kit-uri, unul în mașină și unul la intrarea în casă, ce conțineau spirt, șervețele antibacteriene și gel dezinfectant. S-au echipat cu măști, mănuși și s-au schimbat de haine după fiecare drum făcut. Cei doi au încercat să evite oamenii pe cât posibil, așa că au făcut toate drumurile dimineața.

    „A fost foarte diferit faptul că nu ne-am putut bucura alături de familie și prieteni. Nu am avut casa plină, așa cum mi-aș fi dorit. Am făcut, în schimb, foarte multe tururi virtuale. Visam să merg prin magazine, să văd, să măsor, să ating lucruri, și abia apoi să mă decid ce vreau să cumpăr, însă o să vină și ziua când o să mă duc să-mi iau fotoliul galben preferat din magazin și casa o să fie plină de oameni”, mărturisește Evelyn.

    Mutatul în timpul pandemiei: 3 zile și 15 drumuri în Londra

    Care este lucrul pe care-l faci prima dată după ce primești un e-mail cu un preaviz de evacuare a apartamentului în care locuiești? Începi să-ți cauți un nou spațiu care să-ți devină acasă. Așa a început povestea Luizei. Cea de-a șasea mutare în aproape cinci ani de zile s-a desfășurat în plină pandemie în Londra, Westminster, după ce agenția cu care colaborase pentru închirierea camerei în care a stat, a anunțat-o, pe ea și colegii ei, că proprietarul urmează să vândă locuința. A vrut să se mute imediat cum a primit vestea, însă agenția a avertizat-o că nu va primi garanția înapoi, contravaloarea a șase săptămâni de chirie. Așa că a mai așteptat puțin și s-a mutat în aprilie, în același cartier.

    „Știam situația referitoare la pandemie și carantină, așa că am decis să nu mă mut din cartier. Acesta a fost încă un motiv pertinent pentru care să rămân aici. Iubesc această zona și merg doar zece minute pe jos până la birou. Așa că am căutat camere care să fie tot în zonă” , mărturisește Luiza.

    În noul apartament, ea locuiește împreună cu alte trei persoane, iar proprietara este chiar mama unuia dintre colegi. Așa că acest lucru a facilitat tot procesul, iar contractul a fost semnat online, fără alte interacțiuni face to face.

    mutatul_în_timpul_pandemiei
    Luiza momentan lucrează de acasă, de la barul din bucătărie, care este open space cu living-ul

    Trei zile și 15 drumuri au fost necesare pentru ca Luiza să mute toate lucrurile în noua casă. A trebuit să se descurce singură și nu a interacționat deloc cu alte persoane în tot acest proces. Ajunsă în noul apartament a spălat și dezinfectat hainele, încălțămintea, geamantanele și alimentele, apoi a făcut curățenie generală.

    Înapoi la atmosfera de cămin, fără mobilă în bucătărie

    La începutul anului 2020, Adi, programator de profesie, și-a cumpărat un apartament în cartierul Pantelimon, București, și a stabilit cu proprietarul spațiului în care locuia cu chirie, că va elibera spațiul în jurul datei de 1 aprilie. Decizia de a se muta a luat-o într-o vineri dimineață, chiar înainte să fie dată prima ordonanță militară. A fost nevoit să decidă unde va urma să își petreacă carantina, moment în care a contactat câțiva transportatori pe care îi găsise anterior pe Home Run. A doua zi și-a strâns toate lucrurile strânse de-a lungul a nouă ani și le-a dus în noua sa locuință.

    „Am mers cu cea mai ieftină variantă, tot transportul a costat în jur de 450 lei, iar în dimineața mutării am coborât să îi îndrum pe băieți către parcarea din spatele blocului. I-am văzut împingând duba, împreună cu câțiva trecători, o stradă mai încolo. N-a fost neapărat încurajator, dar a doua oară am avut noroc – a pornit la prima cheie. Nu s-a pus problema de echipament special nici la ei, dar nici la mine, iar singura grijă, de ambele părți, era să terminăm treaba cât mai eficient. A durat aproximativ trei ore și am reușit să nu spargem nimic”, povestește Adi.

    mutatul_în_timpul_pandemiei
    Adi a făcut această fotografie după ce a reușit să se bucure de peisaj și să se simtă acasă, chiar dacă nu a plecat niciodată mai departe de magazinul din colț de când s-a mutat

    Adi mărturisește că situația tensionată de acum l-a ajutat să fie eficient. Într-o singură zi și-a aruncat majoritatea lucrurilor de care nu mai avea nevoie, a împachetat tot ceea ce urma să rămână, iar ziua următoare le-a mutat pe toate în noul apartament. „Dacă lucrurile nu stăteau așa, probabil s-ar fi întins totul pe durata unei săptămâni întregi, timp în care mi-ar fi fost greu să renunț la o grămadă de lucruri inutile”, adaugă el.

    Una dintre măsurile de prevenție pe care și le-a luat atunci când a decis să facă această mișcare în plină pandemie, a fost să păstreze distanța recomandată față de cele două persoane care l-au ajutat să transporte lucrurile și mobila, dar și să dezinfecteze toate suprafețele din casă cu clor. Chiar dacă nu locuiește de mult timp în noul spațiu, și-a comandat diverse obiecte pentru casă online și nu a avut probleme sau întârzieri mai mari de o zi, însă, are câteva elemente de mobilier – mobila de bucătărie și dressing-ul – pentru care va mai trebui să aștepte ceva timp.

    „Compromisul pe care mi l-am asumat de la bun început a fost că nu voi avea mobila de bucătărie și dressing-ul. Apucasem să le comand și le așteptam cam în această perioadă, dar din motive logistice se pare ca va mai dura, probabil o lună. E ciudat, dar noul meu stil de viață îmi aduce mult aminte de cămin”, mărturisește Adi.

    Mutatul în timpul pandemiei pe fast – forward

    Miruna, Rareș, și pisica lor, Iris, s-au mutat pe 1 aprilie dintr-o garsonieră de 40 metri pătrați într-un apartament cu două camere din cartierul Pantelimon, București. Cei doi au început căutările unui spațiu mai mare în urmă cu câteva luni, iar pe la mijlocul lui februarie au găsit un nou loc pe care să-l numească acasă.

    „Nu ne-am fi imaginat niciodată că o să ajungem în situația aceasta, am început să îmi fac griji încă de când au apărut primele cazuri de Covid19 în România, știind ce se întâmplă în Italia”, spune Miruna.

    mutatul_în_timpul_pandemiei
    Miruna și prietenul ei și-au mutat lucrurile singuri, cu mașina personală, în doar șase ore

    Grijile Mirunei s-au intensificat în momentul în care a fost declarată starea de urgență, urmată de ordonanțele militare privind restricțiile de circulație. Totul era incert și nu știau care era procedura pentru o astfel de situație. De aceea au hotârăt să se informeze din surse sigure și să nu implice și alți oameni în procesul mutării. Miruna și Rareș și-au mutat lucrurile singuri, cu mașina proprie, astfel încât să nu creeze probleme pentru alte persoane și să păstreze distanța socială recomandată.

    „Știind că deplasările se făceau doar pentru motive urgente, nu știam care era procedura pentru o astfel de situație. Am sunat la Ministerul Afacerilor Interne și mi s-a spus că alături de declarația pe proprie răspundere am nevoie și de contractul de închiriere. Transportul a fost dificil. Mașină mică, lucruri multe. Abia în momentul în care am transportat totul am realizat că am multe lucruri”, mărturisește Miruna.

    În ziua mutării, cei doi și-au luat toate măsurile de siguranță: s-au echipat cu măști de protecție, mănuși, declarații și contractul de închiriere pe care l-au semnat online. Au putut sta liniștiți abia după cele șase ore de mutări și o dezinfectare făcută ca la carte.

    „Cu siguranță nu voi uita cum la ora unu noaptea dezinfectam casa. Un eveniment frumos, pe care îl așteptam de mult timp, dar care s-a petrecut diferit de cum mi-am imaginat”, povestește Miruna.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    1 Comment
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments
    Nicolae Desfundare
    3 years ago

    Interesant, o sa apelez si eu la homerun

    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Cum e să te muți în casă nouă pe timp de pandemie