De la creditul ipotecar, la mutarea în noua locuință: povestea unui cuplu care și-a cumpărat o casă veche în București
Un cuplu și două pisici caută să-și cumpere o casă veche în București. Un an și jumătate de vizionări și un credit ipotecar mai târziu, se și mută în ea cu tot cu pisici, cu un pic mai puține griji față de posibilitatea unui cutremur și cu o rată la bancă ce, culmea, pare să scadă de la un an la altul.
Să-ți faci un credit pentru a cumpăra o locuință nu-i tocmai cel mai ușor lucru din lume. În primul rând, pentru că semnezi un contract cum că vei plăti în următorii 20-30 ani, lunar, o sumă de bani pe care acum o ai, dar nu știi niciodată ce se poate întâmpla cu venitul tău. În al doilea rând, și suma aceea de bani pe care tu și banca ați stabilit-o își poate modifica valoarea în funcție de dobânda variabilă. Unde mai pui că trebuie să ai niște bani strânși dinainte să accesezi creditul, pentru a plăti taxele de analiză a dosarului la bancă și avansul. Colac peste pupăză, vine și pandemia ce face lucrurile un pic mai nesigure.
Astea sunt doar câteva dintre temerile pe care le au cei care vor să-și cumpere un loc al lor, dar amână procesul pentru că nu vor să-și ia un credit. Pe de altă parte, tot pandemia a avut un efect de creștere a prețurilor la locuințe, conform expertului în creditare Dragoș Nichifor, ceea ce îi pune pe mulți în imposibilitatea de a-și cumpăra o casă sau un apartament cu banii jos. O soluție ar fi să strângi cât de mulți bani poți, astfel încât valoarea creditului de care ai nevoie să scadă și să-l poți plăti fie cu o rată lunară mai mică, fie pe o perioadă mai scurtă de timp. Cum au făcut Alex Tocilescu și soția lui, Roxana, ca să-și cumpere o casă în București. Alex lucrează în publicitate, iar soția lui este traducător freelancer. În 2017, locuiau împreună într-un apartament dintr-un bloc interbelic moștenit de Alex împreună cu mama și sora lui. Decizia de a se muta a venit la începutul acelui an, când au citit articolul din Decât O Revistă despre perspectiva unui cutremur în București.
Bugetul, care-i bugetul?
„Ne-am pus serios întrebarea dacă vrem să rămânem acolo și am decis că soluția mai simplă din toate punctele de vedere (și, probabil, mai sigură) era să ne mutăm la casă”, explică Alex. Voiau și o curte, că altfel n-ar fi avut rost să se mute de la bloc tot la bloc, spune el. Ba chiar pusese niște bani deoparte încă dinainte să ia decizia de a se muta, ceea ce i-a ajutat să se hotărască.
Primul pas a fost calcularea bugetului disponibil pentru cumpărare. Cu banii strânși până atunci și o sumă ce ar fi rezultat din vânzarea apartamentului în care stăteau (cam o optime din totalul împărțit cu ceilalți moștenitori), s-au gândit inițial că ar putea accesa un credit mai mic. „Dar pe măsură ce vedeam diverse case, am început să realizăm că bugetul pe care ni-l propusesem era prea mic pentru ce ne doream”, povestește el. Așa că în loc să facă un compromis, au ales să se orienteze către o proprietate puțin mai scumpă, dar care să îi mulțumească pe deplin.
Nu știau mai nimic despre credite când au început căutările, dar nu-și făceau griji că nu vor primi creditul. Amândoi aveau contracte de muncă, plus aproximativ 50% din bugetul total pe care doreau să-l investească în proprietate. Însă un lucru important pentru ei a fost să acceseze un credit în lei. „Amândoi avem venituri în lei și cunoșteam câteva cazuri de oameni care și-au luat credite în franci elvețieni și după aia au plătit înapoi mult mai mult decât calculaseră inițial”, precizează Alex.
Casa perfectă pentru ei
După ce au stabilit bugetul, Alex și Roxana și-au făcut o listă cu ce își doreau de la casa pe care o căutau: „să fie dinainte de 1940 (ne plac amândurora casele mai vechi), să nu aibă etaj (din cauza riscului seismic), să aibă curte, să fie într-o zonă centrală a Bucureștiului”. Cu precizarea că nu conta atât de mult starea casei, căci fiind veche, se așteptau să fie nevoiți să renoveze. „Știind asta, pusesem banii respectivi deoparte”, adaugă Alex.
A urmat o perioadă de căutări de aproximativ un an jumătate, poate chiar doi, spune el, timp în care au văzut în jur de 15 case. Au avut și perioade lungi în care n-au mers la vizionări „pentru că nu era nimic interesant pe piață”. Nici n-au fost presați să se mute, căci aveau unde să locuiască. Iar după atâta timp de căutări, ajunseseră să se înțeleagă din priviri. „Cam știam amândoi ce căutam și știam și să ne citim reciproc reacțiile la ce vedem”, povestește Alex.
În toamna lui 2018, când au văzut casa, au știut instantaneu că acolo își doresc să locuiască: „nu ne-a luat cred mai mult de un minut să ne uităm unul la altul și să știm că ne place amândurora enorm”. Casa aparținea unei doamne în vârstă care voia să se mute într-un oraș din Italia unde stătea fiica ei. Cu banii de pe proprietate și-ar fi permis o garsonieră acolo. Era mobilată cu piese care semănau întrucâtva cu ce aveau Alex și Roxana deja în locuința lor.
„Și eu și nevastă-mea ne-am imaginat imediat cum ar arăta casa dacă ar fi a noastră”, spune Alex.
Bine, a ajutat și faptul că spațiul avea patru camere, deci era cam de dimensiunea apartamentului lor și ar fi încăput toată mobila pe care voiau să o ia cu ei. „Casa e în formă de L și nu o casă vagon și știam că ne dorim așa ceva”, mai povestește el. În plus, era luminoasă și prietenoasă, cu un dormitor foarte mare – chiar cea mai mare cameră dintre toate – și o curte mică de care se bucură acum, chiar dacă o împart cu alți vecini. „Bucățica noastră e parțial ferită de privirile altora”, precizează el. Și dacă tot aveau ceva de împărțit cu vecinii, s-au asigurat că sunt oameni prietenoși, „că cine ar vrea să locuiască într-un loc în care nu se simte bine primit?”.
De la vizionări, la bancă
Odată ce au fost siguri că e casa pe care și-o doresc, au mers la bancă. Aveau amândoi cont la ING și erau mulțumiți de experiență. Au căutat totuși să vadă și alte oferte, iar după ce au văzut că diferențele între dobânzi nu erau mari, au mers mai departe cu ce știau deja că funcționează. Au mers la bancă, unde un consultant le-a prezentat variantele de credit, ipotecar sau imobiliar, și le-a recomandat să-l aleagă pe cel ipotecar. Ceea ce au și făcut: au optat pentru un credit ipotecar pe 20 ani, în valoare de aproximativ 50.000 euro.
Tot procesul de creditare a durat aproximativ o lună. „Dosarul cu documente n-a fost prea complicat de făcut, iar banca s-a mișcat foarte repede. De fapt, totul a durat chiar mai puțin decât ne imaginaserăm inițial”, povestește Alex. Cele trei-patru săptămâni au inclus chiar și vizita evaluatorului la casă, și diverse discuții cu vânzătorul, și găsirea unui timing cu care să fie toată lumea de acord. El și Roxana au fost surprinși de cât de lin a decurs tot procesul. „Cred că a durat mai mult să facem proiectul de gaze pentru casă decât să facem rost de credit”, spune Alex, dar asta-i altă poveste.
Ca orice casă veche, și a lor a avut nevoie de renovări majore
După ce au pus toate actele la punct și au făcut tranzacția, s-au apucat de lucrat la casă. „Renovarea a fost vreo 21.000 euro și a fost destul de majoră”, își amintesc cei doi. Construcția veche a avut nevoie de lucrări de înlocuire a instalației electrice și a țevilor de gaze. Au înlocuit cele trei sobe de teracotă cu calorifere și au reparat toți pereții. Au scos parchetul vechi, au turnat șapă și au pus un parchet nou – deși în planul inițial voiau să păstreze parchetul vechi, dar s-a dovedit a fi ros de cari. Au și recompartimentat: „am mutat bucătăria din camera în care era într-un open space ceva mai mare, am făcut o a doua toaletă cu duș”. Din septembrie 2018 când și-au luat casa, până la întâi februarie 2019, toate astea au fost finalizate și s-au putut muta în sfârșit.
Ei s-au acomodat repede, dar pisicile s-au adaptat mai greu. „În curte vin tot felul de pisici din vecini și își marchează teritoriul, ceea ce la început a fost greu de suportat pentru pisicile noastre”, povestește el. Dar până la urmă s-au obișnuit.
Pentru casă, încă mai apar modificări acum. „Mai vrem să înlocuim geamurile vechi, să izolăm casa la exterior și s-o revopsim”, explică Alex. Dar toată investiția merită și o simt când stau liniștiți cu pisicile pe canapeaua din living iarna, fără teamă de cutremure. Sau în curtea casei la o șuetă vara, fără constrângerile pe care le-ar fi impus un balcon înghesuit de bloc. Creditul nu le dă prea multe bătăi de cap nici acum, ba chiar s-au mai documentat de la prieteni mai experimentați și au aflat că-l pot achita anticipat. „Când strângem niște bani, mai plătim o bucățică mai mare de credit, scăzând durata lui”, explică el, cu mențiunea că preferă să scadă durata, nu valoarea ratei lunare, pentru că plătesc mai puțină dobândă.
Chiar și așa, deși nu au luat un credit cu dobândă fixă, încă nu au avut neplăceri. Din contră, dobânda chiar a scăzut de când au accesat creditul, în 2018, și până acum, în 2021. Așa că rata a scăzut și ea în ultimul an cu aproximativ 25 lei.
Acest material face parte din campania Frici de cumpărat casa, derulată de ING Bank.
Foarte misto articolul atat acesta, cat si alte materiale LoveDeco! Totusi, nu pot sa nu remarc lipsa de educatie a celor care au cumparat o casa veche atunci cand vine vorba de conservare. Si-au dorit o casa veche, dar vor sa o izoleze in exterior (ceea ce-i va strica volumetria si detaliile) si sa inlocuiasca geamurile originale. Si sunt convins ca aceste “imbunatatiri” pe care proprietarii cred ca le vor face sunt cu buna intentie. Ar fi foarte util si misto de postat un ghid de bune practici atunci cand vrei sa te muti intr-o locuinta veche 🙂