Before&after: au scăpat de linoleumul dintr-un apartament de bloc optzecist și au obținut un spațiu pastelat și futurist
publicat pe 14 mart. 2024Prima locuință a unui cuplu are legătură și cu trecutul, și cu prezentul, și cu viitorul proprietarilor. Fiindcă au copilărit în cartierul Drumul Taberei din București, au decis să cumpere primul lor apartament tot în zonă. Au găsit un spațiu semidecomandat, cu trei camere, într-un bloc de locuințe colective finalizat la sfârșitul anilor 1980 și au ras totul din el. În șase luni, au creat un cămin întru totul construit pe baza nevoilor și dorințelor lor.
Pentru a-și transpune viziunea în realitate, proprietarii au colaborat cu arhitecta Andreea Oana Cucu de la studio-ul AndCucu și arhitectul de interior Adrian Ioan Ciorgovean de la A. de I. Design. Spațiul, un apartament cu trei camere semidecomandat, era amenajat într-un stil tipic blocurilor din cartierele-„dormitor” ale Bucureștiului.
Apartament „îmbrăcat” în linoleum și vopsea pe bază de ulei
„Avea finisaje standard: pardoseli din mozaic în baie, bucătărie și balcon, linoleum lipit pe șapa de ciment în holul de la intrare, pe coridor și cele trei camere. Era faianță albă pe pereții băii și bucătăriei, în camere și holuri pereții erau finisați cu var, iar în bucătărie am găsit vopsea pe bază de ulei”, își amintește Adrian.
Lucrările de renovare au început în iunie 2022, iar șantierul a început cu decopertarea pereților, înlăturarea finisajelor vechi, schimbarea instalațiilor sanitare și electrice și recompartimentarea spațiului. Designerii au lucrat cu o suprafață totală de 78,55 metri pătrați și deși nu au făcut modificări la nivel de structură, au regândit apartamentul astfel încât creeze fluiditate și spații aerisite.
Elemente futuriste în locul finisajelor învechite
Pentru prima lor locuință, proprietarii și-au dorit ca amenajarea nu doar să fie practică, ci și să le oglindească personalitățile. În ce privește partea estetică, punctul de pornire a fost pasiunea lor pentru obiecte handmade și palete vesele de culori. Așa s-a ajuns la un proiect de amenajare pe care designerii l-au denumit „Pastel” după finalizare.
Pentru estetică, nu s-au oprit la elemente ale unui singur stil, așa că la final au ajuns la un concept contemporan, cu accente mediteraneene, futuriste și postmoderniste. Acestea pot fi observate încă din holul de la intrare, cu oglinda în formă de arcadă, specifică stilului neo-memphis, și nișele din perete care creează zone de display pentru decorațiuni.
Livingul pare scos dintr-o poveste pastelată
Trecerea către living este liberă, ceea ce permite luminii naturale să te ghideze prin spațiu. „Livingul are funcțiune hibridă. Zona de home theatre, cu ecran special de proiecție, sistem audio surround, canapea de colț amplă, se juxtapune cu cea de birou pentru el”, explică Adrian. A fost una din cerințele proprietarilor, ambii freelanceri, să aibă spații special dedicate lucrului de acasă. Biroul este făcut dintr-un blat din stejar masiv, decupat custom și sprijinit pe două capre din lemn. Corpurile de depozitare dispuse pe laterale delimitează și totodată integrează biroul în zona de zi.
Atmosfera generală pare a fi scoasă din filmele futuriste. „Cercul, arcada au fost elemente frecventate în formele spațiale, de la oglinzile decupate ale șifonierului din hol, până la nișe, la masa rabatabilă din bucătărie și arcada desenată în dreptul ei, pe perete, la decupajele în fronturile mobilierului de bucătărie, la ușa dublă glisantă cu arcadă dintre coridor și bucătărie, până la ușa cu «hublouri» care împarte balconul în două spații cu funcțiuni diferite”, descrie arhitectul.
Prima jumătate a balconului servește drept sferă pentru dezbateri și activități de tipul board games – parapetul rămas poate fi folosit ca bar pentru ocaziile în care proprietarii vor să ia cina acolo.
Cealaltă jumătate a balconului este concepută pentru a fi o zonă intimă, privată, perfectă pentru relaxare, cu fotolii din ratan și accesorii confortabile. Aceasta se află „ascunsă” în spatele unei uși și este poziționată în dreptul bucătăriei.
O cameră doar pentru pasiuni și hobby-uri
Fiindcă apartamentul are trei camere și suficiente spații de depozitare, cuplul a decis ca prima locuință să integreze o încăpere dedicată pasiunilor și activităților preferate. Aici se află și zona de birou pentru ea, realizată la comandă cu spații de depozitare și polițe jucăuușe, vopsite în culori pastel.
În același spațiu există și o canapea de colț extensibilă, utilă pentru oaspeți, dar și un colț de citit cu fotoliu confortabil, o măsuță de colț și o aplică datorită căreia, prin lumină, zona capătă un ambient cald și relaxant.
Elementele tematice ale amenajării se regăsesc în toate încăperile, astfel încât coerența vizuală a proiectului nu este asigurată doar prin cromatică, ci și prin forme și accente. Din hol, până în bucătărie, dormitor și chiar până în baia de dimensiuni reduse, se regăsesc elementele geometrice, decupajele organice și oglinzile-statement.
Bugetul final al renovării a ajuns la 60.000 euro
În șase luni, în decembrie 2022, apartamentul a fost predat proprietarilor gata pentru mutat. Bugetul amenajării a ajuns la 60.000 euro. „Lucrările de renovare, reconstrucție, recompartimentare, decopertare, placare, refacere instalații electrice, termice și sanitare au constat aproximativ 35% din bugetul total, 40% din buget au fost dedicați obiectelor de mobilier, iluminat și electrocasnice, iar restul de 25% pentru finisaje”, detaliază Adrian.
Tips&tricks pentru amenajare de la Adrian Ciorgovean și Andreea Cucu
- Dacă spațiul pe care vrei să-l amenajezi este într-un bloc vechi, interbelic sau din perioada socialistă, verifică ce poți desface (debarale inutile, pereți subțiri neportanți care pot fluidiza circulațiile, ghene din rabit care pot fi micșorate, fără a afecta instalațiile sanitare), dar cu condiția sa nu aduci atingere elementelor structurale ale imobilului si având în vedere faptul că dacă modifici compartimentarea apartamentului va trebui să obții autorizație de construire și să actualizezi cadastrul.
- Nu lăsa iluminatul pe ultimul loc, când nu mai sunt bani pentru corpurile de iluminat! Pozițiile acestora, temperatura de culoare, intensitatea, controlul dimabil sunt la fel de importante pentru expriența senzorială în locuință ca și calitatea finisajelor, a gradului de finisare a mobilierului și a cromaticii în ansamblu.
- Pregătește conceptul amenajării și proiectul cu câteva luni înaintea începerii șantierului, pentru a stabili pozițiile aplicelor, lustrelor, pozarea aparatajelor (prize, întrerupătoare) în funcție de echipamentele electronice și electrocasnice pe care le vrei integrate.
Foto: Andreea Oana Cucu
-
UTILE
Se poate vinde casa fără succesiune? Ce apare menționat în lege
Îți arătăm ce ai de făcut cu exactitate și ce spune Codul Civil.
-
Plante
Cum se îngrijesc mușcatele iarna. Ce e bine să faci ca să te bucuri de niște flori superbe
Le adăpostești, le tai și nu le mai uzi așa des.
-
hotnews
Ce nu se spală la mașina de spălat vase. Obiecte pe care nu ar trebui să le cureți niciodată așa
Unele obiecte se pot deteriora, iar mașina poate avea probleme.
Foarte placut rezultatul final! Eye candy vibes 🩷