Interesul pentru panourile fotovoltaice a crescut vizibil în ultimii ani, pe fondul scumpirii energiei electrice și al preocupărilor tot mai mari legate de independența energetică. Însă o temere se leagă de capacitatea de a produce necesarul de curent, mai ales când afară nu este soare. O estimare poate fi făcută pe baza datelor din factura la energie. Află din articol cât curent produce un panou fotovoltaic, de câte panouri ai nevoie și ce alte elemente influențează producția.
Ce să știi despre panourile fotovoltaice
Un panou fotovoltaic este un echipament conceput pentru a transforma lumina solară în energie electrică. Acesta este alcătuit din celule fotovoltaice realizate, în principal, din siliciu – un material semiconductor. Atunci când razele solare ating suprafața panoului, se produce așa-numitul efect fotovoltaic: fotonii din lumină eliberează electroni, iar deplasarea acestora generează curent electric continuu. Acest curent nu poate fi folosit direct în locuință, motiv pentru care este transformat în curent alternativ cu ajutorul unui invertor.
Randamentul panourilor fotovoltaice moderne, utilizate în special în sistemele rezidențiale, se situează acum între 15% și 22%. Cu alte cuvinte, doar o parte din energia solară captată este transformată efectiv în electricitate, restul fiind pierderi inevitabile.
Randamentul este influențat de mai mulți factori, printre care intensitatea radiației solare, orientarea și unghiul de montaj al panoului, temperatura ambientală, dar și eventualele zone de umbră. De exemplu, temperaturile foarte ridicate pot reduce ușor eficiența, iar umbrirea chiar și parțială poate diminua considerabil producția de curent.
În ciuda acestor limitări, panourile fotovoltaice sunt extrem de utile pentru alimentarea unei locuințe. Un sistem corect dimensionat poate acoperi o mare parte din consumul zilnic al unei case și poate reduce semnificativ dependența de rețeaua națională de energie electrică.
Cât curent produce un panou fotovoltaic pe zi

Producția zilnică de energie a unui panou fotovoltaic depinde în mod direct de puterea sa nominală, de durata expunerii la soare și de condițiile meteorologice, dincolo de alte limitări. În România, cele mai comune panouri montate pe locuințe au o putere cuprinsă între 350 și 400 W și o suprafață de aproximativ 1,7 – 2 metri pătrați.
Într-o zi senină, cu soare vizibil timp de mai multe ore, un panou fotovoltaic de 400 W poate produce, în medie, între 1,5 și 2 kWh de energie electrică pe zi. Această valoare este calculată luând în considerare aproximativ 4 sau 5 ore de expunere efectivă la soare, adică intervalul în care radiația solară este suficient de intensă pentru a permite panoului să funcționeze aproape de capacitatea sa maximă.
Astfel, într-o zi favorabilă, un singur panou poate asigura consumul zilnic al unor electrocasnice esențiale, precum frigiderul, iluminatul sau echipamentele electronice de bază.
Situația se schimbă însă atunci când cerul este acoperit de nori. În zilele înnorate, panourile fotovoltaice continuă să producă energie, dar la un nivel mult mai redus. În funcție de densitatea norilor și de cantitatea de lumină difuză care ajunge la suprafața panoului, producția poate scădea la un interval cuprins între 10 și 25% din valoarea obținută într-o zi însorită. În aceste condiții, un panou de 400 W poate genera doar 0,2 – 0,5 kWh pe zi. Chiar și așa, energia produsă poate contribui la reducerea consumului din rețea, însă într-o proporție mai mică.
Câte panouri sunt necesare pentru o casă

Pentru a stabili câte panouri fotovoltaice sunt necesare unei locuințe, înainte de orice este necesar să determini consumul mediu de energie electrică. Acest lucru se face analizând facturile de electricitate pe un an întreg și calculând media zilnică.
De exemplu, o casă de dimensiuni medii, în care locuiesc cel puțin trei persoane și unde consumul este unul normal, poate ajunge la aproximativ 9.000 kWh pe an, ceea ce înseamnă în jur de maxim 25 kWh pe zi.
Dacă un panou fotovoltaic produce, în medie, aproximativ 2 kWh pe zi în condiții favorabile, rezultă că ar fi nevoie de aproximativ 13 panouri pentru a acoperi integral consumul zilnic al unei astfel de locuințe. În practică, multe gospodării aleg să instaleze un număr ușor mai mare de panouri, pentru a compensa zilele cu producție redusă sau pentru a face față unor consumuri mai ridicate în anumite perioade.
De ce merită investiția în panouri fotovoltaice
Investiția într-un sistem fotovoltaic vine cu beneficii concrete, resimțite atât pe termen scurt, cât și pe termen lung. Principalul avantaj este reducerea semnificativă a facturii la energie electrică. Odată ce sistemul este instalat și funcțional, energia produsă este practic gratuită, iar costurile lunare scad considerabil. În unele cazuri, surplusul de energie poate fi livrat în rețea, în funcție de sistemul de compensare aplicabil.
Un alt beneficiu important este creșterea independenței energetice. Proprietarii de panouri fotovoltaice devin mai puțin vulnerabili la fluctuațiile de preț ale energiei electrice și la eventuale întreruperi din rețea. În plus, locuințele dotate cu panouri fotovoltaice sunt mai atractive pe piața imobiliară, ceea ce poate duce la o creștere a valorii proprietății, în cazul în care se ia în considerare vânzarea acesteia.
Din punct de vedere financiar, costul unui sistem fotovoltaic rezidențial de 4 – 6 kW, suficient pentru o casă de dimensiuni medii, se situează, în general, între 8.000 și 14.000 de euro, în funcție de calitatea echipamentelor și de complexitatea montajului. Amortizarea investiției se face, de regulă, într-un interval de minim 6 sau maxim 12 ani, în funcție de nivelul consumului, de prețul energiei electrice și de eventualele scheme de sprijin sau subvenții disponibile.