CURĂȚENIE ȘI ORGANIZARE

7 produse surprinzătoare cu care poți scoate petele de pe haine

publicat pe 05 nov. 2021

    Probabil că ți s-a întâmplat să pătezi hainele când ești pe fugă și să nu ai niciun fel de detergent pentru scoaterea petelor. Din fericire, nu toate petele necesită un produs de specialitate. De fapt, probabil că ai deja prin casă anumite produse care te pot ajuta să scoți pata.

    Pentru anumite pete și momente în care nu ai la îndemână detergenți, uite șapte produse surprinzătoare de prin casă pe care le poți folosi pe haine, conform celor de la The Spruce.

    1. Scoate petele de pe haine cu cremă de ras

    petele de pe haine
    Folosește doar spumă de ras fără coloranți

    Spuma de ras este ca un recipient cu spumă de săpun gata de folosit. Variantele clasice – fără gel, ingrediente hidratante și coloranți – sunt cele mai bune de folosit pe pete.

    Când ai vărsat ceva pe haine sau pe alte țesături, umezește pata cu apă și freacă cu degetul puțină spumă de ras deasupra. Apoi limpezește cu apă rece sau șterge spuma cu o cârpă îmbibată în apă rece. Folosește întotdeauna o cârpă albă sau un prosop din hârtie ca să eviți transferul de culori de pe o țesătură pe alta. La final tamponează cu o cârpă albă uscată sau cu un șervețel. Mai poți folosi și uscătorul de păr pe treapta cea mai scăzută.

    2. Scoate petele de pe haine cu pâine

    petele de pe haine pâine
    Pâinea acționează ca un burete și absoarbe lichidul înainte ca pata să se extindă

    Când verși ceva pe haine, cel mai bine este să acționezi rapid și să faci în așa fel încât să nu se întindă pata. Dacă ai vărsat ceva uleios, te va ajuta o felie de pâine. Tamponează pata cu pâinea, care va acționa precum un burete și va absorbi lichidul. Va ajuta și să nu se extindă pata și să nu pătrundă mai adânc în țesături.

    Chiar și petele mai vechi de ulei de pe piele întoarsă și piele pot fi scoase cu ajutorul unei felii de pâine. Pune o felie de pâine pe pată și las-o să acționeze o oră ca să absoarbă uleiul. Orice tip de pâine simplă merge, cum ar fi cea albă sau integrală.

    3. Scoate petele de pe haine cu cretă albă

    petele de pe haine cretă
    Creta va absorbi uleiul de pe haine

    Când pătezi o haină albă sau colorată cu ulei, freacă zona pătată cu o bucată de cretă albă. Lasă creta să absoarbă uleiul pentru cel puțin cinci minute, apoi scutur-o. Repetă procedeul până se duce toată pata sau nu mai este atât de vizibilă. În același fel poți folosi și pudră pentru bebeluși sau amidon de porumb.

    Pe lângă asta, mai poți folosi cretă ca să acoperi petele de pe o haină albă. Dacă nu ai timp să scoți pata, mascheaz-o cu un strat de cretă albă până apuci să o bagi la mașina de spălat. O bucată de cretă albă este un must-have în caz de urgențe pentru petele de pe rochia de mireasă.

    4. Scoate petele de pe haine cu votcă

    petele de pe haine vodcă
    Cu vodcă poți scoate petele de cerneală de pe blugi, dar și împrospăta hainele

    Dacă ți-ai pătat blugii preferați cu cerneală, apelează la sticla de vodcă. Îmbibă o cârpă albă curată sau un bețișor cu vată cu votcă. Apoi, de la marginea petei spre centrul ei, tamponează. Folosește zone curate ale cârpei sau un nou bețișor până se duce în totalitate pata. La final tamponează zona cu o cârpă înmuiată în apă.

    Votca mai poate fi folosită și pentru împrospătarea hainelor. De fapt, multe produse din comerț au conținut de alcool în ele. Pentru o versiune DIY, amestecă jumătate de cană de vodcă cu o cană de apă rece într-un recipient cu pulverizator. Pulverizează pe hainele care au prins un miros de stătut.

    5. Scoate petele de pe haine cu un spray tehnic lubrifiant WD-40 

    Ceara topită și guma de mestecat pot fi scoase de pe țesături cu WD-40

    WD-40 este un lubrifiant pe bază de petrol care poate păta hainele. Dar poate ajuta și la scoaterea lor. Solvenții din WD-40 ajută la descompunerea uleiului – mai ales petele vechi de grăsime – prin slăbirea moleculelor de ulei din țesăturile textilelor. Pulverizează puțin WD-40 pe pată pe ambele părți. Apoi tratează pata cu un detergent comercial pentru pete și spală haina la cea mai înaltă temperatură permisă pentru acel tip de țesătură.

    WD-40 mai poate fi folosit și pentru scoaterea din țesături a creioanelor topite, ceară de la lumânări sau gumă de mestecat. Să nu uiți să speli imediat hainele după ce ai scos grosul de pe ele.

    6. Scoate petele de pe haine cu marker permanent

    Cu un marker permenent poți umple zgârieturile de pe pantofi și genți sau petele de pe hainele în aceeași culoare

    Markerul permanent este un alt produs care poate cauza pete, dar și să te scape de ele. Dacă ai pătat haine colorate cu clor, poți colora zona afectată cu un marker permanent de aceeași culoare ca țesătura. Poți folosi markerul permanent și pe încălțăminte și pe genți ca să acoperi zgârieturile. Fii atentă când cumperi markere să nu fie pe bază de apă, fiindcă va ieși culoarea de pe haine la următoarea spălare.

    7. Scoate petele de pe haine cu cremă tartar

    petele de pe haine cremă tartar
    Dacă ai vărsat vin roșupe haine, crema tartar te va ajuta să scoți petele

    Crema tartar (bitartrat de potasiu) este folosită la coacere pentru a ajuta mâncarea să-și păstreze textura și stabilitatea. Este un acid blând care poate ajuta și la scoaterea petelor de fructe și de vin roșu de pe țesături. Dacă hainele pătate sunt colorate, testează produsul întâi pe o bucățică de material din interior ca să te asiguri că nu decolorează.

    Pentru pete, fă o pastă din apă fierbinte și cremă tartar. Aplică pasta pe pată și las-o să acționeze pentru cel puțin 15 minute. Clătește și repetă, dacă e necesar. Pentru petele de rugină, poți să amesteci cremă tartar cu puțin suc de lămâie. Acidul de la lămâi va ajuta la scoaterea petelor.