
Spațiul de sub scări: idei de amenajare pentru locul de sub scară și 14 moduri creative prin care îl poți folosi
publicat pe 07 iul. 2020Spațul de sub scări poate fi utilizat eficient, deși este una dintre cele mai mari provocări în designul de interior. Zone importante, precum bucătăria sau dormitorul, ne fură atenţia şi energia şi dăm uitării alte locuri cu potenţial, cum ar fi spaţiul de sub scări.
De obicei ignorăm spațiul de sub scară pentru că este mic, îngust şi nu ştim ce să facem cu el. Este doar un locușor care adună praf, cutii cu amintiri sau plante verzi, care mor de cele mai multe ori din cauza lipsei luminii naturale.
Practic și creativ: idei de amenajare pentru locul de sub scară
Locul de sub scară devine, în cele mai multe cazuri, motiv de frustrare, mai ales dacă locuiești într-un apartament sau într-o casă mică. Dar te-ai gândit cum ai putea să-l folosești? Ți-am pregătit o listă cu idei care să te inspire.
1. Spațiul de sub scări ca zonă de depozitare
Spaţiul de sub scări este locul potrivit pentru o debara sub scară, în care poți depozita de la haine, la pantofi sau alte mărunţişuri de care ai nevoie, dar pe care nu ştii unde să le pui. Fie că este vorba de dulap pentru paltoanele de iarnă sau sertare pentru cizme şi fulare, o debara sub scară ar fi un spațiu ideal datorită adâncimii generoase oferite de înălţimea scării.
Aspectul exterior rămâne la alegerea ta. Poţi închide cu uşi sau poţi crea un spaţiu dinamic cu noua ta debara sub scară, unde zonele închise alternează cu poliţe la vedere, perfecte pentru a expune pozele de familie.
Zone deschise și închise pentru a depozita diferite lucruri. Foto: Pinterest
Sertare pentru pantofi și zona de cuier, perfect pentru zona de intrare. Foto: Pinterest
Spațiu de sub scări perfect pentru depozitarea hainelor. Foto: Pinterest
2. Bibliotecă sub scară şi zonă de citit în spațiul de sub scări
O bibliotecă sub scară este cu siguranță un mod creativ de utilizare a spațiului. Poți realiza un corp de mobilier la comandă, care să respecte perfect dimensiunile, sau poți trece pe lista ta un proiect DIY – ia măsurători, alege materialele de lucru și treci la treabă. Poți să faci un corp întreg sau doar câteva rafturi. Îmbracă pereţii în cărţi și gata, ai o bibliotecă sub scară. Completează colțul cu o lampă cu lumină caldă şi, dacă ai suficient spațiu, cu un fotoliu de citit. Atmosfera intimă creată de o bibliotecă sub scară de înălţimea mică şi suprafaţa îngustă este perfectă pentru a-ţi petrece serile cu cartea preferată în brațe.
Spațiul de sub scări perfect pentru depozitarea cărților. Foto: Pinterest
Spațiul de sub scări perfect pentru depozitarea cărților. Foto: Pinterest
Amenajare minimalista pentru biblioteca de sub scări. Foto: Pinterest
3. Loc pentru spălătorie
Dacă nu vrei să ocupi spaţiu preţios în baie sau în bucătărie, poţi reloca maşina de spălat haine, uscătorul şi coşurile de rufe murdare în spaţiul de sub scări. În acest fel ele nu îţi stau în cale, sunt uşor de accesat, dar şi uşor de ascuns. Trebuie doar să verifici dacă este posibil să le conectezi la instalaţiile sanitate şi electrice deja existente.

4. Zonă media modernă amenajată în spațiul de sub scări
Dacă ai acces direct la scări din zona de living sau de luat masa, poţi folosi acel spaţiu mort pentru a te uita la televizor. În cazul în care eşti pasionat de jocuri video, poţi să-ţi amenajezi colţul în care ai expuse consolele, joystick-urile, un ecran lat şi un beanbag comfortabil în care să stai atunci când te joci.
Scările folosite drept suport pentru TV. Foto: Pinterest
Scările folosite drept suport pentru TV și depozitare accesorii. Foto: Pinterest
5. Un colţ pentru arta ta preferată
În cazul în care vrei să ai mai mult loc pentru tablourile preferate sau bibelourile primite în dar de la bunica, spaţiul de sub scări este locul ideal pentru a le expune fără a ocupa alte zone importante alte casei.

6. O cămară modestă, dar foarte utilă
Tot o idee de debara sub scară este debaraua destinată depozitării alimentelor. Deşi nu este o zonă răcoroasă, spaţiul de sub scări poate fi transformat în cămară pentru produse neperisabile. Astfel, printr-o amenajare de debara sub scara pe care vrei să o folosești într-un mod cât mai practic poţi să găsești un loc pentru toate ingredientele organizate pe care le vrei la adăpost şi să te bucuri de mai mult spaţiu în bucătărie.

7. Extinderea bucătăriei în spațiul de sub scări
În paleta de idei de amenajare pentru locul de sub scară intră și un proiect îndrăzneț: extinderea bucătăriei, dacă aceste două zone sunt alăturate. Fie că este vorba de mai mult blat pentru gătit sau sertare pentru depozitare, poţi transforma o zonă aparent banală în punctul principal de atracţie al locuinţei.
Bucătărie incorporata integral sub scara. Foto: Pinterest
Bucătăria poate fi extinsa sub scară pentru a avea mai mult blat pentru gătit. Foto: Pinterest
Bucătărie organizată în jurul scării. Foto: Pinterest.
8. Zonă de bar, o zonă modernă de entertainment
Fie că este vorba de cocktailuri sofisticate, un pahar de vin roşu sau o cană de cafea dimineaţa, spaţiul de sub scări poate fi transformat într-un mini bar care să le aibă pe toate.
Spațiul de sub scări este zona perfectă pentru a construi o mini cramă. Foto: Pinterest.
Zona de bar la îndemână în orice moment al zilei. Foto: Pinterest.
9. Depozitare pentru lemnele de şemineu
Rolul unui şemineu este atât practic, cât şi estetic. El poate schimba radical atmosfera unei locuinţe. În schimb, dacă lemnele de foc sunt aruncate într-un colţ din lipsă de spaţiu s-ar putea să nu mai arate atât de bine.

10. Spaţiul de sub scări folosit pentru amenajarea unei grădini interioare
Pe timp de iarnă, spaţiul de sub scară poate deveni o adevărata oază pentru plantele tale. De cele mai multe ori punem acolo un ghiveci sau două, fără a ne gândi prea mult la aspect. De data aceasta experimentează cu sisteme de expunere, cu poliţe şi materiale şi transformă acest colt anost într-o adevărată expoziţie de flori.
Plante suspendate pentru a înfrumuseța dosul scării. Foto: Pinterest.
Loc special amenajat pentru plantele din casa ta. Foto: Pinterest.
Ghivecele și sismtele lor de susținere fac parte din amenajarea spațiului de sub scară. Foto: Pinterest
11. Zonă de socializare pentru familie și prieteni
Scara ajută la circulaţia în casă, dar aceasta poate deveni şi zonă de socializare dacă spaţiul permite. Fie că e vorba de fotolii, un divan sau taburet, acest colţişor poate deveni noul tău loc preferat de a bea cafeaua alături de cei dragi.
În cazul în care se află la intrare, poţi amenaja o zonă de şedere pentru a te încălţa mai uşor.
Zonă de socializare însoțită de biblioteca. Foto: Pinterest.
Zonă de ședere amenajată la intrarea în locuință. Foto: Pinterest.
Zona de socializare poate fi transformată și în zonă de relaxare. Foto: Pinterest.
12. Zonă de joacă pentru copii
Scările pot fi un loc ideal de depozitare, dar şi un loc ideal pentru joacă. Dacă vrei să foloseşti spaţiul la maxim, oferă copiilor atât o zonă unde să se simtă în largul lor, cât şi loc unde să-şi ţină toate jucăriile la un loc.
Spațiu de sub scări transformat în zonă de joacă și depozitare a jucăriilor. Foto: Pinterest.
Spațiul de sub scări transformat în loc dinamic și interesant pentru copii. Foto: Pinterest.
13. Biroul ascuns sub spațiul de sub scări
Dacă mereu ţi-ai dorit un colț doar al tău, în care să lucrezi în linişte, fără ca acesta să fie în living sau dormitor, spaţiul de sub scări este locul potrivit pentru aşa ceva. Ai loc suficient pentru a-ţi instala biroul, calculatorul şi câteva zone de depozitare.
Spațiul de sub scări este suficient de mare pentru amenajarea unui birou acasa. Foto: Pinterest.
Spațiul de sub scări este suficient de mare pentru amenajarea unui birou acasa. Foto: Pinterest.
14. Spaţiu pentru animalele de companie
Scările pot deveni locul unde mânâncă animalul tau de companie, unde doarme sau unde se joacă. În cazul în care este năzdrăvan, poţi construi o cuşcă confortabilă în care să stea cât timp lipsești de acasă.

Secretul utilizării cât mai eficiente a spaţiului de sub scări este să-ţi dai seama de ce ai nevoie în casă. Ia-ţi măsurătorile necesare, dă frâu liber imaginaţiei şi apucă-te de treabă. Cu puţin ajutor din partea unor persoane creative, până şi cămăruţa lui Harry Potter ar fi fost mai primitoare.
În cazul în care ai pus deja în funcţiune acest spaţiu, lasă un comentariu cu o poză pentru a deveni şi tu o sursă de inspiraţie pentru cei din jur.
-
DESIGN INTERIOR
Culori pentru dormitorul tău la modă în 2025, în funcție de stil
Culorile potrivite induc senzația de calm și relaxare.
-
DESIGN EXTERIOR
Cum să amenajezi o alee de grădină frumoasă și fără costuri uriașe
O alee bine realizată oferă structură grădinii tale.
-
Sponsored
8 sfaturi practice pentru a renova livingul cu stil (P)
Vrei să îți transformi livingul într-un spațiu modern și elegant? O renovare bine gândită îți poate oferi un decor armonios și funcțional. Fiecare detaliu contează, de la mobilier la culori […]