
Vacanța din țară: 3 plaje de la Marea Neagră unde te poți relaxa și bucura de natură în intimitate
În vacanțele din țară poate fi bine și frumos, dacă știi unde să cauți. Așa că îți propunem trei plaje de la Marea Neagră, doar că trișăm: una dintre ele e din Bulgaria.
În acest episod am căutat trei plaje diferite de la Marea Neagră, niște alternative pentru destinațiile tale preferate din Grecia, dar care la care să poți ajunge mai repede: te ducem într-o oază cool, cu apa mării de culoare turcoaz, într-un loc stâncos de plonjat în apă și pe o limbă de nisip la confluența cu Dunărea.
1. Plaja Tuzla pentru amatorii de confort pe nisip

De ce? În această parte a litoralului românesc, apa mării are o culoare diferită și deosebită, pe care o știi mai bine din vacanțele tale din Grecia: turcoaz.
Unde? În apropiere de Eforie Sud
La ultima plajă sălbatică din România, situată în localitatea Tuzla, pe care, de obicei, o tranzitezi spre o altă destinație de pe litoralul nostru, se ajunge destul de anevoios, pe un drum prăfuit și neasfaltat, care-și va lăsa din plin urmele pe mașina ta. În sensul că, odată întors acasă, va trebui să o duci ASAP la spălătorie. Dar priveliștea cu care te răsplătește această fâșie de plajă merită de plin. De sus, de pe coasta cu vegetație sălbatică, apa se vede ca-n Grecia.

Odată ce cobori pe plajă, ai de ales: partea neamenajată și sălbatică, fără confort, dar destul de aglomerată de oameni cu umbreluțe și corturi, sau partea amenajată, o oază cu de toate în care accesul se face pe bază de rezervare și plată. Această oază poarte numele de Cochilia și arată ca în cele mai mișto poze exotice de pe Instagram. Un boem dichisit, cu un bar cu lounge foarte șic, hamacuri numai bune de fotografiat, umbrele mari din stuf și puff-uri confortabile în loc de șezlonguri. E un fel de comunitate pe plajă, cu lume și muzică bună, și repet, cea mai frumoasă apă pe care am văzut-o la mare.

Dacă te ține buzunarul să dai 80 de lei/persoană, de luni până joi, și 100 lei/persoană de vineri până duminică inclusiv, acolo-i de tine! În preț sunt incluse locul sub umbrelă, un bean bag, acces la toalete, dușuri, dar și la spațiile comune de pe plajă – zonele cu hamace, leagăne, photo corners, o zonă de socializare.
2. Tyulenovo pentru o baie altfel și priveliștea amețitoare

De ce? Dacă ești îți dorești stânci înalte, grote și plajă cu prosopul pe pietre, cel mai fain loc de tipul ăsta de la Marea Neagră se află la bulgari.
Unde? La 37 km depărtare de Vama Veche.
Știi foarte bine că țărmul vecinilor noștri este diferit și mult mai înalt decât pe partea noastră de litoral, iar ceea ce descoperi în acest sat pescăresc îți extaziază simțurile. Am văzut mult mai celebrele Cliffs of Moher din Irlanda, iar varianta această bulgărească, mult mai apropiată și accesibilă, m-a uimit în egală măsură. La Tyulenovo vorbim despre priveliști spectaculoase de pe stânci și, eventual, de sărituri în apă, și mai puțin de plajă pe nisipul fierbinte. Șezlonguri nici atât.

Singura ta grijă este să ai destulă baterie la telefon, pentru că aici chiar este rost de poze. Preferata mea este arcada săpată în stâncă de apă și vânt, pe care poți ajunge extrem de ușor, dacă nu te ia cu amețeală. Amatorii de scufundări și snorkeling sunt foarte atrași de acest loc și se pare că au și ce vedea, în apa de o frumoasă nuanță verde-albăstrui.

Dacă ți se face foame și vrei să te bucuri de priveliște și din alt unghi, poți alege terasa restaurantului de pe latura stângă a golfului. Prețurile sunt bulgărești, adică mai mici decât la noi.
3. Gura Portiței pentru liniște și nisipul ireal de fin

De ce? Ca să poți vedea și o bucățică de mare, dar și un peisaj sălbatic, așa cum ți-l oferă această insulă din Deltă.
Unde? Lângă localitatea Jurilovca (Tulcea).
Este vorba despre un sat de vacanță situat pe o fâșie de nisip între Marea Neagră și limanul Golovița din Delta Dunării, fâșie care aparține de comuna Jurilovca. Accesul în acest sat pescăresc transformat în stațiune se face pe apă, cu vaporașul sau cu șalupa, de la Jurilovca. Locul apărut ca o alternativă liniștită la Vama Veche cea extrem de aglomerată are parte de păreri împărțite, în special din cauza prețurilor mari la cazare.

Plaja cu nisipul din cale afară de fin, specific acestei zone, și flora și fauna Deltei Dunării compensează pentru vidul financiar cu care pleci după o astfel de vacanță. Spunem vacanță pentru că nu poți veni doar să faci plajă aici. Complexul propune cazări în vile considerate de lux sau, cel mai ieftin, în căsuțele de pe plajă, unele foarte cochete, vopsite în albul și albastru specific lipovenesc. Prețul acestora este cuprins între 19 și 49 de euro, în funcție de perioada rezervării.

Înainte sau după excursia la Gura Portiței, dacă-ți mai rămâne timp, fă o escală și la cetatea greco-romană Argamum din Jurilovca. Situl arheologic este situat pe faleza Capului Doloșman, cu o înălțime maximă de 29 metri, singura faleză stâncoasă din zona litoralului românesc, cu vedere la lacul Razim. Atenție, accesul la plaja îngustă de pe malul lacului este destul de greoi!
Foto: JuriLotca, Tripadvisor, Plaja Cochilia, Gura Portiței, arhiva personală
-
Baie
La ce înălțime se montează chiuveta de baie pentru a putea fi folosită de toți membrii casei
Un standard de care depinde tot ecosistemul băii.
-
Baie
Tips&tricks: curățarea oglinzilor cu ingrediente de prin casă pentru rezultate spectaculoase
Substanțele de uz comun pot fi mai eficiente decât cele din comerț.
-
LIFE
Hotspot: Indigen, un restaurant cu plajă pe care îl găsești în mijlocul agitației din București
Cine spune că Bucureștiul n-are zen?
Mai terminati cu plaja Tuzla ca ati laudat-o pana. ati facut-o tandari.
Cine are interesul sa o inhate?
Frumos descris toate aceste locații, le-am vizitat chiar de mai multe ori.
Vara aceasta le-am văzut mai aglomerate, gunoaie mai multe, 🙆♂️!
„Lume si muzica buna ” spune tot despre autor. Exista lume buna si liniste. Atat. Casti. Fiecare cu vibratia lui interioara