Lifestyle

Tot ce trebuie să știi dacă vrei să-ți construiești o casă A frame

publicat pe 08 dec. 2022

    Dacă te bate gândul să îți construiești o casă cu un buget rezonabil și cu un șantier care să nu dureze ani de zile, poți lua în calcul varianta unei case sub formă de A, cu un design și o arhitectură minimaliste, în care abundă lumina naturală. O construcție ideală pentru o casă de vacanță.

    Nu e obligatoriu să lucrezi cu un arhitect pentru un proiect de genul acesta. Există firme care comercializează kit-uri cu case A frame, așa că te poți ocupa singur de asamblare. Am stat de vorbă cu cei de la A Frame România ca să înțelegem mai bine ce presupune o astfel de construcție, care sunt principalele avantaje pe care le oferă, dar mai ales să răspundem la întrebarea dacă se poate locui permanent într-o astfel de casă.

    Ce înseamnă, mai exact, casă A Frame?

    O casă tip A este de fapt un acoperiș cu două ape, cu interior locuibil. Se poate construi pe structură de lemn, metal sau panouri SIP (Panouri Izolate Structurale), iar fiecare opțiune vine cu o serie de avantaje și dezavantaje. Lemnul este varianta cea mai populară, dar prezintă și cele mai multe minusuri, fiind un material predispus la deteriorări. Structura din lemn poate avea de suferit dacă este afectată de umezeală, insecte, mucegai etc.

    casa a frame straja
    Casa Vintage, cabană A frame în stațiunea Straja. Foto: airbnb

    „Dacă ne referim strict la buget, casele pe structură de lemn sunt cele mai accesibile. Vorbim însă de o investiție pe termen lung, așa că acesta nu ar trebui să fie singurul criteriu de care să ținem cont atunci când facem o alegere”, explică Adorian Stanca de la A Frame România. „Mult mai avantajoase mi se par casele sub formă de A pe structură metalică. Sunt mai rezistente, au o izolație fonică mai bună și nu prezintă risc de incendiu, așa cum se întâmplă în cazul construcțiilor din lemn”.

    casa a frame Romania
    Casă tip A, proiectată de A frame România în localitatea Sălciua. Foto: A frame România

    Prima construcție de acest tip datează din 1934

    Perioada de glorie a caselor A frame a fost între anii ’50-’60, în SUA. Mulți americani și-au construit atunci o casă de vacanță, fiind încurajați de condițiile avantajoase de creditare. Deși nu există informații exacte, se bănuiește că prima cabana A frame ar fi fost construită în California, în 1934. Proiectul era semnat de arhitectul Rudolph Schindler. În anii ’50, casele A frame au fost intens mediatizate, lucru care a dus la o adevărată modă a lor. Au început să fie comercializate sub formă de kit-uri și au devenit rapid un must-have pentru americanii din pătura de mijloc.

    casa a frame Alba Matisesti
    Cabane A frame Mătișești, județul Alba. Foto: airbnb

    Opțiunea ideală pentru o casă de vacanță

    Forma neobișnuită a caselor A frame nu le recomandă neapărat pentru a fi folosite ca locuințe permanente. Au o suprafață modestă, iar arhitectura atipică limitează considerabil posibilitățile de mobilare a interiorului. Practic, avem doi pereți exteriori, în fața și în spatele casei. Fațada este, de obicei, vitrată, această fiind singura sursă de lumină naturală.  Rămâne, așadar, foarte puțin spațiu de depozitare, lucru care poate fi un inconvenient.

    În funcție de dimensiuni, interiorul casei poate fi dispus pe unu sau pe două niveluri. De obicei, parterul este alcătuit dintr-un open space – living, dining și bucătărie, o baie separată și dormitor, la etaj. Aceasta este forma clasică de A frame, dar există diverse adaptări ale modelului standard care oferă mai mult spațiu de desfășurare.

    casă A frame Alba
    Cabana Epică, Nemeși, județul Alba. Foto: airbnb

    „Ca locuințe permanente, casele tip A sunt mai atipice și au unele neajunsuri. În primul rând, nu au pereți laterali, ceea ce înseamnă că vom așeza mobilier doar la nivelul podelei. În al doilea rând, ferestrele mari pot fi o problemă când ai vecini în preajmă. Le văd mai potrivite ca locuințe de vacanță, mai ales în zone cu peisaj deosebit. Atunci suprafața vitrată chiar reprezintă un atu”, spune Adorian Stanca.

    Cabanele tip A se construiesc rapid, în una-două luni

    Casele A frame au un timp scurt de execuție, comparativ cu construcțiile standard. În funcție de suprafață și de complexitatea modelului ales, lucrările pot fi gata în șapte-opt săptămâni. Fundația poate fi de trei tipuri: fundație din beton cu centuri continue, fundație din placă generală din beton monolit și fundație pe piloni. Din punct de vedere al costurilor, o casă tip A este mai accesibilă decât una standard, dar prețul variază în funcție de suprafață, materiale folosite, arhitectură etc.

    Cabana Tinovo, Dornișoara. Foto: booking.com

    „Este o casă care poate fi construită, fără probleme, în regie proprie. Noi comercializăm kit-uri cu case A frame și organizăm, contra cost, sesiuni de trainning pentru cei care vor să asambleze singuri construcția. Totuși, sfatul unei firme specializate poate fi de ajutor, mai ales la început, când trebuie stabilite detaliile tehnice: tip de structură, fundație, amplasare, regim de înălțime ș.a.m.d.”, spune Adorian Stanca.

    Sunt eficiente energetic și ușor de întreținut

    Mai merită menționat faptul că o casă A frame este foarte eficientă din punct de vedere energetic și poate fi construită în orice zonă climatică. La munte, de exemplu, forma neobișnuită a acoperișului previne acumularea de zăpadă. Ferestrele mari sunt și ele un plus pentru că ajută la iluminarea naturală a interiorului, iar dacă ai noroc și de priveliște, suprafața vitrată o va pune excelent în valoare. Izolarea cabanelor tip A se face, de obicei, cu vată termoizolantă de 12 centimetri grosime. Pentru ventilație se recomandă instalarea unui sistem special.

    casa a frame peștera
    Casă de vacanță sub formă de A în Peștera, județul Brașov. Foto: airbnb

    „Suntem întrebați des dacă o astfel de casă are nevoie de autorizație de construcție. Răspunsul scurt este DA. Art. 1, alineatul 2 din Legea 50/1991, actualizat în 2021, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, spune că orice construcție care nu este pe structură demontabilă, ci are caracter permanent, fundație și se racordează la rețelele de utilități din zonă (electricitate, gaz, apă, canal etc.), are nevoie de autorizație de construire”, explică Adorian Stanca. „Construcția casei este un proces destul de rapid, dar autorizația se eliberează în patru-șase luni, așa că trebuie să vă înarmați cu multă răbdare”.

    Prețul unei case A frame de 34 metri pătrați, comercializată sub formă de kit, pornește de la 14.000 euro.

     

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments