LIFE

Și-au proiectat, construit și amenajat propria cabană A frame din lemn, la poalele munților

    Odată cu seria „De la oraș la sat”, am descoperit din ce în ce mai mulți oameni care au ales să trăiască în natură. Mulți au dorința unei vieți lipsite de zgomot și poluare, însă nu pentru toți este practic sau posibil. Cei norocoși sau extra-determinați recurg la un compromis, o casă de vacanță unde se pot retrage oricând au nevoie de un respiro, cum este și cazul familiei care a construit o cabană A frame.

    Maria (30 de ani) și Marius (33 de ani) sunt doi tineri din București, părinți a doi copii, Cosmin (10 ani) și Nathalia (6 ani), care au hotărât să-și construiască propria casă de vacanță în mijlocul naturii. În martie au început lucrările la o cabană A frame din lemn, iar în iunie s-au putut bucura de ea, dar au transformat-o și într-un business pentru doritorii de frumos. Asta este povestea lor.

    Marius s-a născut în Voineasa, locul unde a copilărit până la vârsta de 7 ani, iar Maria în București. Ambii lucrează în justiție și s-au cunoscut din întâmplare, la locul de muncă.

    „În urmă cu opt ani, soțul meu m-a luat la o plimbare la bunica lui în sat și m-am îndrăgostit de acel loc, de peisajele sale și natura în toată splendoarea ei”, povestește Maria, nu fără să sublinieze că ambii sunt pasionați de călătorii și fac asta ori de câte ori timpul le permite.

    Dorința de a-și construit o cabană a apărut în clipa în care au început să-și caute locuri de cazare în Mălaia-Voineasa și nu găseau nimic pe gustul lor. „A fost momentul în care am spus că trebuie să ne apucăm să ne construim propria cabană.”

    Locuința are ferestre mari, cu vedere către munți, și este poziționată într-o zonă pitorească
    Locuința are ferestre mari, cu vedere către munți, și este poziționată într-o zonă pitorească

    O cabană pe care au proiectat-o de la zero

    Maria povestește cum era pasionată de design interior (între timp și-a luat și diploma), dar și de cabanele A-frame pe care le găsea pe Pinterst. Odată ce s-au hotărât să înceapă procesul, au întâmpinat și prima piedică, și anume că nimeni nu știa să facă un astfel de proiect și nici să construiască o cabană A-frame.

    „Ne-am făcut singuri proiectul, dar ne-a luat un an de zile să găsim o echipă care să construiască cabana de lemn, din materiale de bună calitate, care să reziste în timp. Ne-am dorit lemn, tocmai pentru că am vrut să uităm de betoane. Scopul meu a fost acela de a ne face să simțim frumusețea unică a naturii”, explică Maria. Ea adaugă faptul că locuința are ferestre mari, cu vedere către munți, și este poziționată într-o zonă pitorească superbă.

    Cabana este în localitatea Mălaia, județul Vâlcea, pe drumul care duce spre Transalpina, înconjurată de munți, stânga-dreapta, și are o pădure în spatele ei, dar și râul Lotru în față.

    „Terenul are o suprafață de 1000 metri pătrați și a fost moștenit de Marius de la bunica lui, iar apoi lăsat în paragină. Am început construcția în martie, anul ăsta, când încă era zăpadă, și în luna iunie a fost gata. Ne-am chinuit un an de zile să găsim un constructor care să o ridice, iar când s-a pus primul lemn, toate au mers cu viteza luminii”, adaugă Maria.

    Hygge cabană, o investiție de 110.000 euro

    Capitolul bani a fost o altă provocare, deoarece, așa cum spune tânăra mămică, din momentul în care au început construcția și până la finalizarea lucrării, „s-au scumpit materialele și lemnul chiar și de șapte ori. Am început cu economiile noastre și am terminat cu împrumuturi de la părinți, rude și prieteni.”

    Construcția a costat 110.000 euro, iar mobilierul undeva la 15.000 euro. Cuplul a lucrat cu The Home, Vivre și Ikea, iar Maria, pasionată de design, s-a ocupat de tot ceea ce înseamnă interior. „Mi-am dat doctoratul în design, deoarece în cabanele A-frame spațiul este foarte limitat și trebuie să ai multă imaginație și multe randări, astfel încât să-l folosești în întregime, dar am făcut-o cu mare drag și plăcere”, continuă ea.

    Interiorul este 100% din lemn, iar tinerii au adus o echipă din Bucovina de care au fost extrem de mulțumiți. Așa cum povestește, cadrul este din lemn tratat antifungic și legat cu grinzi posi; au apelat la un arhitect pentru semnătură și proiectul a fost făcut de către ei.

    „Ca să putem duce această lucrare și viața de zi cu zis, am renunțat pentru câteva luni la distracțiile noastre și la timpul liber, și așa am reușit să terminăm”, zice proprietara.

    Hygge cabană are 120 de metri pătrați și opt metri înălțime, cu ferestre care pleacă din podea și urcă până la vârful ei. În partea de jos există un living cu vedere spre toată curtea, dar și spre Lotru, o zonă de dining, bucătăria open space, un dormitor cu o cadă freestanding, cu vedere spre pădure, și un duș.

    „În timpul construcției, zilnic ne vizitau oameni care urcau spre Transalpina și vedeau în depărtare cabana și ne întrebau dacă o vindem sau o închiriem. Așa că am hotărât ca atunci când nu suntem acolo să o dăm spre închiriere”, povestește Maria.

    Un design simplu, în stil boho-scandinav

    Design-ul de interior este unul compact și luminos, datorită ferestrelor mari, a folosit accente de alb, negru și crem, deoarece îmbină perfect nuanța lemnului natur cu stilul boho-scandinav. Ea s-a ocupat în exclusivitate atât de design, cât și de mobilier.

    „Soțul spune că sunt cel mai meticulos designer care există. Ideea stilului ales a fost aceea de a te simți bine când intri în cabană, dar să simți și luxul, chiar dacă este de lemn și chiar dacă este la țară. Ne-am dorit să arate altfel față de cabanele pe care le știm din România”, spune ea, în timp ce subliniază că inspirația și-a luat-o din fiecare călătorie în care a mers.

    Au încercat să se lege la curent, dar nu au reușit, motiv pentru care cabana este 100% sustenabilă și merge exclusiv pe panouri fotovoltaice. Apa este din puțul din curte, gaze nu au și încălzirea este electrică.

    „Această cabană înseamnă momentul ăla de liniște profundă”

    Maria și Marius ajung la cabană de trei ori pe săptămână: „ne simțim mai bine ca acasă și după ce revenim în București, nu știm cum să fugim mai repede la ea. Într-o săptămână am plecat spre cabană duminică seara, doar să stăm în curte la un pahar de vin, iar marți am revenit la Capitală. Pentru noi cabana înseamnă momentul ăla de liniște profundă, de contact cu natura, de cozy. De asta am și numit-o așa, aici simțim cu adevărat ce înseamnă hygge.”

    Cabana poate fi închiriată începând cu 15 august și este listată atât pe Booking, cât și pe AirBnb. „Nu ne ocupăm noi de primirea oaspeților, însă avem un om drag care o face. Noi doar lăsăm un mic cadou pentru clienți, deoarece ne dorim să simtă același sentiment pe care îl avem și noi când ajungem la ea.” În zonă se pot face tot felul de drumeții pe Transalpina, dar se poate și pescui, fix din fața cabanei, din Lotru.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    1 Comment
    Oldest
    Newest Most Voted
    Inline Feedbacks
    View all comments
    Silviu
    Silviu
    1 year ago

    Cum pot lua legătura cu ei? Foarte frumoasa

    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Și-au proiectat, construit și amenajat propria cabană A frame din lemn, la po...