De la oraș la sat: un tată i-a construit fiicei sale o cabană A-Frame pentru a o aduce din Anglia înapoi în țară
publicat pe 01 mart. 2023Traiul urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața.
Continuăm seria „De la oraș la sat” cu povestea unui tată care i-a construit singur fiicei sale o cabană A-Frame, pentru a o aduce înapoi din Anglia. Constantin Ilie a început lucrările în toamna lui 2021 și le-a terminat în toamna lui 2022. A investit peste 50.000 euro în construcția cabanei, dar faptul că fiica lui a revenit pe tărâm românesc „i-a umplut golul din suflet.”
Constantin Ilie s-a născut și a copilărit în Poiana-Sării (azi Poiana-Câmpina), o comună situată în zona colinară a Carpaţilor Meridionali, pe valea râului Prahova. „Un loc pitoresc cu aproape 300 zile însorite pe an, unde apa sărată izvorâtă dintre dealuri are o nuanță de portocaliu închis, dar și o concentrație de 321 grame de sare/litru, apropiată celei din Marea Moartă. Locul a fost primit moștenire din tată-n fiu, iar acum a venit rândul Cezarei la ștafetă”, zice el.
Cezara a locuit la Londra timp de șapte ani, unde a lucrat în domeniul administrativ, iar când și-a exprimat dorința de a reveni pe plaiurile subcarpatice, Constantin nu a ezitat să-i facă pe plac, așa că s-a apucat de treabă.
De profesie tehnician în construcții, cu experiență în casele de lemn, în vara lui 2021, bărbatul a dat startul proiectului. „Dorința Cezarei de a avea o casă naturală a plecat de la prima casă din lemn din familie, cea pe care am construit-o la Brăila, în 2018”, a explicat Ilie.
O cabană ridicată într-un an de zile
Constantin vorbește despre cum cabana este montată pe piloni forați la 3,5 metri adâncime, cu centură perimetrală și grindă în cruce, din cauza solului lut-argilos. A fost realizată din dulapi uscați de 25 de centimetri lățime, grosimea e izolată cu celuloză, iar la interior este finisată cu lambriu de rășinoase de 19 milimetri grosime și învelită cu tablă aluminiu-titan, în timp ce la exterior a optat pentru american siding (lambriu PVC).
„Este proiectul meu propriu, fără să mă fi consultat cu nimeni și fără să-l copiez de undeva”, a spus Ilie. Cabana are un open space la parter (7.5/8.5 metri), unde există și bucătăria, dar și baia, iar la etaj sunt două dormitoare mici (unul de 12.18 și altul de 7.5 metri pătrați), cu balcon și un hol (2 metri pătrați) între ele.
În procesul construcției, el a mai fost ajutat de doi vechi prieteni din copilărie, care mai veneau două, trei zile pe săptămână, în funcție de cum puteau. Casa este racordată la toate utilitățile, iar încălzirea este făcută cu centrală pe gaz metan. În ceea ce privește bugetul, Constantin spune că a depășit suma de 50.000 euro.
Bărbatul încă mai are lucruri de finisat, cum ar fi fațada principală, cât și detalii la interior, dar plănuiește să termine totul în aprilie 2023.
De la Londra la sat
„Să te muți din Londra la sat, înseamnă să ai un pic de nebunie, nu? Acel dram de nebunie frumoasă, unde din pat vezi stelele în toată splendoarea licăririi lor, în orice anotimp”, zice Ilie. Fiica lui a primit casa la cheie, nemobilată, în septembrie 2022. În ceea ce privește decorul, ea s-a inspirat de grupurile de design interior găsite online.
„Aici mă bucur de aerul curat, de comunitate, propria mea casă, familie și prieteni. Plus de asta, satul este foarte aproape de oraș, am stație de tren lângă mine, pe Valea Prahovei. Nu mi-ar fi plăcut să fiu izolată-n munți”, explică Cezara.
Constantin spune că revenirea Cezarei în România „i-a umplut golul din suflet.” Cu toate astea, nu încurajează pe toată lumea să facă pasul mutării de la oraș la sat: „mulți cred că pot face asta, dar nu întotdeauna socoteala de acasă se potrivește cu cea din târg. Cine n-are chemare pentru îndeletnicirile de la țară, cum ar fi cositul ierbii, în câteva reprize anual, curățarea pomilor fructiferi, recoltarea fructelor și altele, mai bine să stea la oraș”, zice el.
-
LIFE
De la oraș la sat: un istoric a renovat o proprietate săsească construită la sfârșitul secolului XIX, unde locuiește cu fiul său
-
hotnews
De la oraș la sat: s-au mutat la casă cu livadă, ca să-și poată hrăni copilul cu fructe crescute de ei
-
LIFE
De la oraș la sat: au renovat o fostă casă de vacanță de lângă Cluj, iar acum trăiesc permanent într-un concediu
-
DESIGN INTERIOR
Cum alegi un covor persan potrivit pentru casa ta. Sfaturi pentru curățare și întreținere
Îți spunem și cum recunoști un astfel de covor autentic.
-
DESIGN INTERIOR
Cum se pune tavanul fals? Uite cum să îl integrezi într-un design modern
Îți spunem ce ai de făcut, pas cu pas.
-
Case
O româncă și-a recondiționat singură mobilierul din casa de 680 metri pătrați, situată la marginea unei păduri de lângă Viena
Bucătăria locuinței, un fost grajd pentru cai, are un tavan vechi de 150 ani. Arhitectul care a construit casa a pornit de la acest tavan.