Toate arată cam la fel, dar oare toate aspiră și spală la fel de bine? Oare care memorează harta cel mai bine? Asta am vrut și noi să aflăm, așa că ne-am folosit de review-urile clienților ca să selectăm cele mai bune aspiratoare robot.
Era o vreme când ideea de aspirator robot părea puțin nebunească, parcă nu-ți venea să ai încredere într-un astfel de produs. Erau abia lansate și nu părea cea mai bună idee să investești atâția bani într-un gadget de curățenie netestat. Însă acum că nu mai sunt o noutate pe piață și mai toată lumea a auzit de ele, au apărut și review-urile clienților. Iar ele te vor ajuta să alegi un model potrivit pentru tine, fără să-ți faci griji că arunci banii pe fereastră.
Mai jos am selectat câteva aspiratoare robot care au reușit să strângă o mulțime de clienți mulțumiți în jurul lor. Și nu oricum, ci cu păreri argumentate pe care le-au exprimat, unii, și la câteva luni de folosire.
1. Robot de aspirare Xiaomi Mi Mop PRO
Probabil printre primele într-un top de aspiratoare robot la momentul actual, modelul Xiaomi Mi Mop Pro este și cel cu cele mai bune review-uri. Nu doar aspiră, ci și spală podelele datorită accesoriului tip mop, este dotat și cu un sistem îmbunătățit de navigare laser LDS care îi dă o bună precizie de deplasare în spațiu, viteză mai rapidă și acuratețe în cartografiere.
Iar cei mai mulți posesori ai acestui model sunt mulțumiți de el. Din 353 de review-uri totale, a obținut nota 4,56 din 5. „Este cea mai bună investiție făcută vreodată, dă cu mopul mai bine ca majoritatea iar faptul că suportă mai multe hărți e un mare plus”, scrie Marius, un utilizator care l-a folosit trei luni înainte să scrie review-ul.
Cei mai mulți cumpărători sunt mulțumiți de felul în care învață harta casei și de cum acoperă toată suprafața în timpul aspirării. Ca nemulțumiri, mulți au făcut referire la faptul că are oareșce dificultăți în a urca pragurile și covoarele mai groase.
2. Aspirator robot Rowenta Explorer Animal Serie 80
Modelul Explorer Animal de la Rowenta a strâns și el câteva opinii favorabile pe eMAG. Din 35 de review-uri, a obținut nota 4,49 din 5. Are trei funcții de curățare, iar sistemul inteligent de navigație este format din laser și cameră. Astfel reușește să ocolească cu succes obstacolele, recunoaște spațiul din jur și are o hartă permanentă stocată în memorie, prin care poți personaliza în detaliu sesiunile de curățenie. Și este dotat și cu un sistem Aqua Force de spălare a podelelor.
„Spală, adună, aspiră, dar perie covorul al modul superior”, spune Cătălin, un utilizator mulțumit. Unii dintre clienții care au lăsat review-uri spun că se descurcă bine și în casele cu pisici, iar puterea de aspirare este suficientă. Mulți specifică ca avantaj faptul că-l poți regla să ocolească anumite zone.
Ca minusuri, principalul este că nu are capacitatea de a învăța hărți multiple, deci nu-l poți aduce de la un etaj la altul dacă ai nevoie.
3. Aspirator robot ROBOROCK Cleaner S5 Max
Cu sistem anti-cădere de pe scări, diferite niveluri de putere de aspirare, mop din microfibră și funcție de programare, și modelul ROBOROCK Cleaner S5 Max este destul de apreciat de cumpărătorii de aspiratoare robot. A obținut 6,25 stele din 7, cu 32 review-uri pe site-ul Altex. „M-a scos din rușine când am primit o vizită neanunțată, recomand”, scrie Vlad, un utilizator mulțumit.
Cei mai mulți cumpărători spun că își face treaba bine, că aplicația este intuitivă și că are o autonomie bună. La fel ca la alte modele, îl poți seta să evite anumite zone și poate învăța harta locuinței ca să nu meargă haotic prin casă. Minusul invocat cel mai des este prețul un pic mai piperat față de alte modele similare.
4. Aspirator robot iRobot Roomba 976
Roomba e probabil unul dintre primele aspiratoare robot apărute pe piață, motiv pentru care probabil mai întâi ai auzit termenul „Roomba” și abia apoi pe cel de „aspirator robot”. Modelul 976 este dotat cu perii duble multi-suprafață, camere multiple de navigație, tehnologie de detectare a mizeriei Dirt Detect și un sistem de curățare în trei etape. Și, ca toate celelalte, dă și cu mopul.
Are șapte stele din șapte pe site-ul Altex, însă are numai șase review-uri. Cumpărătorii spun că e descurcăreț, aspiră bine și pe parchet, și pe covoare cu fir scurt, iar aplicația funcționează cum trebuie. Un minus ar fi că nu e foarte eficient pe covoarele cu fir lung.
5. Robot de aspirare Liectrolux C30B(E30)
Deși este mai mult sau mai puțin no name, în sensul că nu e produs de niciun brand cunoscut, aspiratorul robot Liectrolux C30B a reușit să ajungă și el în topul preferințelor clienților eMAG. A strâns 58 de review-uri din care a obținut nota 4,57 din 5. Ca alte modele similare, este dotat cu un sistem de detectare a spațiului în care funcționează și poate construi o hartă pe care să o memoreze pentru viitoarele folosiri. Are și mop integrat, deci spală, iar debitul apei este controlat electronic.
Curăță și spală bine și este destul de silențios, spun majoritatea cumpărătorilor. Cei mai mulți sunt mulțumiți și de aplicația prin care îl poți programa de la distanță, dar și de felul în care acoperă suprafața pe care o are de curățat. Unul dintre puținele dezavantaje este că se lovește destul de tare de obiectele din casă la început, în faza de învățare a hărții, iar plasticul din care este făcut se poate zgâria.
Produsele din acest articol au fost selectate de echipa lovedeco.ro în mod independent, iar prețurile afișate sunt valabile la data publicării.
-
UTILE
Curățarea parchetului cu oțet: cum se prepară cea mai simplă și utilă soluție
Nu aplica oțet direct pe parchet.
-
LIFE
Unde se pune șervețelul la masă: greșeli frecvente în aranjarea mesei în stil formal și informal
Contrar aparențelor, nu se folosește pentru șters.
-
Sponsored
VIDEO Cum poți crea un spațiu de locuit sănătos și eficient energetic prin ferestrele de mansardă și inovațiile arhitecturale VELUX
Ferestrele de mansardă îmbunătățesc semnificativ confortul și eficiența energetică a unei locuinței.