De la oraș la sat: un tânăr și-a căutat locul prin lume, dar a revenit la țară, unde renovează o casă tradițională, în mijlocul naturii

Traiul urban poate însemna adesea un ritm alert, poate fi gălăgios și poluat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au plecat din oraș, să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața.

Continuăm seria „De la oraș la sat” cu povestea unui tânăr care a simțit necesitatea unui trai cât mai simplu, aproape de natură, după ce și-a căutat multă vreme locul în lume. Pasionat de muzica tradițională românească, Andrei a ajuns în satul Dupăpiatră din județul Hunedoara, unde i-a rămas la inimă o casă pusă la vânzare.

În toamna lui 2020 a cumpărat-o, iar în mai 2021 s-a mutat la sat, în plin șantier și proces de renovare. Încă mai are de lucru la locuință, dar simte că a devenit mai creativ și mai independent. Plus de asta, la țară, tânărul și-a descoperit o pasiune pe care vrea s-o transforme în meserie, cioplitul și lucrul lemnului. Asta este povestea lui.

De la oraș la sat: revenirea în țară și gândul relocării

Dorința lui Andrei (37 de ani) de a se muta la țară s-a arătat gradual, după cum povestește, și s-a transformat încet și sigur într-o necesitate. Originar din Cluj, dar stabilit de mic la Craiova, el s-a mutat la facultate în Timișoara, unde a terminat Politehnica. În 2016 a renunțat la un job bun din domeniu pentru a călători prin lume, iar în 2018 a revenit de tot în România.

Până când s-a întors de tot pe tărâm românesc, el a făcut patru călătorii mari în lume: cu rulota prin Europa cu destinație Portugalia, de unde a plecat cu mașina în Maroc, unde a stat o lună și jumătate, apoi a colindat Europa de Est cu mașina (Moldova, Ucraina, Polonia, Țările Baltice, Polonia, Slovacia), urmată de o aventură în India, Sri Lanka, Thailanda, Vietnam, Cambodgia, Laos, ca în final să meargă într-o călătorie cu mașina în Turcia, Georgia și Armenia.

Odată revenit în țară, a încercat să se reacomodeze în Craiova, unde a cumpărat o franciză (un salon de epilare definitivă), dar cum afacerea nu era foarte satisfăcătoare pentru el, a lăsat-o pe mâna tatălui său și a plecat din nou la Timișoara, unde s-a angajat ca inginer în automotive, în 2019.

S-a gândit că ar fi oportun să trăiască aici, mai ales că orașul urma să devină Capitală Culturală Europeană, dar nu a fost convins până la capăt. „Îmi era din ce în ce mai clar că, în cei doi ani ai mei de pribegie, societatea a făcut, în opinia mea, încă un pas spre capitalismul sălbatic, fapt care generează prea mult haos, consum și stres gratuit, dar și o permanentă și inutilă competiție între oameni pentru orice”, explică el.

Călătoria care l-a purtat la sat

Rădăcinile lui nu au mai putut prinde într-un „sol toxic”, iar faptul că a devenit din ce în ce mai pasionat de muzica tradițională și de instrumentele românești de suflat, l-a ajutat să-și proiecteze tot mai mult imaginea traiului arhaic, la sat. „O imagine de pură fantezie pentru mine, cel crescut printre betoanele din centrul orașului, cocoțat la etajul șase, și cu bunici care au locuit tot la bloc”, adaugă tânărul.

Și-a dorit foarte tare să se mute într-un loc frumos, în natură, unde să-și facă un rost, fie pe malul oceanului, într-o țară tropicală, fie într-un sat din România. Deși a rezonat cu prima variantă, pandemia a ales pentru el cea de-a doua opțiune.

În vara lui 2020 a plecat într-o călătorie de cules de folclor (cântece bătrânești la fluier) prin sate, în Apuseni și Subcarpații Olteniei. Înainte de a porni la drum, și-a făcut temele și a cercetat online casele de vânzare din zonă, iar odată ajuns în satul Dupăpiatră din județul Hunedoara, a putut să viziteze o căsuță văzută pe OLX. „Am bătut palma cu proprietarii, în toamnă am cumpărat-o, iar în mai 2021 m-am mutat aici și am început șantierul”, precizează el.

Andrei își aduce aminte cum la acea vreme lucrurile nu erau deloc roz și cum practic s-a mutat „în mizerie, el și frigiderul lui.” După două săptămâni în care nu a putut dormi din cauza șoarecilor, a plecat înapoi la Timișoara, de unde și-a adus pisica, pe care nu a luat-o inițial, de teamă de câini și de animale sălbatice. „S-a dovedit a fi o mișcare excelentă, în cele din urmă – m-a scăpat de clanurile de șoareci și este foarte fericită aici”, mai povestește el.

Procesul de renovare al casei tradiționale

Casa pe care a cumpărat-o a aparținut unei familii de moți care nu a avut copii, dar care au lăsat moștenire terenul și locuința nepoatei lor, de la care Andrei le-a cumpărat. „Oamenii din zonă au fost printre cei care s-au relocat în Banat, după cel de-al Doilea Război Mondial, în căutarea unei vieți mai bune. Colectivizarea agriculturii de către statul comunist i-a nemulțumit atât de tare pe moți, încât au lăsat totul acolo și s-au întors în munții lor, unde puteau fi cu adevărat suverani”, explică el.

Cuplul a construit casa în ’54-’55 cu lemn nou, dar a adaptat și diverse bârne de lemn dintr-o șură mai veche. Andrei și-a dorit să respecte arhitectura tradițională a acestor tipuri de case, așa că în procesul de planificare s-a sfătuit cu prietenii lui arhitecți, dar spune că niciunul nu avea o experiență reală în genul ăsta de renovări.

Cea mai mare, migăloasă și voluminoasă parte a muncii a făcut-o împreună cu un vecin, mutat și el la sat de la oraș, iar acoperișul cel nou, cu draniță, l-a construit cu niște meseriași maramureșeni, care i-au cerut destul de mulți bani și nici nu au terminat lucrarea.

Izolația, partea electrică și finisajele de la mansardă le-a rezolvat cu doi băieți din zonă care lucrează în domeniul construcțiilor, iar săpăturile mari le-a făcut cu preotul din comună (care are un mic excavator). Locuința nu avea o sursă de apă (și nici canalizare), așa că a fost nevoit să găsească și să scoată un izvor la suprafață, dar și să gândească și să pună la punct întreg sistemul de captare, stocare, aducție de apă, cât și cel de scurgere, cu ajutorul unei fose ecologice și a sistemului ei de drenaj.

„Am fost nevoit să improvizez la fiecare pas și să adaptez casa la noul standard de viață, cel cu bucătărie și baie înăuntru; toate astea într-un an și jumătate”, zice el. Renovarea camerei de zi și izolația exterioară le-a făcut alături de tatăl lui.

O casă cu arhitectură în stil neo-țărănesc

Locuința lui Andrei este poziționată în mijlocul naturii, la 700 metri altitudine, la capăt de drum, într-un cătun. El spune că are un design și o arhitectură în stil neo-românesc, cu mici inspirații din Asia. „La nivelul de jos, casa este împărțită în două odăi, care împreună au 30 metri pătrați, și un târnat (prispă) de 8 metri pătrați. Partea din capăt a prispei am închis-o și acolo am făcut baia, iar în partea de sus este o mansardă generoasă de 40 metri pătrați”, explică proprietarul.

Terenul din jurul casei are 3600 metri pătrați, dar între timp bărbatul a cumpărat și alte terenuri, iar acum are o mică moșie de aproape un hectar, cu livezi lipite între ele. Șantierul și munca i-au luat mult din timp și zice că momentan a apucat să facă doar o mică grădină de legume.

În prezent, job-ul lui principal este la această casă, în timp ce veniturile le are din chiria apartamentului lăsat la oraș. Întreaga investiție pe care a făcut-o până acum se ridică la aproximativ 23.000 euro; mare parte din bani i-a făcut din vânzarea afacerii din Craiova, dar și din economiile familiei.

La capitolul apă stă foarte bine acum, dar prost pe timp de vară, deoarece, în zonă, aproape toate izvoarele seacă. Asta reprezintă și cea mai mare provocare din toată mutarea, deși menționează cum de multe ori a avut senzația că este „personajul unui joc video, unde cineva a setat nivelul pe modul „coșmar.” Am totuși planuri pentru încă un bazin de acumulare, îmbunătățiri în zona de captare a vecinilor, în așa fel încât să mă pot bucura și eu de puțină apă din izvorul lor ce curge încontinuu.”

Încălzirea este pe lemne, cu ajutorul unei sobe în clopote, care are peste două tone și a fost construită de niște meseriași din Neamț, iar electricitate există, dar se întrerupe destul de des, deoarece locuiește la marginea rețelei, iar voltajul fluctuează foarte mult; însă are fibră optică și internet de mare viteză.

Andrei mai are de lucru la casa lui, de la izolat exteriorul casei, la renovat încă o odaie (dat jos toată tencuiala veche, făcut instalație electrică, tencuit la loc, vopsit, montat podea nouă), izolat și podit camera de zi, construit scara interioară pentru mansardă, dar și de făcut un sistem de închis prispa pe timp de iarnă.

Odată terminate toate astea, el se va apuca de șură, despre care spune că trebuie salvată din punct de vedere structural, iar apoi să-i refacă acoperișul, să-i monteze geamuri și să o compartimenteze.

„Viața era așezată, fără mult sens, înainte să mă mut la țară”

Înainte să facă pasul mutării, Andrei spune că viața lui era așezată, dar fără prea mult sens. Avea timp să repete la fluier și la caval, iar acum poate face asta doar iarna, în timp ce în rest cercetează, studiază, planifică și face multă muncă fizică.

„Aici respir aer curat și nu mai simt că am nasul băgat în țeava de eșapament a unei mașini. Culeg cu plăcere roadele naturii și învăț să le folosesc cât mai eficient, în timp ce devin tot mai puțin dependent de supermarketuri”, explică el.

Tânărul recunoaște că în plan inițial s-a vizualizat idealist la sat, în timp ce cânta toată ziua la fluier, la umbra unui pom încărcat de fructe, dar după aproape doi ani de muncă, își dă seama că nu a făcut asta niciodată. Însă, zice el, a învățat foarte multe, de la cum să construiască o casă, de la bază și până la amenajare, dar și cum să fie mai creativ, să se adapteze la mediu și să-și folosească resursele pe care le are la îndemână. „Am descoperit și o nouă pasiune, care se va transforma, cel mai probabil, în ocupația mea principală – cioplitul și lucrul lemnului.”

El recunoaște că mutatul la țară nu este pentru oricine și confirmă faptul că prin acest pas nu dispar problemele, ci doar vor fi înlocuite de altele, iar unele dintre ele vor fi chiar mai supărătoare decât cele de la oraș. În schimb, ca sfaturi practice, menționează cum utilitățile sunt extrem de importante, drum de acces bun, electricitate, apă curentă, internet, gaz, canalizare.

„Cu cât zona aleasă este mai izolată, cu atât apare riscul să existe mai puține utilități acolo, lucru care va îngreuna lucrările, cât și traiul aici. Un alt factor pe care trebuie să-l ai în vedere este legat de vecini și stilul lor de viață. După cum spune una dintre pildele lui Solomon – mai bine un vecin aproape, decât un frate departe”, încheie el.