Before&After

Before&after: a readus la viață un apartament în puternică stare de degradare din centrul Capitalei

    Un an jumate, un designer care nu spune „nu” provocărilor și 35.000 euro – de toate trei au fost nevoie pentru ca un apartament abandonat din centrul Bucureștiului să-și recapete strălucirea.

    Nimic nu a mai fi putut fi salvat din spațiul nelocuit de mai bine de 10 ani, abandonat, aflat într-o stare de degradare avansată. Designerul de interior Delia Bimpiris, de la Plan D Interior, l-a numit „Black Sheep” (oaia neagră, n.r.) după ce a lucrat un an și jumătate la renovarea lui. „Este cel mai încăpățânat «copil» al meu de până acum”, îl descrie. Însă faptul că se află în centrul Bucureștiului, într-o zonă cu vedere la clădirea Intercontinental, a convins-o că apartamentul merită o nouă viață.

    L-a descoperit în 2018 și a reușit să-i vadă potențialul din spatele pereților scorojiți și finisajelor învechite și deteriorate, pentru că era luminos și bine compartimentat. „A fost o ambiție personală să-l amenajez, plăcându-mi mult zona unde e amplasat”, povestește. A luat proiectul ca o provocare și a pus la punct planul prin care să-l recondiționeze din temelie, dar și să optimizeze spațiul, căci în cei 46 metri pătrați pe care îi măsoară au fost înghesuite trei camere. „Nu era foarte generos ca dimensiune, însă avea avantajul unei camere extra, transformată în cameră tehnică și dressing suplimentar”, explică Delia.

    Pereții au fost decopertați până la cărămidă

    pereti decopertati pana la caramida
    Reamenajarea a început cu decopertarea pereților până la cărămidă

    Mai întâi, a decopertat pereții până la cărămidă și a refăcut toate instalațiile pentru ca spațiul să poată fi locuit din nou. Rebranșarea la utilități și schimbarea coloanelor au „rupt” o bucată de 1.500 euro din bugetul total, care după toate lucrările de renovare și procesul de amenajare, a ajuns la 35.000 euro. Iar manopera pentru toate a ajuns la un preț aproximativ de 6.000 euro, „poate și mai mult”, spune designerul.

    renovare apartament centru bucuresti
    Delia a înlocuit tâmplăria veche cu una din aluminiu

    În living, cameră din care se intră în balcon, dormitor și baie, a schimbat și tâmplăria. Ușile din sticlă cu tâmplărie de aluminiu au devenit elementul preferat al Deliei după finalizarea proiectului și au schimbat complet atmosfera spațiului. „Erau necesare, în viziunea mea, uși din sticlă pentru că în dormitor nu există geam”, explică. Le-ar fi vrut pe unele în stil Crittall, cu rame din oțel, dar ar fi fost foarte grele, așa că a decis să aleagă varianta mai ușoară, din aluminiu. Pentru ele a alocat 2.000 euro din buget.

    Canapeaua galbenă contrastează perfect cu ușile, iar alăturarea dintre ele rezumă perfect stilul casei. E de fapt o fuziune, nu se încadrează într-un singur stil, iar livingul e exemplul cel mai potrivit. Și luminile de ambient fac tot spațiul mult mai cozy și mai călduros, mai ales iarna, lucru pe care Delia s-a bazat mult, căci a investit în total 3.000 euro pentru toate corpurile de iluminat din casă.

    Dormitorul fără geam e luminat prin ușile din living

    before after dormitor delia bimpiris
    Fototapetul ține loc și de tăblie în dormitor

    Dormitorul are acum suficientă lumină datorită ușilor, în ciuda faptului că-i lipsește o fereastră. Însă designerul l-a animat cu un fototapet cu model vegetal în loc de tăblie pentru pat, iar faptul că spațiul e limitat a scurtat și lista pieselor de mobilier aciuate aici. Un pat și două noptiere mix&match au fost suficiente, iar spațiul rămâne aerisit. Nici nu ar fi fost nevoie să înghesuie un dulap în el, căci ușa din stânga dă într-o cameră separată folosită ca dressing.

    Și baia a primit, parcă, o altă dimensiune. De unde era întunecată de finisaje vechi, deteriorate, Delia Bimpiris a scos-o la lumină. La propriu, căci a completat lumina principală, cea de tavan, cu o oglindă cu LED. Pereții i-a placat cu faianță albă tip subway, și pentru un efect vizual contrastant, a folosit un chit închis la culoare.

    before after bucatarie apartament centru bucuresti
    Bucătăria mică, dar suficient de încăpătoare cât să acomodeze și un frigider

    Iar bucătăria e opusul cromatic al băii. Faianța neagră de deasupra blatului e montată în stil os de pește și contrastează cu blatul gri deschis. Cele trei corpuri de depozitare au și ele fronturi gri antracit, iar electrocasnicele din inox sunt asortate. A încăput chiar și un frigider, pe peretele lateral, în dreapta.

    Și balconul a primit un nou rol

    Logia, mini balconul deschis, e cel mai bun lucru vara, spune Delia. Deși spațiul e foarte mic, designerul de interior a vrut să profite de el, așa că nu l-a lăsat neamenajat. A creat acolo o zonă de stat la cafea, cu doi tabureți Marius de la Ikea și o măsuță. L-a „accesorizat” și cu plante verzi, care îi dau o notă cozy.

    before after balcon apartament vechi centru bucuresti
    Nici balconul nu a rămas nerenovat

    La final, după ce a tras linie la toate cheltuielile, și-a dat seama că a cheltuit pe finisaje și mobilier 24.000 euro din bugetul total de 35.000. Aici au intrat și electrocasnicele, și tâmplăria și plinta din aluminiu, gresia, faianța, parchetul, caloriferele, obiectele sanitare, bateriile și mobilierul, pe care l-a cumpărat de la The Home, Vivre, Bonami. Consola din living este Woodman, iar mesele Rikke Zago. A mai adăugat un dulap din metal Mauro Ferretti, iar patul din dormitor este Bobochic. Una dintre noptiere este de fapt o masă Illusion Table de la Essay.

    Chestionar cu idei bune

    Stilul casei: Este o fuziune de stiluri. Un stil modern, curat, masculin balansat, minimalist.

    Colțul preferat: Livingul, canapeaua cu vedere spre Intercontinental.

    hol renovare apartament centru bucuresti
    Holul e aerisit, modern și luminos

    Cea mai mare provocare din timpul reamenajării: Optimizarea la maximum a spațiului, de la detalii de ordin tehnic (și estetic: ascunderea țevilor și cablurilor în pardoseală și pereți), până la găsirea pieselor potrivite atât ca aspect, cât și ca dimensiune, și așteptarea lungă pentru ele.

    Ce spun prietenii când vin la tine: „Ce ai făcut aici?!”

    Cel mai mare răsfăț: Cel mai mare răsfăț e reprezentat de atmosferă, e aerisit, luminos și foarte cozy. Patul, canapeaua și suportul de sticle din living au fost cele mai scumpe piese de mobilier.

    Situații neprevăzute apărute pe parcurs: Au existat multe probleme de ordin tehnic, de la necesitatea rebranșării la utilități și schimbarea coloanelor, până la contractorii lipsiți de seriozitate și profesionalism.

    Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând. Povestea acestui apartament ne-a fost trimisă de Delia Bimpiris.

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Before&after: a readus la viață un apartament în puternică stare de deg...