Totul despre orhideele Dendrobium, cele mai populare plante de interior
publicat pe 10 aug. 2022Genul Dendrobium cuprinde aproape 2000 de specii de orhidee, fiind unul dintre cele mai bogate genuri de orhidee din lume. Originare din Asia de Sud-Est, plantele Dendrobium sunt cultivate în toate tipurile de climă – atât în zonele cu relief calde și umede, cât și la altitudine mare, în munți, unde clima este rece.
Dendrobium sunt plante epifite, ceea ce înseamnă că se dezvoltă pe alte plante care servesc drept gazde. În natură, cresc adesea pe ramurile copacilor. Chiar dacă aspectul speciilor este variat, toate sunt cunoscute pentru florile lor colorate într-o varietate de tonuri pastelate. Unele specii înfloresc de-a lungul tulpinilor, în timp ce altele înfloresc doar din vârfurile acestora. Unele au un frunziș bogat, dar pierd frunze toamna, iar altele își păstrează frunzele pe tot parcursul anului.
Majoritatea speciilor au o rată de creștere moderată, până la rapidă. Cel mai bun moment pentru plantare este fie la începutul sezonului de creștere, fie după ce orhideea nu mai produce noi flori.
Nume comun | Orhideea Dendrobium |
Nume botanic | Dendrobium spp. |
Familie | Orchidaceae |
Tip plantă | Plantă perenă |
Dimensiune la maturitate | 15-120 centimetri înălțime |
Lumină | Lumină indirectă |
Tip sol | Umed, dar bine drenat |
pH sol | Acid |
Anotimp înflorire | Primăvara și vara |
Culori flori | Alb, galben, portocaliu, verde, roz, mov, maro |
Proveniență | Asia |
Toxicitate | Dendrobium nu este toxică pentru animale. |
Îngrijirea orhideelor Dendrobium
Dendrobium este un gen care cuprinde mii de specii, dar cerințele de îngrijire nu sunt generale – fiecare specie are propriile nevoi. Totuși, majoritatea plantelor Dendrobium au nevoie temperaturi relativ calde, peste 15 grade Celsius, dar nu mai mult de 30 de grade Celsius în timpul sezonului de creștere.
Dacă alte tipuri de orhidee, care aparțin altor genuri, trebuie ciupite pentru stimularea înfloririi, în cazul Dendrobium reînflorirea este încurajată de o perioadă binemeritată de odihnă în perioada iernii, când temperaturile sunt mai scăzute, iar planta este udată o dată la trei sau patru săptămâni.
În cazul anumitor specii de Dendrobium este posibilă o singură înflorire pe an, în timp ce alte specii pot produce flori chiar și de patru sau cinci ori anual.
Orhideele Dendrobium sunt plante de interior excelente și nu sunt foarte greu de cultivat, dar pot fi pretențioase în privința condițiilor din mediul în care trăiesc. Au nevoie de o atenție sporită în îngrijire, esențială de altfel dacă vrei ca planta să crească sănătos și să producă flori. În general preferă ghivecele mici, în care rădăcinile lor pot sta oarecum înghesuite, și așezarea lângă o fereastră luminoasă. Udă și fertilizează frecvent orhideea în timpul sezonului de creștere, dar mai puțin în lunile reci.
Lumină
În mediile native, aceste plante cresc în lumina indirectă a soarelui, dar atunci când sunt crescute ca plante de interior, ideal este să le așezi lângă cea mai luminoasă fereastră din casă, preferabil o fereastră orientată spre sud, pentru a spori șansele ca orhideea să înflorească. Un semn că planta nu primește suficientă lumină sunt ramificațiile minuscule care apar pe tulpinile tinere, iar dacă planta primește prea multă lumină, vei observa că frunzele îngălbenesc.
Sol
Orhideele nu cresc în pământ mixt pentru ghivece, ci au nevoie de un substrat special care imită condițiile lor în sălbăticie. Folosește un substrat pentru orhidee, care conține turbă, perlit sau scoarță de brad. Sau fă-ți propriul substrat acasă folosind acele ingrediente. Asigură-i un sol aerat, cu un drenaj bun, astfel încât rădăcinile să nu stea o perioadă îndelungată într-un mediu umed.
Apă
În timpul sezonului de creștere, plantelor Dendrobium le priește umezeala, dar nu ar trebui să stea într-un mediu saturat. Udarea excesivă poate duce la putrezirea rădăcinilor și, în cele din urmă, poate provoca îngălbenirea sau ofilirea plantei. Pentru a determina când ar trebui să uzi planta atinge solul cu degetul. Dacă acesta este încă umed, așteaptă câteva zile până la următoarea udare. Pământul nu trebuie să fie nici umed, nici complet uscat între udări. În lunile de iarnă, orhideea se udă mai rar, dar, din nou, ai grijă să nu lași substratul să se usuce foarte tare.
Apa de la robinet poate cauza acumularea de săruri și minerale, așa că recomandat este să uzi orhideea cu apă filtrată, fără impurități, sau cu apă de ploaie.
Temperatură și umiditate
Orhideelor Dendrobium le plac în special mediile calde și cresc cel mai bine la temperaturi cuprinse între 20 și 30 de grade Celsius. Este posibil, însă riscant, ca acestea să reziste și la temperaturi mai scăzute pe timpul nopții, de până la 10 grade Celsius, însă expunerea prelungită la frig nu este ideală. Multe tipuri au nevoie de o perioadă de repaus pe timpul iernii, când planta trebuie ținută timp de câteva săptămâni în medii cu temperaturi de aproximativ 15 grade Celsius, pentru stimularea înfloririi.
Dendrobium preferă un nivel de umiditate între 50 și 70% (cu un minim de 45%). Vârfurile maro ale frunzelor pot fi un semn că aerul este prea uscat pentru orhideea ta.
Îngrăşământ
Fertilizează regulat orhideea Dendrobium în timpul sezonului de creștere cu un îngrășământ echilibrat pentru orhidee, urmând instrucțiunile de pe etichetă. La sfârșitul sezonului de vegetație, redu cantitatea de îngrășământ la jumătate.
Tipuri de orhidee Dendrobium
Orhideele Dendrobium sunt clasificate în șase grupuri distincte, fiecare dintre ele având caracteristici și nevoi de îngrijire diferite. Este important să știi în ce grup se încadrează orhideea ta pentru a-i oferi îngrijirea adecvată:
- Dendrobium phalaenopis este cel mai popular grup, cuprinzând majoritatea orhideelor din acest gen vândute în comerț. Speciile sunt veșnic verzi, preferă condițiile calde și înfloresc de obicei toamna, cu o înflorire secundară primăvară care apare doar dacă dacă plantei i se acordă o perioadă de repaus de trei până la patru săptămâni la temperaturi mai scăzute și condiții mai uscate. Speciile din acest grup includ. D. afine, D. biggibum, D. dicuphum și D. williamsianum.
- Dendrobium spatulata este un alt grup de orhidee veșnic verde, dar format din specii care pot înflori de câteva ori pe an. Speciile care se încadrează în acest grup includ D. antennatum, D. canaliculatum, D. discolor, D. gouldii, D. johannis, D. lineale, D. stratiotes, D. strebloceras și D. taurinum. Spre deosebire de alte grupuri, acest grup nu necesită un repaus iarna pentru a reînflori.
- Dendrobium este împărțit în două tipuri. Primul include un grup select de specii cu tulpini pendule. De obicei, orhideele înfloresc activ vara și își pierd frunzele iarna. Aceste orhidee au nevoie de o perioadă de repaus iarna într-un mediu mai răcoros și mai uscat. Speciile din acest grup includ D. chrysanthum, D. friedricksianum, D. nobile și D. wardianum.
Al doilea tip de Dendrobium cuprinde specii cu un frunziș generos, care nu trebuie udate deloc în timpul iernii. Speciile includ D. anosmum, D. crassinode, D. falconeri, D. fimbriatum, D. findlayanum, D. heterocarpum, D. loddigesii, D. moniliforme, D. parishii, D. primulinus și D. transparens. - Grupul Callista include specii precum D. aggregatum, D. chrysotoxum, D. densiflorum, D. farmeri și D. thyrsiflorum. Acestea au nevoie de condiții calde vara, dar de temperaturi reduse și de condiții mai uscate iarna.
- Grupul Latouria include specii precum D. atroviolaceum, D. macrophyllum și D. spectabile. Florile orhideelor sunt de obicei de culoare galben-verde; aceste specii au nevoie de o perioadă de odihnă iarna.
- Grupul Formosae include specii precum D. bellatulum, D. dearii, D. draconis, D. formosum, D. infundibulum, D. lowii, D. lyonii, D. margaritaceum, D. sanderae și D. schuetzii. Orhideele din acest grup necesită, în general, condiții răcoroase până la moderate pe tot parcursul anului: noaptea de 10 până la 15 de grade Celsius, și condiții de mediu care nu depășesc 30 de grade Celsius pe timpul zilei.
Speciile care se încadrează în afara acestor grupuri includ D. linguiforme, D. tetragonum, D. gracillimum și D. cuthbertsonii. În general, în cazul acestora, temperaturile moderate sunt în regulă, la fel și repausul pe timpul iernii.
Tundere
Orhideele din genul Dendrobium produc anual cel puțin o nouă tulpină verticală. După ce sezonul de înflorire se sfârșește, ele pot fi ciupite în locul unde se unesc cu trestiile, dar ai grijă să nu tai tulpinile vechi, pentru că acestea stochează substanțele nutritive. Tăierea acestor tulpini nu stimulează reînflorirea, așa cum se întâmplă cu alte tipuri de orhidee.
De asemenea, tulpinile vechi vor reînflori sau vor produce noi plante care pot fi replantate în ghivece noi după ce dezvoltă rădăcini.
Înmulțirea orhedeelor Dendrobium
Dacă planta ta are cel puțin patru tulpini cu frunze sănătoase o poți înmulți. Iată cum:
- Folosește un cuțit mare și taie atent rădăcina aferentă, încercând să o păstrezi cât mai intactă posibil.
- Îndepărtează tot pământul din globul de rădăcină și taie apoi rădăcinile lungi moarte sau care atârnă.
- Pune planta într-un ghiveci cu o dimensiune apropiată de mărimea globului de rădăcini și acoperă rădăcinile cu substrat special pentru orhidee.
- Apasă ferm substratul și așteaptă o săptămână înainte de a-l uda.
O altă metodă de înmulțire este tăierea tulpinilor noi care apar la baza tulpinii vechi și mature și replantează-le în propriile ghivece. În cazul acesta, maturizarea plantelor și producerea florilor durează mai mult.
Replantare orhideelor Dendrobium
Dendrobiums cresc armonios în orice recipient bine drenat, umplut cu amestec comercial pentru orhidee, de obicei un mediu pe bază de scoarță. Replantarea este de obicei necesară o dată la doi până la trei ani și se face primăvara. Este necesară când planta crește mult prea mult pentru dimensiunea ghiveciului său.
Alege un ghiveci suficient de mare, care poate suporta patru până la șase tulpini noi, apoi scoate ușor planta din ghiveciul vechi, clătește globul de rădăcină și plantează-l în noul ghiveci cu substrat proaspăt pe bază de scoarță, desfăcând rădăcinile pe măsură ce umpli ghiveciul.
Iernare
Strategia adecvată de iernare variază în funcție de specie, dar în general, orhideele Dendrobium au nevoie să fie expuse în perioada latentă unor temperaturi mai reci și unui mediu mai uscat în timpul iernii. Trei sau patru săptămâni petrecute la 15 de grade Celsius sunt adesea ideale înainte de a le reveni la programul normal de nopți cu temperaturi de 20 de grade Celsius și zile cu temperaturi de 25 până la 30 de grade.
Boli și dăunători
Coșnițele sunt cel mai frecvent dăunător pentru orhideele Dendrobium, adesea ascunse în joncțiunea în care frunzele se întâlnesc cu bastonul. Un tratament bun este pulverizarea cu un amestec făcut în casă din părți egale de apă și alcool, cu câteva picături de detergent de vase. Infestările severe necesită folosirea unui pesticid comercial cu o formulă gândită pentru plante de interior.
Bolile nu sunt însă comune la Dendrobium, dar udarea excesivă poate provoca putrezirea rădăcinilor. Dacă petalele florilor au pete sau cad, este posibil ca orhideea ta să fie afectată de o boală fungică, așa că florile afectate trebuie îndepărtate.
Cum să faci orhideele Dendrobium să înflorească
În cazul celor mai multe specii de Dendrobium, florile sunt prezente timp de aproximativ șase până la opt săptămâni. Acestea înfloresc în special primăvara și vara, deși în condiții optime unele specii pot înflori de mai multe ori pe an. Dacă vrei să stimulezi înflorirea, încearcă să-i oferi orhideei tale mai multă lumină. Temperaturile necorespunzătoare pot afecta, de asemenea, apariția florilor. În plus, orhideele au nevoie de fertilizare regulată în timpul sezonului lor activ de creștere.
Reînflorirea orhideelor Dendrobium depinde de obicei de perioada de odihnă la temperaturi mai scăzute, cu pauze mai lungi între udări. Este absolut necesar însă să știi exact cărei specii aparține orhideea ta pentru a-i îndeplini nevoile.
Probleme comune ale orhideelor Dendrobium
Plantele Dendrobium sunt mai puțin capricioase, dar nu este exclus să întâmpini următoarele probleme:
Frunze îngălbenite, cu pete
Prea multă apă poate provoca îngălbenirea frunzelor, dar în cazul speciilor cu frunziș verde bogat este firesc ca frunzele să dezvolte pete și să se îngălbenească înainte de sezonul rece.
Frunze arse
Marginile rumenite ale frunzelor pot fi cauzate de prea mult îngrășământ sau de solul saturat cu săruri și minerale din apa de la robinet. Există șanse mari ca arsurile să fie cauzate de expunerea îndelungată la lumina directă a soarelui.
Dacă aceste plante sunt ținute în fața unor ferestre orientate spre sud sau vest, folosește o perdea albă transparentă în lunile de vară pentru a difuza lumina soarelui. Orhideele Dendrobium tolerează umbra parțială și soarele direct, dar lumina indirectă este ideală. Umiditatea scăzută poate cauza, de asemenea, uscarea frunzelor.
Orhideele Dendrobium pot fi cultivate în aer liber?
Orhideele Dendrobium sunt sensibile la frig, iar temperaturile care scad sub zece grade le pot afecta sănătatea. Mută ghivecele orhideelor în interior când temperaturile scad.
Cât timp trăiesc orhideele Dendrobium?
Dacă sunt replantare la fiecare doi până la patru ani și îngrijite corespunzător, orhideele Dendrobium pot trăi zeci de ani.
Care este diferența dintre orhideele Dendrobium și Oncidium?
Plantele Dendrobium sunt orhidee oarecum neobișnuite, cu tulpini groase și flori abundente recurente. Se numără printre orhideele relativ ușor de crescut în interior.
Prin comparație, orhideele Oncidium au tulpini delicate și flori mai mici și sunt mai dificil de crescut, dar tind să înflorească în mod repetat, în timp ce plantele Dendrobiums au adesea nevoie de o perioadă de odihnă înainte de a reînflori.
-
UTILE
Se poate vinde casa fără succesiune? Ce apare menționat în lege
Îți arătăm ce ai de făcut cu exactitate și ce spune Codul Civil.
-
Plante
Cum se îngrijesc mușcatele iarna. Ce e bine să faci ca să te bucuri de niște flori superbe
Le adăpostești, le tai și nu le mai uzi așa des.
-
hotnews
Ce nu se spală la mașina de spălat vase. Obiecte pe care nu ar trebui să le cureți niciodată așa
Unele obiecte se pot deteriora, iar mașina poate avea probleme.