LIFE

Hotspot: locuri dulci unde găsești deserturi cu rețete noi, dar care îți vor aduce aminte de copilărie

    Am aflat unde poți să găsești deserturi cu gustul copilăriei în București și în afara lui. Adriana Soholodeanu ne-a ajutat cu recomandări, iar noi îți explicăm de ce încă suntem fascinați de gustul copilăriei chiar dacă am trecut peste acea perioadă. 

    Gustul copilăriei ne fascinează până la adânci bătrâneți, în special când vine vorba de deserturi. Ți-am povestit deja de câteva locuri dulci din București unde găsești deserturi cu gustul de altă dată, însă de această dată vrem să îți facem câteva recomandări mai speciale, din Capitală și din afara ei. 

    Pentru asta, am întrebat-o pe Adriana Soholodeanu, doctor în sociologia practicilor alimentare, fondator al site-ului de cultură gastronomică Biscuit.ro și lector la TASTE Culinary Business Academy, unde găsim deserturi cu gustul copilăriei. 

    Dincolo de studierea specificului bucătăriei românești, pe care l-a pus în lucrarea ei de doctorat, Adriana a cochetat și cu zona de cofetărie. După ce a renunțat la jobul de corporație a deschis o cofetărie artizanală, cu numele de Biscuit. Totodată, în nenumărate ei călătorii gastronomice din țară a reușit să identifice zone, spații și gusturi care merită încercate de oricine. 

    Fascinația pentru deserturi cu gustul copilăriei

    Înainte de recomandări, am fost curioși să aflăm de la Adriana de ce sunt românii încă fascinați de gustul copilăriei. Adriana spune că preferința pentru deserturi familiare din copilărie este universală, diferă doar obiectul poftei noastre. „Poate e prăjitura cu vișine la români, dar e sticky toffee pudding la englezi sau peanut butter cookies pentru un american și ras malai pentru un indian”, punctează specialista. 

    Însă, adevărata explicație a fascinației pentru deserturi cu gustul copilăriei stă într-un motiv mult mai simplu. 

    „Cert este că peste tot, în orice spațiu cultural, deci și culinar, oamenii vor căuta și vor aprecia gustul copilăriei căci are asociată nostalgia, memoria afectiva a unui timp când nu existau griji și eram răsfățați cu dulciuri”, explică Adriana. 

    Câte gusturi ale copilăriei, atâtea deserturi

    Știm cu toții că nu există un desert definitoriu al copilăriei. Acest desert depinde de gustul fiecăruia, de amintirile asociate, de felul în care moda epocii îl modelează. De exemplu, într-un chestionar pe care Adriana l-a făcut în 2009 pe această temă a aflat că mulți respondenți au menționat ca desert al copilăriei laptele de pasăre. 

    Alții au zis, simplu și dezarmant, că desertul copilăriei lor este „o mitică felie de pâine umezită și presărată cu zahăr tos – este vorba despre generațiile a căror copilărie s-a petrecut imediat după Al Doilea Razboi Mondial”, explică Adriana. 

    „Bănuiesc că pentru copiii de acum, viitori adulți, tiramisu ar putea fi acel desert al copilăriei sau poate cheesecake”, completează tot ea. 

    Ce face un desert bun să fie bun cu adevărat

    Când suntem mici avem impresia că un desert e bun în funcție de gradul de dulceață. Adriana spune că descoperim ce face un desert să fie bun abia după ce „ne mai rafinăm gusturile și apreciem gustul complex, cel creat la intersecția cu aroma, textura și alte caracteristici”. 

    „În universul instagramabil în care trăim pare că estetica dictează gradul de atractivitate; pentru un profesionist în domeniu primează tehnica, mai ales că gustul este subiectiv”, mai zice Adriana. 

    Cert este că pentru deserturile cu gustul copilăriei evaluarea e una pur subiectivă. Depinde de experiențe, de capitalul cultural și de stilul de viață al fiecăruia. „O gogoașă glazurată este demon pentru cel ce nu mănâncă zahăr, după cum un cozonac raw-vegan este o eroare (oroare?!) majoră pentru un consumator convențional. Beauty is in the eye of the beholder”, spune specialista. 

    Unde găsești deserturi cu gustul copilăriei 

    În cele ce urmează, cu ajutorul Adrianei Soholodeanu, îți spunem unde găsești deserturi cu gustul copilăriei în București, dar și în afara orașului. 

    Și nu uita că avem o serie întreagă de recomandări de locuri dulci prin care poți să descoperi deserturi extrem de apreciate, inedite, mai puțin întâlnite sau cu adevărat populare. 

    Cele mai bune ecleruri cu gustul copilăriei le găsești în București la French Revolution. Adriana a plasat acest loc dulce în capul listei grație constanței și gustului care caracterizează French Revolution. „Eclere proaspete, variate ca gust, ochioase ca aspect și realizate cu respect față de meserie și de client. Plus că ingredientele sunt de calitate, iar tehnica e mereu impecabilă”, spune Adriana Soholodeanu. 

    ecler french revolution
    La French Revolution găsești ecleruri cu cu gustul copilăriei Foto: Facebook

    „E locul unde știi că nu dai greș”, este evaluarea Adrianei. 

    Un alt loc unde găsești deserturi cu gustul copilăriei în București este Angeline Cake Boutique. Torturile la felie vândute aici pot să îți trezească amintiri sau să te transpună pentru câteva minute într-o perioadă cu adevărat mai bună. „De încercat felie cu felie”, e recomandarea Adrianei. 

    tort angeline cake boutique
    Torturile la bucată de la Angeline Cake Boutique pot satisface orice pretențios Foto: Facebook

    Casa del Pan, chiar dacă nu e o cofetărie, ci o brutărie, face „un panettone cu gorgonzola incredibil și niște cuburi tip New York Rolls speciale”, arată Adriana. Ca să înțelegi despre ce e vorba, Adriana te îndeamnă să mergi acolo și să încerci orice îți face cu ochiul, ca să te convingi. 

    casa del pan new york rolls
    Un desert care poate deveni clasic, cuburile tip New York Rolls de la Casa del Pan Foto: Facebook

    Deserturi cu gustul copilăriei din alte orașe

    În afara Bucureștiului, Adriana Soholodeanu povestește că a descoperit, printr-o coincidență, un lapte de pasăre foarte bun la o cofetărie din Sfântu Gheorghe. Tot la această cofetărie a descoperit și alte deserturi cu gustul copilăriei, unele cu specific local. 

    „Laptele de pasăre se vindea la pahar, la cofetaria Aria, de unde am mai luat și un Doboș bun, Rigo Jancsi, Rákóczi și Gerbeaud. Fericiți cei ce au avut copilăria populată cu asemenea deserturi”, menționează specialista gastronomică. 

    Alte două recomandări ale Adrianei Soholodeanu pentru deserturi cu gustul copilăriei ar fi orezul cu lapte și profiterolul. Însă ambele au mai mult o notă personală. 

    „Orez cu lapte am încercat în diverse locuri, dar al mamei este cel mai bun și, nu, nu vă dau adresa. Pentru un profiterol bun nu am variante în afară de cel testat de mine pentru Dulce Românie (n.r. – istorie a deserturilor din România din cele mai vechi timpuri și până astăzi), unde am adaptat o rețetă a Sandei Marin din 1936”, încheie ea.  

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    icon

    Hotspot: locuri dulci unde găsești deserturi cu rețete noi, dar care îți vo...