De la oraș la sat: o româncă a renunțat la viața din Italia și s-a mutat într-o casă veche din Delta Dunării

Traiul la urban impune un ritm alert, este gălăgios și poluat, te ține departe de natură și devine din ce în ce mai scump. Așa că mulți sunt cei care hotărăsc să renunțe la stilul ăsta de viață și se mută de la oraș la sat. Suntem curioși să aflăm poveștile oamenilor care au făcut acest pas și să descoperim de ce au luat această decizie, cât de greu sau ușor le-a fost și cum li s-a schimbat viața.

Continuăm seria De la oraș la sat cu povestea unei antreprenoare de 42 de ani care, după ce a trăit aproape 20 de ani în Italia, s-a mutat înapoi în țară, în satul Somova din Delta Dunării. Și-a vândut apartamentul pe care-l avea în Galați și cu banii primiți a renovat o casă pescărească veche din 1904, căreia i-a păstrat autenticitatea și farmecul de demult. Apoi, treptat, a construit un business în jurul ei.

Sanda Eleonora Cojocaru își găsește liniștea pe vatra satului românesc și îi încurajează pe cei care se gândesc să dea orașul pe viața rurală. Asta este povestea ei.

Ambiții mari și plecarea din țară: „La prima ofertă serioasă primită am spus da”

Sanda s-a născut în Galați și spune despre ea că întotdeauna a fost pasionată de frumos și a avut înclinații artistice. După ce a terminat Liceul Pedagogic din Galați, s-a pregătit să devină învățătoare, așa cum a visat de mică. Ar fi făcut această meserie cu multă pasiune, dar, la 20 de ani, viața i-a oferit altceva.

Așa cum povestește, în acele vremuri, România era într-un moment de criză, iar un salariu de învățătoare la ea în oraș era undeva la 400 de lei.

Atunci când a primit o ofertă serioasă și interesantă de muncă a spus da și a luat-o din loc. Era vorba despre un job greu într-o fabrică producătoare de mașini de spălat (Whirpool) din Italia. „Visele mele erau prea mari pentru a rămâne o învățătoare. Am suferit foarte mult după această alegere făcută, apoi m-am resemnat și mi-am găsit bucuria în alte lucruri”, mărturisește ea.

Noua țară i-a devenit casă pentru următorii 20 de ani, iar la început, fiind foarte ambițioasă, Sanda și-a mai luat de muncă pe lângă slujba principală. A mai avut două job-uri, dar nu concomitent, ci pe anumite perioade de timp. Primul a fost cel de ospătăriță. După cele opt-nouă ore pe care le muncea în fabrică, ea se ducea să lucreze încă cinci-șase ore într-un restaurant, la marginea orășelului în care locuia, aflat la 200 de kilometri depărtare de Roma. Nu a putut rezista mult în ritmul ăsta și așa cum zice, munca de ospătar cere multă energie consumată, așa că s-a reprofilat spre cel de-al doilea job part-time.

A făcut o școală sportivă și a devenit antrenor personal. I-a plăcut foarte mult meseria asta și spune că s-a descurcat de minune în noul rol, a umplut sălile de sport, mai ales că era tânără, frumoasă și determinată să facă totul perfect.

Italia, țară de suflet și locul unde și-a găsit iubirea

Eleonora Cojocaru consideră Italia locul ei de suflet și țara în care s-a format ca adult. Aici, chiar în fabrica unde lucra, l-a cunoscut pe Roberto, actualul ei soț. Au format o familie împreună și au doi copii, pe Daniel și Eva. Cei doi au locuit lângă orașul-port Ancona, unde au și în prezent o casă.

Prin 2007, la fabrică începea să se simtă criza, iar în 2010 au fost dați în șomaj. Ea a primit ajutor de la stat până în 2014, iar Roberto până în 2018, deoarece acolo unde erau soț și soție, compania s-a gândit să păstreze echilibrul familiei și să nu-i lase pe ambii parteneri fără o sursă de venit în același timp.

Noua situație de viață a fost privită ca un avantaj de amândoi, deoarece acum aveau mai mult timp de petrecut în România, locul unde obișnuiau oricum să-și facă vacanțele.

De la oraș la sat: casa pescărească din Deltă, „căsuța din povești”

În vara lui 2009, într-una dintre aceste vacanțe, Sanda și Roberto s-au hotărât să-și cumpere o casă de vacanță, unde să-și petreacă verile alături de copii și de familie. Erau în drum spre mare, când au hotărât să meargă pe ruta Galați, cu bacul, spre Tulcea și apoi Constanța. Deși Roberto apucase să vadă mare parte din România alături de soția lui, niciunul nu mai fusese vreodată pe aici și au rămas impresionați de frumusețea și sălbăticia Dobrogei. Când s-au întors de la mare, au lăsat copiii la Galați, împreună cu bunicii, și au plecat pur și simplu să caute o casă în zona care i-a vrăjit pe loc.

Era o zi extrem de călduroasă și părea că nu găsesc ceea ce-și doresc, ba mai mult, fiecare voia în altă direcție. La un moment dat, Roberto s-a abătut de la șosea, pe un drum accidentat, în mijlocul unui peisaj sublim, cu dealuri și multă apă.

Fix aici au zărit o casă abandonată, înconjurată de un gard din stuf rupt. Au pășit în curtea locuinței și au realizat că au găsit fix ceea ce căutau – o casă cu odăi multe, geamuri mici, pereți groși ca de mănăstire, panoramă superbă, aflată la marginea satului Somova.

Roberto i-a spus că „asta e”, iar următorul pas a fost să iasă în stradă și să vorbească cu primul vecin, să afle dacă este de vânzare sau nu. Un bătrânel le-a spus că este casa fetei babei Varvara și că da, se vinde. Aceeași informație a fost confirmată și de fata babei, iar în câteva luni au devenit proprietarii căsuței din povești, așa cum o alintă cuplul, din Somova, la gura de intrare în Delta Dunării.

Renovarea casei, pe repede înainte: „A durat doar trei luni”

Actele au durat câteva luni până să fie finalizate, deoarece a fost nevoie de o dezbatere de moștenire, dar în ianuarie 2010 au devenit oficial proprietari. Casa pescărească a venit însoțită de un teren de 2000 de metri pătrați și deși era la stadiul de ruină, avea o rezistență bună, cu o structură la fel de bună.

Au început lucrările în mai 2010 și în trei luni a fost complet renovată, pentru că nu au avut timp de pierdut. Ei stăteau în România doar pe timp de vacanță, în rest, viața lor era în Italia. Au renovat-o singuri, cu ajutorul familiei, și cu un meșter din când în când.

Antreprenoarea spune că locuința ei are aproximativ 90 de metri pătrați la parter și 80 de metri pătrați la mansardă. Parterul găzduiește bucătăria, salonul, o cameră de muzică unde studiază copiii, dormitorul soților și dressingul.

Aici există și o extensie a casei, deoarece fosta prispă a fost închisă din motive practice și transformată într-un living, locul cel mai populat din întreaga casă.

La etaj sunt cele două camere ale copiilor, o baie, un hol generos și un colț pentru biroul unuia dintre copii. „Este o casă de dimensiuni modeste, călduroasă iarna și răcoroasă vara, primitoare și care ar putea să-și spună singură povestea, prin frumusețea și caracterul sobru, dar și cald pe care-l are”, completează Sanda.

În renovarea casei, Eleonora și soțul ei au refolosit toate materialele naturale. Acoperișul a fost refăcut integral din stuf, dar și gardul din lemn. Au încercat în toate aceste modificări să păstreze nota tradițională românească, inclusiv albastrul dobrogean, care oferă un farmec aparte.

Au fost atenți la autenticitate și atunci când au închis prispa, deoarece ar fi putut să folosească doar geamuri și să se bucure de splendoarea grădinii aflate sub ochii lor. Așa, au transformat-o într-o încăpere cu jumătate de perete din zid și jumătate din ferestre. Grădina a fost și ea refăcută, deoarece era în pantă cu viță de vie, iar acum este una ornamentală.

Casa nu are gaz, dar are apă curentă și electricitate. Sanda spune că nici nu-și dorește gaz, deoarece adoră să facă focul. „Iarna ne încălzim la sobele din teracotă și este o adevărată plăcere și pasiune pentru noi. Pe lângă faptul că este eficientă și economică, nouă ne place să scoatem cenușa din sobă, să tăiem lemne toamna și să ne bucurăm de foc iarna”, explică ea.

Pasiunea pentru anticariate și ideea unui business

Sanda și Roberto sunt pasionați de anticariate și, de-a lungul vremii, au colecționat tot felul de lucruri vechi, atât în Italia, cât și în România. Împreună le-au restaurat, aranjat, curățat și le-au pus în așteptare până și-au găsit locul în noua casă.

Au închiriat o mașină de transport și au trimis tot mobilierul pe care-l achiziționaseră în Italia în Deltă. Designul a fost completat de poveștile și istoria acestor obiecte, îmbinate cu tradiționalul românesc.

Casa a fost inaugurată pe 10 septembrie 2010, cu tot cu o piscină făcută de la zero, și la scurtă vreme a devenit un punct de interes pentru prietenii cuplului. Sanda și Roberto stăteau aici câteva luni pe an, așa că, atunci când erau în Italia, le-o închiriau prietenilor apropiați.

Încet dar sigur au apărut și oameni necunoscuți care-și doreau o vacanță în casa lor, iar ei au fost de acord, în schimbul unei sume de bani.

Când au rămas șomeri, cei doi au profitat de timpul liber și au reușit să vină mult mai mult timp în țară, cât era de lungă vacanța școlară a copiilor. Așa s-a născut ideea lor de a reconstrui și a mai face câteva căsuțe în jurul locuinței lor. Business-ul (Casa Varvara) a crescut organic, printr-o muncă făcută cu responsabilitate și având norocul de a nu face împrumuturi la bancă.

Clienții au început să vină, afacerea a crescut, iar începând cu 2017-2018, merge la capacitate plină tot sezonul. În acea perioadă, Sanda și Roberto și-au unit forțele financiare cu sora și cumnatul ei, au mai cumpărat pământ și au mai construit încă trei case care se pot închiria de turiști.

Pe tot acest drum au fost ajutați de părinții ei și părinții lui, pe care antreprenoarea îi adoră și îi respectă pentru modul în care au inclus-o în familie și pentru educația pe care le-au oferit-o copiilor săi.

„Roberto, ce-ai spune dacă ne-am muta în România”

Viața lor era în Italia, unde copiii începeau să crească și să meargă la școală. Avantajul șomajului încă le permitea să stea mult în țară, iar treptat au învățat să practice turism, la nivel începător. Ăsta a fost și momentul în care Sanda a luat în calcul ideea de a se muta în România.

În noiembrie 2018, la închiderea sezonului turistic, Sanda era singură cu Roberto la pensiune și se bucurau de un sfârșit de toamnă minunat. Admirând împrejurimile, ea a realizat că inima ei este aici.

Până la decizia finală au trecut doar câteva zile. S-au întors în Italia, au vorbit cu cei mici, care au fost de acord, și s-au mutat la sat, în Deltă. Socrii au susținut-o și au dat dovadă de înțelegere vizavi de decizia lor, deoarece au observat că nu le era ușor să penduleze între două țări pentru a avea grijă de un business aflat la început.

Frumusețea vieții la sat: „Nu-mi este dor de oraș”

Sanda are o pasiune pentru pictură, iar în timpul liber se bucură de acest talent. Ea se regăsește în liniște, deși îi place omul și este volubilă. Spune că stilul ei de viață a fost mereu retro și că momentele ei de fericire sunt în singurătate, atunci când scrie sau pictează.

Viața la sat este tot ceea ce și-a dorit vreodată și mărturisește că nu-i este dor de oraș și nici nu tânjește după el. „Nu aș putea să trăiesc în oraș, deoarece am nevoie de liniște, peisaj, spațiu. Îmi place să am grădină să mă plimb, să pun un șevalet în fața casei”, spune ea.

Fiecare zi și-o începe cu o rugăciune, pentru că-i oferă pace, iar apoi, atunci când nu are turiști, face treabă prin casă, gătește (un alt lucru pe care-l adoră) sau are grijă să-i împingă pe copii de la spate, pentru a-și face lecțiile sau cursurile de muzică.

Ea crede că viața la sat și alegerea asta vine doar dacă iubești satul românesc.

Tânăra antreprenoare nu a avut așteptări, doar de la familia ei, iar lucrurile s-au împlinit în mod pozitiv. Consideră viața la sat magică și pentru nimic în lume nu ar mai schimba ceva acum la viața ei.

Cât despre curajul de a face asta, Sanda spune că nu a pornit la drum cu buzunarele pline, ci cu dorința și ambiția de a face ceva, dar și cu un simț al apartenenței pentru satul românesc.

Sursă foto: arhiva proprietarilor

Arată-ne cum e la tine acasă! Scrie-ne pe adresa de mail [email protected] și cineva din echipa noastră îți va răspunde cât de curând