
Cum să scapi de molii: soluții ușoare cu ingrediente preparate în casă
publicat pe 13 mai 2024Apariția moliile în casă poate însemna pagube și un proces lung prin care să încerci să le îndepărtezi. Dacă acționezi la timp și cu substanțele potrivite, reușita va fi garantată. Uite cum să scapi de molii cu soluții ușoare pe bază de ingrediente de prin casă. Detalii în articol.
Ce sunt moliile și de ce apar

Moliile, la fel ca alți dăunători casnici, pot să provoace daune și să devină greu de îndepărtat odată ce au depus ouă. Din fericire, există soluții cu ingrediente de prin casă care pot te scape de molii. Îți explicăm în cele ce urmează.
La bază, moliile sunt niște fluturi mici de noapte. Au dimensiuni variabile, în funcție de sex. De exemplu, femelele pot să atingă 13 milimetri și sunt mai mari decât masculii. Culoarea moliilor variază, de la nuanțe de maro, până la alb și verde.
Se disting moliile care se hrănesc cu materiale textile, dar și cele care preferă fructele, legumele sau cerealele.
Temperaturile ridicate, un mediu mai puțin curat, praful sau umiditatea ridicată sunt factorii care atrag moliile. În aceste tipuri de medii, moliile se dezvoltă și depun ouă.
De exemplu, molia de haine poate să depună până la 250 de ouă pe materialele textile, dacă mediul este prielnic și invazia ei nu este sesizată. În două luni de la depunere, din ouă ies omizile care se hrănesc cu fibrele textile și lasă găuri în urma lor.
Ce să faci pentru a preveni apariția moliilor

Apariția și înmulțirea moliilor pot să fie controlate printr-o serie de acțiuni repetitive și cu ingrediente comune.
Ține curățenia
Înainte de orice, moliile, indiferent de tip, nu vor apărea în casa ta dacă mediul este curățat. Moliile preferă mediile și materialele murdare, pline de praf. Cele mai frecvente locuri unde găsesc ceea ce își doresc sunt dulapurile, debaralele, șifonierele sau dressingurile.
De aceea, e indicat și de preferat să faci curat în aceste spații ori de câte ori ai ocazia. La fel de bine trebuie să aerisești spațiile. Moliile nu rezistă la temperaturi scăzute sau în bătaia directă a razelor soarelui. Aerisirea constantă nu le va crea un mediu favorabil.
Controlează umiditatea
Totodată, controlează nivelul de umiditate din casă. Un nivel de umiditate crescut, de peste 80%, poate să ducă la apariția dăunătorilor în casă. Un dezumidificator poate fi de folos în acest sens.
Depozitează lucrurile corect
Depozitarea lucrurilor e la fel de importantă pentru apariția moliilor. Prea multe haine depozitate în dulap pot să favorizeze apariția moliilor. În cazul alimentelor, acestea trebuie depozitate în borcane sau în recipiente care se închid ermetic sau au garnituri de cauciuc.
Soluții rapide cu ingrediente homemade împotriva moliilor

Ingredientele comune și naturale se dovedesc a fi cele mai eficiente în combaterea moliilor. Iată pe care să le folosești:
- Uleiul volatil de cedru: reprezintă una dintre cele mai bune soluții împotriva moliilor. Aroma acestuia duce la dispariția moliilor foarte repede și foarte eficient. Poți să folosești și muguri, frunze uscate sau ace de pin sau de brad;
- Plantele aromatice: cu un efect similar, plantele aromatice fac ca moliile să nu se depună pe haine sau în ingrediente. Poți să folosești levănțică, rozmarin, frunze de dafin, eucalipt sau mentă. Alături de boabe de piper, frunzele și florile plantelor aromatice pot să fie puse în săculeți din material subțire. Haine vor fi protejate și vor avea și un miros fresh;
- Cuișoarele: tot pe bază de aromă puternică, cuișoarele emit un odor plăcut nouă, însă total neplăcut moliilor. Cuișoarele pot să fie puse în săculeți din material subțire și distribuite printre haine. Această soluție este o alternativă la naftalină dacă mirosul înțepător nu este pe placul tău;
- Oțet: o soluție cu apă și oțet este eficientă pentru prevenirea apariției dăunătorilor. Amestecă o parte de apă cu una de oțet, pune soluția într-un pulverizator, după care dă pe suprafețe și curăță;
- Acid boric: prepară o soluție cu o parte acid boric și trei părți mălai. Pune-o pe capacele recipientelor cu alimente și moliile nu se vor atinge de acele zone;
- Ulei de neem: o soluție naturală, uleiul de neem trebuie amestecat cu apă și săpun lichid. Ai nevoie de doi litri de apă, câteva picături de săpun lichid și o pătrime dintr-o cană în care să pui uleiul de neem. Amestecă soluția, pune-o într-un pulverizator și dă direct pe molii ca le să faci să dispară;
- Castanele: o altă soluție naturală și eficientă, castanele sălbatice pot să fie puse printre haine. Mirosul lor va respinge moliile. Castanele pot să fie puse și în recipientele cu făină sau mălai, fără teama că gustul ingredientelor se va schimba.
-
UTILE
De ce se face umezeală în casă și cum poți să scapi de ea: cauze și soluții
O poți controla dacă știi cum te afectează.
-
LIFE
Romanian Design Week 2025: 10 recomandări Lovedeco din programul festivalului – de la expoziții la ateliere pentru copii
Între 16 și 25 mai, Romanian Design Week 2025 aduce împreună peste 150 de organizații și activează orașul timp de 10 zile.
-
UTILE
Cum se face aerisirea camerelor din casă și la cât timp este necesar să faci asta
Un gest simplu, dar care îți influențează starea și sănătatea.