Skip to content
chei pierdute in casa aflate pe podea

Cum să găsești rapid obiectele pierdute în casă

Faptul că nu găsești cheile, telefonul sau portofelul nu înseamnă că ai o memorie slabă. De cele mai multe ori, explicația ține de modul firesc în care funcționează atenția și memoria umană. Din fericire există mecanisme care pot transforma o situație frustrantă într-una care apare din ce în ce mai rar. Află din articol cum găsești obiecte pierdute în casă fără bătăi de cap, prin metode care chiar funcționează. 

De ce pierdem des obiecte prin casă

Atunci când nu găsim un obiect important, primul gând este că avem o memorie slabă sau că am devenit prea neatenți. În realitate, obiectele nu sunt pierdute propriu-zis, ci au fost așezate într-un loc pe care creierul nu l-a memorat suficient de bine în momentul respectiv.

Una dintre explicațiile cele mai importante poartă numele de orbire cognitivă, cunoscută și ca orbire neatențională. Este un fenomen studiat de psihologi de mai multe decenii și apare atunci când atenția noastră este concentrată asupra unei anumite activități, iar creierul filtrează restul informațiilor pe care le consideră mai puțin importante. Cu alte cuvinte, putem privi direct spre un obiect fără să îl observăm efectiv, deoarece mintea este ocupată cu altceva.

Acest lucru se întâmplă frecvent în viața de zi cu zi. De exemplu, intri în casă vorbind la telefon, te gândești la problemele de la serviciu, despachetezi cumpărăturile și răspunzi în același timp la un mesaj. În toată această succesiune de activități, cheile ajung pe masa din bucătărie în loc de suportul lor obișnuit. Gestul este făcut aproape automat, fără atenție conștientă, iar câteva ore mai târziu nu mai există nicio amintire clară despre locul în care au fost lăsate. 

Un alt factor care contribuie la această problemă este dezordinea din locuință. Atunci când suprafețele sunt încărcate cu multe obiecte, creierul trebuie să proceseze simultan un volum mult mai mare de informații vizuale. Acest efort suplimentar face ca identificarea unui singur obiect să devină mai dificilă, iar șansele ca acesta să fie trecut cu vederea cresc considerabil. 

Și rutina zilnică are un rol important. Creierul încearcă permanent să economisească energie, astfel că transformă multe dintre gesturile repetate în automatisme. Depunerea cheilor pe un raft, lăsarea telefonului pe canapea sau a ochelarilor pe masă devin acțiuni executate aproape fără implicarea atenției conștiente. Din acest motiv, ulterior nu mai putem reconstrui cu exactitate traseul obiectului.

Acumularea excesivă de obiecte în casă reprezintă o altă explicație frecventă pentru care pierdem obiectele. Cu cât există mai multe lucruri depozitate pe rafturi, birouri sau blaturi, cu atât cresc șansele ca obiectele importante să fie acoperite, mutate accidental sau confundate cu alte obiecte asemănătoare. În plus, dacă fiecare zi înseamnă un alt loc de depozitare pentru chei sau portofel, creierul nu mai poate crea o asociere stabilă între obiect și un anumit spațiu.

La toate acestea se adaugă oboseala, stresul și graba. În astfel de momente, memoria de lucru este deja încărcată cu multe informații, iar atenția disponibilă pentru gesturile banale este redusă. Tocmai de aceea nu este deloc neobișnuit ca o persoană să uite unde și-a pus telefonul după doar câteva minute sau să caute o pereche de ochelari pe care, fără să își dea seama, îi poartă deja.

Metode prin care găsești rapid obiecte pierdute în casă 

Atunci când observăm că lipsește un obiect important, tendința este să începem o căutare haotică. Se deschid toate sertarele, sunt mutate haine, sunt răsturnate cutii și, de cele mai multe ori, dezordinea creată îngreunează și mai mult procesul. Se recomandă însă o abordare diferită, bazată pe modul în care funcționează atenția și memoria umană. 

Primul pas este verificarea atentă a locurilor evidente. Chiar dacă ai impresia că ai căutat deja pe masa din hol, pe birou, pe noptieră sau în suportul pentru chei, merită să revii și să privești cu atenție fiecare zonă. Orbirea neatențională poate face ca un obiect aflat chiar în fața ochilor să fie ignorat de mai multe ori, mai ales atunci când căutarea este făcută în grabă. 

O altă metodă recomandată este refacerea traseului parcurs înainte să observi lipsa obiectului. Încearcă să recreezi mental fiecare acțiune: cum ai intrat în casă, unde ai pus cumpărăturile, dacă ai răspuns la telefon, dacă ai schimbat hainele sau dacă ai mutat alte obiecte din loc. Memoria este strâns legată de context, iar repetarea traseului poate reactiva detalii pe care creierul nu le putea accesa în timpul unei căutări haotice. 

Foarte utilă este și scanarea vizuală organizată a încăperii. În loc să privești aleatoriu în toate direcțiile, împarte camera imaginar în mai multe benzi și analizează fiecare zonă sistematic, de la stânga la dreapta și apoi de sus în jos, într-un model de tip zig-zag. Această metodă reduce riscul de a verifica aceeași suprafață de mai multe ori și de a trece cu vedere alte zone. 

Uneori se recomandă și schimbarea perspectivei. De multe ori, un obiect este ascuns de alte lucruri sau poate fi observat doar dintr-un anumit unghi. Apleacă-te, privește din lateral, ridică-te pe un scaun sau schimbă poziția din care analizezi camera. Acest principiu este folosit inclusiv de echipele profesioniste de căutare, deoarece modificarea unghiului scoate în evidență detalii care înainte treceau neobservate. 

În aceeași măsură, reducerea distragerilor poate face, de asemenea, diferența. Dacă televizorul este pornit, muzica merge în fundal, iar în același timp răspunzi la mesaje, atenția este împărțită între mai multe activități. Oprirea acestor surse de distragere permite creierului să se concentreze exclusiv asupra procesului de căutare. 

Tehnologia poate fi un aliat important, mai ales în cazul dispozitivelor electronice. Dacă este vorba despre un telefon mobil, un smartwatch sau o tabletă compatibilă, aplicațiile dedicate de localizare permit afișarea poziției dispozitivului pe hartă sau declanșarea unui semnal sonor chiar dacă acesta este setat pe modul silențios. Pentru chei, portofel sau bagaje există dispozitive Bluetooth de localizare care pot fi controlate direct din aplicația telefonului și care reduc foarte mult timpul necesar găsirii obiectelor. 

Trucul cănii: e real sau nu?

În ultima perioadă de vreme a devenit popular și așa-numitul „truc al cănii”. Potrivit acestei credințe, dacă întorci o cană cu gura în jos înainte să începi căutarea, obiectul pierdut va apărea mai repede. În realitate, nu există dovezi concrete care să confirme că acest gest influențează în vreun fel găsirea obiectelor.

Totuși, din punct de vedere psihologic, ritualul poate avea un efect indirect. În momentul în care faci un gest neobișnuit, te oprești pentru câteva secunde, reduci stresul și întrerupi căutarea haotică. Această pauză permite creierului să își reorganizeze atenția și să acceseze mai ușor informațiile din memoria recentă. Din acest motiv, unele persoane au impresia că metoda funcționează, deși explicația este una psihologică și nu are legătură cu gestul în sine. 

Trucuri pentru a nu mai pierde obiectele importante pe viitor

Una dintre cele mai eficiente reguli care îți permite să nu mai pierzi obiecte este alegerea unui loc fix pentru fiecare în parte. Cheile ar trebui să ajungă întotdeauna pe același suport din hol, portofelul într-un sertar dedicat, iar ochelarii într-o cutie sau pe noptieră. Repetarea constantă a aceluiași gest creează o asociere puternică în memorie și reduce aproape complet situațiile în care obiectele sunt căutate prin toată casa. 

La fel de utilă este tehnica asocierii depozitării cu un gest sau cu o propoziție spusă în gând. De exemplu, atunci când lași cheile pe suport, poți spune mental „cheile sunt în hol” sau poți atinge suportul respectiv. Acest mic gest obligă atenția să participe activ la momentul depozitării și ajută creierul să fixeze mai bine informația. 

Un alt obicei recomandat este realizarea unei scurte scanări vizuale înainte de a pleca din locuință. În doar câteva secunde poți verifica dacă telefonul, portofelul, cheile și documentele se află în locurile obișnuite. Acest ritual simplu previne multe dintre situațiile în care realizezi abia după ce ai ieșit pe ușă că ai uitat un obiect important. 

Reducerea dezordinii contribuie și ea la diminuarea riscului de a pierde lucruri. Cu cât locuința este mai bine organizată și există mai puține obiecte inutile pe suprafețe, cu atât este mai ușor să observi imediat ceea ce cauți. Organizarea periodică a casei nu are doar un rol estetic, ci simplifică și activitățile de zi cu zi. 

Se recomandă și evitarea multitasking-ului în momentul în care ajungi acasă. Dacă este posibil, pune întâi cheile, telefonul și portofelul la locul lor, iar abia apoi răspunde la telefon sau începe alte activități. Cele câteva secunde de atenție acordate acestui gest pot economisi zeci de minute de căutări ulterioare. 

Pentru persoanele care pierd frecvent obiecte importante, dispozitivele Bluetooth de localizare pot reprezenta o soluție foarte practică. Aceste accesorii sunt mici, pot fi atașate la chei, portofel sau geantă și permit localizarea rapidă prin intermediul telefonului mobil. În special pentru cei care au un program aglomerat sau călătoresc des, astfel de dispozitive pot elimina aproape complet problema obiectelor pierdute.

Hai cu noi pe Insta