Life

Cu ce-am rămas după carantină: noi obiceiuri, un acasă mai apropiat și vecini virtuali

Am ieșit din carantină, dar cu ce am rămas după două luni de stat în casă, în afară de rețeta de banana bread învățată pe dinafară și rafturile mai organizate în dulapuri? Am devenit oare mai empatici? E întrebarea pe care i-am adresat-o unui sociolog.

Organizația Mondială a Sănătății a declarat stare de pandemie pe 11 martie, după ce numărul de infectări cu COVID-19 a crescut brusc în Europa. România a intrat în stare de urgență pe 16 martie, iar perioada restricțiilor de circulație s-a extins până pe 15 mai. În tot acest timp, am stat cu toții mai mult în case. O parte dintre noi am continuat să lucrăm de acasă, alții, mai puțin norocoși, și-au pierdut locurile de muncă, iar unii au continuat să lucreze, fiind considerați „esențiali”, cum ar fi medicii din prima linie, farmaciștii și angajații supermarketurilor.

Însă un fenomen general valabil pentru toată lumea a fost izolarea. Că ai mers în continuare la muncă sau nu, cu siguranță și tu ai stat mai mult în casă. S-au închis restaurantele, teatrele, mall-urile – au rămas deschise doar supermarketurile și farmaciile – iar dacă ți-ai fi dorit să-ți vizitezi apropiații în perioada asta, n-ai fi avut un motiv întemeiat de bifat pe declarație. Așa că, vrând nevrând, ne-am trezit cu toții „blocați” între patru pereți, singuri sau cu părinți, colegi sau apropiați. Și ce s-a schimbat, în afară de faptul că am stat mai mult în case?

Am început să comunicăm mai mult în mediul virtual

Probabil că puțini au fost cei care nu au comunicat prin apeluri video în perioada carantinei. Multe aplicații de apeluri video, printre care și Zoom, au crescut rapid în popularitate. Însă deși Zoom ne-a păstrat mereu conectați cu apropiații, apelurile video ne-au cam obosit creierul, a concluzionat Andrew Franklin, profesor asistent de ciberpsihologie la Universitatea de stat Norfolk din Virginia, Statele Unite ale Americii. Asta pentru că, atunci când întreții o conversație, creierul tău nu se concentrează doar pe cuvintele pe care le auzi, ci și pe semnalele nonverbale, iar într-un apel video nu prea poți „citi” persoana cu care vorbești. „Pentru o persoană foarte dependentă de aceste semnale nonverbale, poate fi foarte obositor să nu le primească”, explică Franklin.

birou acasa lovedeco work from home
Birou improvizat dintr-o masă veche din lemn, un taburet un pic prea mic și un nelipsit buchet de flori

Dar dificultatea interacțiunilor pe video call nu a fost un factor care să descurajeze complet munca de acasă. „În condițiile actuale, munca de acasă nu mai este ceva de care angajații sau angajatorii trebuie să fie convinși, ci devine aproape o necesitate, ceva ce ușurează mult viețile tuturor”, explică Dani Sandu, sociolog. După experiența carantinei, unii angajatori s-au arătat dispuși să continue cu regimul de telemuncă și în viitorul apropiat, iar unii chiar pe termen lung. De exemplu, conducerea Twitter și-a anunțat angajații că pot lucra de acasă de-acum înainte, dacă preferă.

Am redefinit ideea de comunitate

Am stat mai mult în casă, dar ne-am conectat mai mult cu ceilalți. Un exemplu concret e proiectul „Înăuntru”, un bloc virtual construit pe Instagram de trei prietene care, ușor-ușor, au devenit arhitectele unei comunități. Ioana Zvâc și Laura Ionescu de la Dume de Mestecat au strâns poveștile din autoizolare ale mai multor oameni, Alina Filipoi de la 441 Design Studio le-a ilustrat, iar împreună au ridicat un zgârie-nor de aproape 16 etaje, în care s-au mutat împreună. S-au strâns până acum 49 de apartamente, 49 de experiențe, iar concluzia după ce au „trecut” prin toate e că, pentru cei mai mulți, „casa a devenit un refugiu”.

 

View this post on Instagram

 

Ap. 36 – Sandra & bunica ❤️ ——————————————————————— Înăuntru, vorbesc zilnic la telefon cu bunică-mea. O rog să nu se mai uite la știri și să mă întrebe pe mine dacă are vreo nelămurire. I-am cumpărat legume românești și flori de seră, pentru că se plângea că pierde primăvara în farfurie și-n vază. I le-am trimis la ușă, prin curieri care au fost mai înțelegători decât mă așteptam. O îngrozește că îmi dau banii pe ea, deși am rugat-o de nenumărate ori să nu se mai gândească la asta. Casa mea a devenit un soi de centrală prin care găsesc lucruri pentru ea. Măști, rețete medicale, dezinfectante, în curând căpșune. Discuțiile cu ea au devenit un ping-pong care seamănă cu Google, prin care îi explic ce sunt influencerii sau Instagramul, de ce virusul nu e o conspirație sau când a trăit nu-mai-știu-ce rege egiptean. Tot prin telefon am plâns pe 30 martie, când, după o zi întreagă în care fusese supărată, mi-a spus în sfârșit ce are. ‘Mă gândeam la mama și că mi-e dor de ea.’ Până atunci, nu mă gândisem niciodată la bunică-mea ca la un copil. Și totuși e un copil. Îi lipsește o mamă care a lăsat în ea același gol pe care îl lasă orice moarte în noi, acum mai bine de 50 de ani. #inauntru

A post shared by @ inauntru on

„E un upgrade de la a fi doar locul în care dormeau nopțile. În toate poveștile (sau aproape toate), casa nu mai este doar un spațiu, doar patru pereți, ci devine partener de joacă, de creativitate, de echipă, de Zoom, de gătit, de dus dorul celorlalți, de pus flori, de făcut mobilă”, povestește Ioana Zvâc. Ea crede că, după perioada asta, „suntem mai recunoscători spațiilor în care trăim: au fost, pentru două luni, spațiile în care am supraviețuit”.

Am reinventat casa și ideea de „acasă”

Că tot am petrecut mai mult timp în spațiul în care locuim, am reinventat și casa, și grădina, și ideea de „acasă”. Mai întâi, ne-am făcut noi obiceiuri și am fost mai atenți cu ordinea și curățenia, iar după ce fiecare lucru a fost pus atent la locul lui, ne-am îndrăgostit de noi colțuri din casă pe care le-am văzut în altă lumină.

O perioadă, am ținut și un jurnal de stat acasă pe pagina de Facebook Lovedeco, iar cititorii ni s-au alăturat în comentarii cu colțurile din casele lor pe care au început să le aprecieze mai mult, dar și cu povești de reorganizare. Și pe site am creat o minisecțiune numită #ViațaAcasă în care am strâns povești din pandemie, de la cum se descurcă părinții cu munca de acasă și copiii, la dragostea în carantină și idei de dating acasă. Și sociologul Dani Sandu a observat că oamenii și-au dat silința să se simtă mai bine acasă. „Multe din skill-urile (abilitățile n.r.) pe care le-am cultivat în lunile de carantină sunt skill-uri pur domestice, în general de bucătărie”, explică el.

Mai mult efort a însemnat mai mult confort în spațiul personal

Însă sociologul a observat diferențe de comportament în funcție de categoria de vârstă. De exemplu, cei mai tineri au folosit timpul liber să învețe lucruri noi sau să pur și simplu să se uite la filme. În schimb, „oamenii în jurul vârstei de 30 de ani au găsit timp să gătească mai mult, să aibă mai multă grijă de case, să consfințească un soi de nesting”, spune Dani Sandu. Cu alte cuvinte, cu puțin efort, și-au făcut traiul acasă un pic mai confortabil.

Asta s-a văzut și din studiile de piață realizate în perioada asta. Vânzările de ustensile de gătit, de curățenie și de grădinărit au explodat, conform retail.ro. Multe magazine de mobilă au avut de suferit, magazinele fizice fiind închise în perioada stării de urgență. Au reușit, totuși, să supraviețuiască datorită vânzărilor online. În cazul retailerului Studio Moderna, cele mai căutat produse au fost un dispozitiv de săpat în grădină, pentru care vânzările au crescut cu 114% în lunile de carantină. S-au mai remarcat și un aspirator care a crescut în vânzări cu 47%, un mop cu aburi, care a atins un record de vânzări.

Am devenit mai empatici?

Mulți dintre noi am devenit puțin mai empatici față de cei vulnerabili, iar asta s-a văzut de la începutul pandemiei, pe internet. Au apărut hashtagurile #stayhome, la nivel internațional, și #stauacasă, #staiacasă, #stămacasă în România, care încurajau la autoizolare încă dinaintea intrării în vigoare a restricțiilor de circulație. Au apărut asociații și comunități care s-au oferit să facă gratuit cumpărăturile pentru persoanele vârstnice, pentru ca ele să nu se expună riscurilor. Ba chiar am distribuit cu toții în social media acele afișe improvizate de lipit la scările fiecăruia, în care vecinii cu probleme de mobilitate sau pur și simplu bătrânii erau anunțați că cineva din scara lor va merge la cumpărături pentru ei.

Însă multe dintre aceste inițiative par să se fi întâmplat în așa-zise bule restrânse, mai precis, în cercurile noastre de prieteni din social media. Sociologul Dani Sandu nu a observat, neapărat, o tendință a societății de a manifesta mai multă empatie. „Din păcate, istoria crizelor de acest tip nu ne dă motive să credem că oamenii se vor întoarce natural spre a ajuta oamenii mai puțin norocoși”, spune el.

„Dimpotrivă, sentimentul de ieșire din criză este, în general, «Am suferit și eu, au suferit și alții, deci suntem chit», ceea ce nu ne încurajează neapărat să ne gândim la gradele de suferință, mai ales când vorbim despre oameni pe care nu-i cunoaștem personal”, explică Dani Sandu. Totuși, sociologul e de părere că solidaritatea trebuie încurajată într-un fel sau altul, „fie prin acțiunea centralizatoare a statului, fie prin societatea civilă”.

Ce vine după carantină?

Dani Sandu spune că, deși probabil nu vom mai reveni la situația de carantină ce tocmai a trecut, e posibil ca locurile în care ne petreceam timpul în mod normal să fie restricționate pe o perioadă nelimitată, ceea ce ne împinge înapoi către casele noastre, către prietenii apropiați și familie. Cel puțin deocamdată.

Un lucru e sigur: vom fi mult mai atenți la spălatul pe mâini și feritul de microbi și virusuri. „Sunt destul de convins că vom ajunge să adoptăm ca total normale comportamente ce acum un an sau doi ne-ar fi părut panicarde și ultra-germofobe”, spune Dani Sandu.

Există o posibilitate ca și munca în regim de lucrat de acasă să continue. „Probabil va începe ca o decizie constrânsă de împrejurări ce în timp poate deveni ceva foarte dezirabil pentru angajați”, explică sociologul.

„Similar, forțați de împrejurări, sunt sigur că vom începe și să invităm tot mai des prietenii în case, dar aici cred că segmentarea pe clase sociale va fi mult mai mare”, spune Dani Sandu, care crede că să locuiești singur e un beneficiu al clasei de mijloc în România. „Oamenii cu mai puține resurse probabil vor avea probleme mai mari să-și invite prietenii acasă sau să aducă împreună grupuri mai mari”, explică el.

„Ideea este că în toate aceste tendințe, casa devine locul în care e posibil oricând să fii blocat pe neașteptate”

„Ideea este că în toate aceste tendințe, casa devine locul în care e posibil oricând să fii blocat pe neașteptate, de aceea va fi tot mai important să o facem mai personală, mai primitoare”, concluzionează sociologul Dani Sandu.

Foto: colaj cu ilustrații 441 Design Studio, din proiectul Înăuntru

Spune-ți părerea

avatar
  Subscribe  
Notify of
ULTIMELE ARTICOLE