Tot ce trebuie să știi înainte să cumperi sau să construiești o mini seră
publicat pe 31 mai 2023Visezi să ai legume proaspete – cât mai multe luni pe an – fără teama unor culturi compromise de condiții meteo nefavorabile? Atunci n-ar fi rău să iei în calcul posibilitatea de a-ți construi o mini seră. Nu este un proiect atât de intimidant precum pare la prima vedere.
Iată câteva informații care să te ajute în cazul în care decizi să te apuci de treabă.
Alegerea locului pentru construcția unei mini sere
Este o etapă care va determina reușita proiectului tău, așa că e important să alegi cu atenție locul în care urmează să construiești mini sera.
Sunt câteva condiții de bifat aici: zona trebuie să aibă parte de multă lumină naturală și să fie ferită de vânt puternic. Amplasarea structurii pe un teren aflat ușor în pantă este scenariul ideal pentru că micșorează riscul de inundații. Mini sera nu trebuie poziționată foarte aproape de copaci umbroși pentru că plantele și legumele tale nu vor mai primi suficientă lumină naturală. Sunt însă specialiști care recomandă ca o parte a mini serei să fie umbrită, iar cealaltă, în plin soare, în funcție de nevoile fiecărei culturi. Iarăși, important de știut: umiditatea solului trebuie să fie mică.
Materiale folosite pentru confecționarea cadrului
Materialele pe care le alegi pentru construcția mini serei vor influența mult costul total al proiectului tău. În general, structura serelor este una metalică, din oțel, aluminiu sau PVC, dar poate fi realizată la fel de bine și din lemn. Aluminul este ușor de manevrat și nu ruginește, în timp ce oțelul are avantajul unui profil subțire, ceea ce asigură o luminozitate mai mare în interior. PVC-ul este varianta mai economică, dar vorbim despre un material care nu garantează neapărat o structură solidă pentru mini sera ta. Lemnul este o soluție potrivită pentru o construcție cu acoperiș în două pante. Sunt recomandate grinzile rotunde din stejar, fag, salcâm sau ulm, cu diametru de zece centimetri.
Tipuri de înveliș, avantaje și dezavantaje
În ceea ce privește materialul din care este confecționat învelișul, ai de ales între sticlă, policarbonat sau plastic. Dacă vorbim de o mini seră cu acoperiș din sticlă, e nevoie, obligatoriu, să apelezi la o firmă specializată. Trebuie să știi însă că este o achiziție care poate ajunge la câteva mii de euro, mai ales dacă este dotată cu sisteme de încălzire, ventilare sau irigare a plantelor. Avantajul sticlei este că transmite lumina naturală în proporție de 100%, spre deosebire de policarbonat care asigură un randament inferior, de 80%. Sticla are o durată mai mare de viață, este rezistentă la razele UV și este ignifugă.
Acoperișul din policarbonat este o alternativă budget-friendly
Pe de altă parte, policarbonatul este un material mult mai accesibil și mai ușor de manevrat. Cu un pic de îndemânare, poți decupa chiar tu plăcile, fără să mai fie nevoie să apelezi la meseriași, care sunt oricum greu de găsit. Policarbonatul are o greutate relativ mică, ceea ce înseamnă că acoperișul nu va pune presiune pe structura mini serei tale. Dezavantajul este că, în timp, materialul își pierde din transparență, ceea ce poate afecta progresul culturilor din interior.
Pregătirea terenului înainte de începerea construcției
Mini sera trebuie amplasată obligatoriu pe un teren perfect drept. Ca să te asiguri că nu există risc de accidente, este important să ancorezi foarte bine construcția. Cele mai multe sere cumpărate din comerț au o pardoseală metalică, peste care se pune pământ. Pardoseala respectivă se prinde de cadrul metalic, pentru un plus de stabilitate. Dacă solul pe care urmează să construiești mini sera este nisipos, ar fi bine să te gândești la o fundație. În cazul în care nu vrei să te complici, poți să creezi un perimetru, de jur-împrejurul serei, folosind BCA-uri sau borduri de ciment. Este însă o soluție de compromis care, evident, nu oferă aceeași garanție de durabilitate pe termen lung. Pardoseala poate fi acoperită cu pavele, pietriș, cărămidă sau chiar cu lemn, atunci când plantele și legumele sunt cultivate în straturi sau în ghivece.
Ventilarea interiorului
Ventilarea mini serei este decisivă pentru recolta ta. Gândește-te că primăvara, când sunt temperaturi de 15-16 grade, în interior termometrul poate arăta și 40 de grade. E important așadar să te asiguri că plantele tale cresc la o temperatură potrivită. Ventilarea nu doar că asigură menținerea unui ambient potrivit, ci ajută, totodată, la un control al umidității și la recircularea și destratificarea aerului. De asemenea, favorizează fotosinteza și polenizarea plantelor, precum și schimbul de oxigen și dioxid de carbon. Ventilarea se poate face natural și atunci trebuie să iei în calcul ferestre pe cele două laterale ale mini serei, încă din etapa de construcție. Există și sisteme de ventilare forțată care ajută la îmbunătățirea schimbului de gaze și la intensificarea procesului de transpirație, atunci când temperaturile sunt ridicate. Ele se montează, de obicei, deasupra culturilor, pe structura mini serei.
Încălzirea serei
În ceea ce privește încălzirea mini serei, nu există o rețetă standard. Sunt disponibile pe piață o mulțime de sisteme performante care să ajute plantele din interior să supraviețuiască în perioada iernii, dar atâta timp cât grădinăritul este doar un hobby și nu o afacere, probabil că nu se justifică o investiție prea mare. O sobă pe lemne ar trebui să fie suficientă pentru încălzirea mini serei tale. Verifică să fie totul etanș, astfel încât să nu existe pierderi de căldură.
De ce să investești într-o astfel de construcție
- O mini seră îți oferă avantajul de a avea legume proaspete în cea mai mare parte a anului.
- Fiind într-un mediu controlat, plantele și legumele din interior sunt protejate de factori externi care le pot compromite: grindină, vânt, ploi acide.
- Investiția ajunge să se amortizeze în timp, mai ales dacă te ocupi singur de construcția mini serei și nu îți dai peste cap bugetul cu tehnologii prea costisitoare. O să ajungi chiar să economisești, cultivându-ți propriile legume și plante aromatice.
- Poți să folosești mini sera ca loc de adăpost pentru diverse plante în ghiveci care nu au loc în casă, mai ales în timpul iernii.
- Faptul că tot mai mulți oameni, chiar și fără experiență, ajung să se ocupe de grădinărit, arată beneficiile acestei îndeletniciri. Îngrijirea plantelor și a legumelor poate fi o adevărată terapie.
- O mini seră corespunzător ventilată și cu o pardoseală potrivită poate fi folosită ca loc de socializare. Ideea este foarte populară în țările nordice. Avem și noi un exemplu pe care l-am prezentat pe Lovedeco. Este vorba de Ulița Deal, o seră pentru evenimente, construită în apropiere de București.
-
hotnews
De ce să mergi la început de toamnă în Eforie Sud, cea mai veche stațiune de pe litoralul românesc
Îți povestesc din propria experiență.
-
UTILE
Cu ce se curăță carioca de pe perete, canapea sau alte suprafețe. 5 trucuri geniale
Soluțiile cele mai simple au efectele cele mai vizibile.
-
UTILE
Miros de aer închis în cameră? Cele mai simple și eficiente soluții care pot rezolva problema
Chiar dacă aerisești, poate nu o faci cum trebuie.