LIFE

Cinci locuri noi sau mai puțin cunoscute de la noi de la mare, pe care să le încerci vara asta

    Înainte de fiecare sezon, ne propunem să găsim locuri noi de cazare la Marea Neagră, unele despre care n-am mai scris nici noi, nici restul lumii. Și unele care să te îmbie să petreci un weekend sau un sejur relaxant la noi la mare, oricând în vară.

    Da, poți da o șansă și litoralului românesc dacă știi unde să te cazezi, iar noi am adunat în acest articol cinci locuri fie noi, fie mai puțin cunoscute sau promovate de la mare (și unul din Deltă), în care ai șanse să te simți confortabil și, cine știe, să vrei să revii.

    Villa Pontica, Mamaia Nord

    O să-ți vină greu să crezi, dar în Mamaia cea cu multe construcții haotice te poți caza și într-o clădire cu bun gust, care combină stilurile arhitecturale mediteranean și brâncovenesc.

    Villa Pontica este amplasată în Mamaia Nord, la cinci minute de plajă și arată ca o construcție în din Grecia, cu o grădină luxuriantă și o piscină pe măsură. Locația este dedicată în special cuplurilor și familiilor care preferă liniștea, chiar și-n acest colț agitat al litoralului românesc.

    Vila are o grădina interioară cu vegetație tipic mediteraneană, piscină în aer liber, șezlonguri, restaurant și bar. Promite răcoare plăcută chiar și în zilele toride de vară, păstrând intimitatea și liniștea departe de agitația specifică unui resort clasic.

    Capacitatea totală de cazare este de 15 camere duble și cinci suite, fiecare cu acces la terasa comună și la grădina interioară.

    Preț: de la 54 euro/noapte

    Vila OPT, Constanța

    Vila OPT este fix în centrul istoric al Constanței. Deși veche de peste 100 de ani, aceasta a fost restaurată în cel mai mic detaliu în 2020, păstrându-se cărămida, scările originale din marmură și alte elemente arhitecturale spectaculoase.

    Materialele nobile, liniile simple, tonurile neutre și decorațiunile minimaliste reinventează stilul clasic într-o notă sofisticată, în care eleganța întâlnește glam-ul. Candelabrele și tapetul statement dau strălucire spațiului care, în același timp, menține vie istoria locului, păstrată în amfore vechi din piatră, trepte din marmură și în cărămida peretelui clădirii originale.

    Cele șase camere și apartamentul Junior Suite, dispuse pe trei etaje ale vilei, sunt decorate personalizat în stil contemporary chic și dotate cu toate facilitățile zilei noastre. La parterul vilei se afla un bistro unde se poate servi micul dejun, iar pe acoperiș un Rooftop Bar unde poți savura un pahar de vin și admira priveliștea orașului.

    Preț: de la 107 euro/noapte

    Colonia Butoaie, Năvodari

    Colonia Butoaie este un camping original, dar nu foarte nou de la noi la mare. Însă cu siguranță nu sunt mulți cei care au auzit de această cazare de la Marea Neagră. Amenajat din butoaie de stejar în scop de cazare, campingul se află în nordul stațiunii Mamaia, în Tabăra Năvodari, la 50 metri de plajă.

    Butoiul este amenajat simplu, pentru odihnă, având pat dublu, priză și curent electric. Campingul dispune de terasă pentru servit masă, micul-dejun și cina putând fi comandate special.

    În incinta campingului, fiecare butoi dispune gratuit de două șezlonguri de lemn pentru plajă. Între dotările locației se regăsesc și zone special amenajate pentru grătar, loc de joacă pentru copii, zone de relaxare cu hamace și perne pentru plajă, precum și pentru activități sportive, nautice sau de fitness.

    Toaletele și dușurile sunt separate, pentru bărbați și femei.

    Preț: de la 135 lei/noapte

    Casă tradițională, Dunavățu de Sus

    Deviem un pic de la locurile de cazare la Marea Neagră și mergem în Deltă, unde dacă vrei să experimentezi peisajul ceva mai special și sălbatic, te invităm în Dunavățu de Sus, un sat în comuna Murighiol. Iar dacă tot bați drumul până acolo, e musai să te cazezi într-o casă cu arhitectură în stil lipovenesc. Gazdele celei găsite de noi pe Airbnb spun că oferă nu doar cazare, ci și o experiență.

    „Fă cunoștință cu familia mea, mănâncă o masă gătită în casă făcută cu pește proaspăt din apa Deltei și legume din grădina noastră. Te vei îndrăgosti de acest loc magic numit Delta Dunării și îți vei dori să nu pleci niciodată”, este îndemnul lor.

    Aceștia oferă spre închiriere tot etajul superior al casei, cu acces la livingul de la parter, la grădină și la canalul de apă din curtea din spate.

    Preț: 890 lei/noapte/8 persoane

    La Colibe, Corbu

    Construcțiile tip colibe sunt în curs de finalizare
    Construcțiile tip colibe sunt în curs de finalizare

    În Corbu se deschide ceva frumos sezonul ăsta, însă nu-i cert că acest loc va fi disponibil chiar de la 1 mai, după cum ne spun proprietarii lui. Dar este un loc nou, inedit și merită să-l verifici atunci când ajungi la Corbu, mai târziu, în sezon.

    Ce vor oamenii ăștia? Un nou concept de turism rural arhaic îmbinat cu o arhitectură vegetală specifică zonei Dobrogea. Neobișnuitul cătun arhaic de la Corbu oferă trei variante de cazare, cu denumiri desprinse din lumea satului: cortul vegetal (gândit ca un umbrar și împletit din nuiele), bordeiul natural – construit din materiale naturale, cu o terasă proprie, baie, un pat matrimonial royal size și un hamac gândit pentru copii, și coliba ecologică.

    Colibele pentru cazare sunt construite din pământ, vopsite cu bidineaua cu var, au pridvor și grădiniță proprie, acces la hamac și sobă de pământ la care să poți coace vinete sau cartofi în coajă.

    Există și colibe dedicate serviciilor, iar fiecare serviciu în parte va fi mica afacere a unei familii implicate în acest proiect: Birtul satului, Cuptorul satului, Coliba cu prăjituri, Coliba bunicii (mâncare de casă) & Coliba “La jarul mocnind”(grătar la jar), Coliba cu amintiri (suveniruri), Coliba cu biciclete, Căminul Cultural (gândit pentru evenimente).

    Preț: la cerere

    Foto: Airbnb, paginile online ale proprietăților

    Subscribe
    Notify of
    guest
    0 Comments
    Inline Feedbacks
    View all comments
    ULTIMELE ARTICOLE
    icon

    Cinci locuri noi sau mai puțin cunoscute de la noi de la mare, pe care să le �...