Casă construită în timpul căsătoriei pe teren moștenit. Cum se împart bunurile la partaj

Legea românească arată că nu tot ce se construiește în timpul căsătoriei devine automat proprietate comună. Deși terenul moștenit aparține exclusiv soțului care l-a primit, casa ridicată în timpul căsătoriei poate fi considerată bun comun dacă a fost realizată cu eforturi comune. Află din articol ce se întâmplă cu casa construită în timpul căsătoriei pe teren moștenit de unul dintre soți și cum se face de fapt partajul bunurilor. 

Împărțirea bunurilor după divorț poate deveni un proces complex, mai ales atunci când în discuție intră o casă construită în timpul căsătoriei pe un teren moștenit de unul dintre soți. 

Situația ridică o întrebare firească: cui aparține casa, dacă terenul este moștenit și deci considerat bun propriu, dar construcția a fost realizată în comun? 

Legea nu lasă loc de interpretări, însă totul depinde de regimul matrimonial ales, de contribuția fiecărui soț și de dovezile aduse. Află din articol ce prevede Codul civil despre această situație și cum se stabilește, în practică, proprietatea și împărțirea bunurilor la partaj.

Ce este căsătoria și cum se stabilește atribuirea bunurilor

Căsătoria este mai mult decât o uniune sentimentală; este o instituție juridică reglementată clar prin Codul civil, Legea nr. 287/2009. Astfel, legea definește căsătoria ca fiind „uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată în condițiile legii”. Odată realizată, căsătoria produce efecte juridice imediate: soții dobândesc drepturi și obligații egale, dar și un regim matrimonial care le stabilește statutul bunurilor.

Regimul implicit este comunitatea legală de bunuri, adică tot ce se dobândește în timpul căsătoriei – bani, locuințe, mașini, investiții – aparține ambilor soți, în cote egale. Există însă și excepții clare: bunurile moștenite, primite prin donație sau cumpărate înaintea căsătoriei rămân bunuri proprii, adică exclusiv ale celui care le-a dobândit. 

Soții care nu doresc comunitatea legală pot opta, printr-o convenție matrimonială, pentru regimul separației de bunuri.

În cazul unui divorț între soți, acesta se poate realiza fie pe cale amiabilă, la notar sau la starea civilă, dacă nu există copii minori, fie prin instanță, atunci când unul dintre soți nu este de acord. 

În momentul în care se introduce cererea de divorț, regimul matrimonial încetează, iar bunurile dobândite ulterior nu mai sunt comune. Din acel moment, apare și posibilitatea de a cere partajul bunurilor comune, pentru a stabili concret cui revine fiecare parte din ceea ce s-a acumulat în timpul căsătoriei.

Casă construită în timpul căsătoriei pe terenul moștenit de unul dintre soți

Una dintre cele mai frecvente situații discutate în instanță când vine vorba de un divorț este aceea în care unul dintre soți moștenește un teren, iar în timpul căsătoriei, cei doi construiesc o casă pe acel teren. 

Terenul este, fără îndoială, bun propriu – moștenirea este considerată proprietate exclusivă, chiar dacă intervine după căsătorie. Însă, lucrurile se complică atunci când vine vorba despre construcția ridicată pe terenul respectiv. 

Dacă locuința a fost construită cu bani comuni, din salariile obținute în timpul căsătoriei sau prin efortul ambilor soți, atunci construcția poate fi considerată bun comun, chiar dacă terenul rămâne bun propriu al celui care l-a moștenit. Practic, legea distinge între cele două: terenul aparține soțului moștenitor, dar casa – dacă a fost realizată prin contribuție comună – se include în masa partajabilă.

În cazul unui divorț, soțul care nu este proprietarul terenului poate cere recunoașterea dreptului asupra construcției sau o compensație financiară corespunzătoare contribuției sale. Instanța va analiza cu atenție documentele, chitanțele, împrumuturile sau alte probe care arată dacă ridicarea casei a fost o investiție comună sau personală.

Dacă, dimpotrivă, construcția a fost realizată exclusiv din fondurile soțului proprietar al terenului și celălalt nu a adus o contribuție dovedibilă, atunci casa rămâne, la fel ca terenul, un bun propriu. În ambele cazuri, înscrierea în cartea funciară are rol decisiv – aceasta trebuie să reflecte realitatea proprietății, prin menționarea separată a terenului și a construcției. 

Cum se împart bunurile la divorț

La momentul divorțului, bunurile comune ale soților fac obiectul partajului, adică al împărțirii legale a patrimoniului acumulat în timpul căsătoriei. 

În principiu, legea pornește de la o prezumție de contribuție egală – fiecare soț are dreptul la 50% din bunurile comune. Totuși, în practică, instanțele pot decide cote diferite dacă unul dintre soți dovedește că a avut o contribuție mai mare, fie prin venituri, fie prin munca depusă la gospodărie sau la creșterea copiilor. 

Partajul se poate face pe cale amiabilă, printr-o înțelegere între soți, sau prin instanță, atunci când nu există acord. Dacă bunurile nu pot fi împărțite fizic, acestea pot fi evaluate și transformate în bani, suma fiind împărțită proporțional. Instanța va ține cont de o serie de criterii legale: valoarea bunurilor, contribuția efectivă a fiecărui soț, regimul matrimonial ales și interesul superior al familiei.

Cum se rezolvă nemulțumirile la partaj

În cazul în care unul dintre soți este nemulțumit de modul în care s-a făcut evaluarea sau împărțirea, poate cere o nouă expertiză sau poate ataca hotărârea în instanță. Legea permite, de asemenea, medierea – o soluție mai rapidă și mai puțin costisitoare, care poate evita un proces lung și tensionat.

Trebuie reținut că legea nu acordă prioritate unuia dintre soți, dar judecătorii pot ține cont de criterii precum contribuția financiară, munca depusă în gospodărie, creșterea copiilor sau starea economică de după divorț. De exemplu, un soț care a întreținut familia și a finanțat construcția casei poate primi o cotă mai mare din bunurile comune.